Agra Asigurări anunţă extinderea portofoliului de produse de asigurare dedicate sectorului agricol

F.D.
Companii / 14 martie

Agra Asigurări anunţă extinderea portofoliului de produse de asigurare dedicate sectorului agricol

Agra Asigurări îşi menţine poziţia de lider pe piaţa asigurărilor agricole din România şi anunţă în exclusivitate extinderea portofoliului de produse. În cadrul conferinţei de presă din data de 13 martie, o parte din managementul local a prezentat evoluţia sucursalei în cei 9 ani de activitate, tendinţele şi nevoile actuale din piaţa asigurărilor agricole în corelaţie cu noile produse lansate, rezultatele financiare, precum şi evoluţia suprafeţelor asigurare în România, dar şi la nivel de grup, conform unui comunicat de presă al companiei.

Evenimentul a facilitat discuţii ample şi a oferit o perspectivă detaliată asupra strategiei de dezvoltare a companiei Agra Asigurări în contextul dinamic al industriei agricole şi indicatorii cheie de performanţă.

Cu peste 1.357.000 ha asigurate la nivel naţional, Agra Asigurări deţine în prezent o cotă de piaţă de peste 50%. Analizând rezultatele financiare ale anului 2023, se remarcă performanţele notabile ale companiei în domeniul asigurărilor agricole.

Cu prime în valoare de peste 340 milioane de euro încasate la nivel de grup, compania a demonstrat o creştere stabilă a veniturilor generate. De asemenea, la nivel de grup, suprafaţa asigurată a însumat 4.2 milioane de hectare şi suma asigurată de 10.8 miliarde de euro indică o extindere a portofoliului de asigurări şi o consolidare a poziţiei pe piaţă. Cei aproximativ 67.000 de clienţi demonstrează încrederea în serviciile oferite de companie, iar prezenţa a 180 de angajaţi şi peste 550 de evaluatori subliniază dimensiunea şi amploarea operaţiunilor sale. În ansamblu, rezultatele financiare pentru anul 2023 reflectă o perspectivă promiţătoare pentru viitorul companiei în industria asigurărilor.

"Ne-am angajat ferm într-o direcţie de dezvoltare strategică, axată pe satisfacţia şi protecţia muncii fermierilor din România, care se confruntă anual cu schimbările climatice imprevizibile. Astfel, am identificat domeniile cheie de dezvoltare pe piaţa din România, pentru a continua să oferim servicii relevante pentru nevoile agriculturii autohtone şi a ne consolida poziţia pe piaţa asigurărilor. Acestea includ cea mai largă paletă de riscuri asigurabile din Europa şi servicii digitalizate de înaltă calitate, acoperind sectoare agricole cheie, precum cultura mare, pomicultura, viticultura, spaţiile protejate - legumicultura. Prin aceste iniţiative, ne reafirmăm dedicarea faţă de creşterea durabilă şi ne asigurăm că suntem mereu la înălţimea aşteptărilor, într-un mediu economic în continuă schimbare", declară Adrian-Horia Lupu, Director General Agra Asigurări.

Asigurare dedicată plantaţiilor pomicole

Asigurarea plantaţiilor pomicole oferă două tipuri distincte de acoperire, respectiv Plantaţii pomicole Basis şi Plantaţii pomicole protejate Basis. Primul produs asigură rodul plantaţiilor sau arbuştilor fructiferi împotriva grindinei, indiferent de varietatea soiurilor, fiind incluse chiar şi plantaţiile noi, având obligativitatea de a asigura întreaga suprafaţă plantată cu aceeaşi cultură/plantaţie/specie.

În cazul celei de-a doua opţiuni, se asigură atât rodul plantaţiilor pomicole sau al arbuştilor fructiferi, cât şi sistemul de protecţie antigrindină şi pomii fructiferi împotriva grindinei şi a furtunii, existând condiţia ca suprafaţa acoperită de sistemul antigrindină să nu depăşească 15 hectare. În cazul unei daune totale asupra sistemului de protecţie antigrindină vor fi despăgubite şi daunele mecanice provocate de aceasta asupra rodului. Foliile de protecţie anti ploaie de sub plasa antigrindină, precum şi alte echipamente suplimentare, se pot asigura împotriva riscurilor grindină şi furtună.

Suma asigurată variază în funcţie de tipul de plantaţie şi produs de asigurare. Pentru Plantaţii pomicole Basis, suma asigurata pentru riscul de grindină poate fi aleasă de către asigurat în funcţie de producţia aşteptată.

Pentru Plantaţiile pomicole protejate Basis, suma asigurată pentru rodul plantaţiei poate fi aleasă de către asigurat în funcţie de producţia aşteptată. Pentru sistemele de protecţie, suma asigurată este stabilită la 60.000 lei/ha pentru structura de susţinere şi 40.000 lei/ha pentru plasa antigrindină, iar pentru pomii fructiferi este de 75.000 lei/ha, fără posibilitate de modificare.

Despăgubirile în cazul plantaţiilor pomicole pe rod sunt calculate în funcţie de clasificarea rodului conform standardelor de calitate ale Uniunii Europene şi se acordă în caz de daună totală sau parţială, cu sau fără franşiză, în funcţie de amploarea daunelor.

De asemenea, fermierii pot suporta mai multe tipuri de franşize, în funcţie de de culturi şi sumele asigurate. Termenul de subscriere pentru aceste asigurări este 15.05, iar acoperirea intră în vigoare după înflorirea deplină a plantelor.

Produse de asigurare dedicate activităţii viticole

Pachetul Viţă de Vie Basis oferă asigurare pentru plantaţiile viticole, şcolile de viţă de vie şi corzi altoi împotriva riscurilor climatice, inclusiv grindină, incendiu/foc şi furtună/ploaie torenţială. Asigurarea acoperă cheltuielile tehnologice suplimentare cauzate de grindină pentru struguri după stadiul de vegetaţie BBCH 85.

În cadrul pachetului Viţă de Vie Universal, asigurarea cuprinde suplimentar protecţie împotriva îngheţului târziu de primăvară. Valabilitatea acoperirii pentru îngheţul târziu începe de la dezmugurire şi se extinde până la data de 31 mai.

Printre beneficiile oferite de acest produs se află alegerea sumei de asigurare. Evaluarea daunelor se efectuează rapid, fără a se solicita documente suplimentare (de ex. raportul de la INMH), plata indemnizaţiei de asigurare se efectuează în maxim 30 de zile de la semnarea protocolului final de daună.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb