Aglomeraţie la secretariat

Aceia care au intrat în ultimii ani într-o Universitate, de stat sau privată, au observat desigur un detaliu. Cea mai aglomerată încăpere, pe departe, este secretariatul. Acolo vin studenţii sau candidaţii cu tot felul de treburi: plătesc taxe, aduc acte, pun întrebări. Nici nu mai e nevoie să întrebi unde e secretariatul. Doar te uiţi la ce uşă aşteaptă un grup mai mare de petenţi.

Detaliul acesta trădează o schimbare majoră în funcţionarea Universităţii. Acum douăzeci de ani, pe când eram student, amfiteatrele şi sălile de seminar erau încăperile cele mai frecventate. La secretariat ajungeai foarte rar. Dacă erai chemat acolo (puţini aveau parte de asta), era de rău... Pe secretară o vedeai, în principiu, la înscriere şi la absolvire. Nu e vorba aici de o caracteristică a Universităţii perioadei comuniste. La Universitatea din Viena am văzut-o pe secretară, cred, doar de patru sau cinci ori într-un interval de doi ani.

Noi am ajuns la stadiul în care avem un sistem "universitar" în care studenţilor li se cere să facă orice alt­ceva decât să înveţe. Pe vremea mea, spre exemplu, dacă "picai" la restanţe, repetai anul sau erai exmatriculat. Scurt, fără complicaţii şi fără explicaţii. Acum stai la coadă la secretariat, cu diferite foi semnate şi ştampilate, pentru a obţine "credite" şi "semestre de graţie".

Am început să predau la începutul lui 1992. În primii ani eram oprit de studenţi care mă întrebau despre diferite cărţi sau despre diverşi au­tori. Acum, mai mult de jumătate dintre interpelări au ca obiect actele pe care trebuie să le ducă la secretariat, creditele, programarea examenelor sau felul în care trebuie legată lucrarea de licenţă.

Facultatea unde predau a menţinut examenul de admitere (care la noi presupune un interviu cu o comisie). Cele mai multe facultăţi se mulţumesc cu un "concurs de dosare" ce necesită - se putea altfel? - doar contactul cu secretariatul şi casieria. Am fost, trei zile, membru al comisiei care a intervievat zeci de candidaţi. Unii mai buni, alţii mai puţin.

M-a frapat un detaliu: numărul celor care efectiv nu ştiau pe ce lume se află. La modul propriu. O candidată crede că Ungaria şi Grecia au ieşire la Marea Neagră. Alta îmi spune că Vietnamul e prin sudul Rusiei. Un candidat plasează Filipinele în Caraibe. Suspectez că la liceu cea mai aglomerată încăpere a devenit, şi acolo, secretariatul...

Cum s-a ajuns aici? În parte, printr-o decizie care nu e altceva decât o crimă culturală. Studenţilor li s-a permis să se înscrie, simultan, la mai multe facultăţi. Am găsit pe unul care era înscris la Teatru. Altul, la Drumuri şi Poduri. Câţiva fac, în paralel, Dreptul sau Ştiinţele Economice. Unii la "stat", alţii la "privat". Am dat peste unul care a pretins chiar că ar trebui să-i dau notă de trecere pentru simplul motiv că e ocupat cu altă facultate...

Asta afectează direct şi admiterea, acolo unde mai există. Dai peste candidaţi care nu ştiu exact ce vor să facă. Poate Administraţie Publică... Sau poate Management... Eventual Teologie.

S-a ajuns ca facultăţile aceleiaşi Universităţi să se canibalizeze între ele. Facultatea de Filozofie a Universităţii Bucureşti a deschis secţie de "Studii Europene şi Relaţii Internaţionale". La Litere te poţi înscrie la "Studii Europene". La Istorie... surpriză!... "Relaţii Internaţionale şi Studii Europene". La Sociologie te poţi specializa în... "Relaţii Internaţionale şi Studii Europene"...

Vorbim atâta despre cazul "Spiru Haret". Bine facem, pentru că ce se întâmplă acolo este scandalos. Dar mulţi uită că răul este la lucru şi pe coridoarele unor universităţi de prestigiu, unde înaintează cu paşi mărunţi şi cu mapele pline de hârtii cu antet.

Am să revin şi săptămâna viitoare la situaţia învăţământului superior pentru că sunt multe de spus. Observ acum însă că aceia care s-au pronunţat au păstrat tăcerea cu privire la cancerul generalizat care este învăţământul serial/paralel. Care e posibil datorită reglementărilor aberante din domeniu.

Acestea au generat studentul-navetist, care te trage de mânecă în sesiune. Nu poate veni marţi la ora 12, îţi explică, pentru că are examen la "penal" la Cantemir. Sau la "contabilitate" la ASE. Acolo, bănuiesc, le spune profesorilor sau asistenţilor că e pe fugă pentru că are "oral" la Ştiinţe Politice. Nu poţi să îl amâni? Să dai examen separat? Să-şi trimită pe e-mail un "eseu" copiat de pe Wikipedia? Nu?... E clar: eşti un nenorocit. Pleacă îmbufnat şi nu îl mai vezi decât peste doi sau trei ani, când vrea să-şi completeze creditele şi să devină şi el absolvent.

Vorbim despre "fabricile de diplome". Adevărul crud este acesta: mulţi clienţi ai acestor uriaşe xeroxuri de licenţe au deja o diplomă. Se înscriu la ele pentru a dobândi alta.

Până nu mai înţeleg nimic. Nici ei şi nici profesorii. Nu vă îngrijoraţi, însă. Se rezolvă la secretariat. Trebuie doar să aşteptaţi puţin. Între timp, pregătiţi chitanţele şi puneţi-vă în ordine copiile legalizate. Următorul!