AGRICOVER CREDIT IFN: Profit în creştere, datorat extinderii echipei de vânzări

ALEXANDRA OANCĂ
Ziarul BURSA #Companii #Agricultură / 31 iulie 2013

Profitul net al Agricover Credit IFN, companie a Grupului Agricover, a fost, în primul semestru din 2013, de 7.259.077 lei, cu 20% mai mare faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Profitul operaţional al companiei, aferent primului semestru a fost de 8.600.000 lei, faţă de 5.800.000 lei în prima jumătate din 2012. Totodată, valoarea creditelor acordate până la 30 iunie 2013 a fost de 253.239.000 de lei, cu 87% mai mare decât la finalul lunii iunie 2012.

"Rezultatele din primul semestru confirmă efortul nostru de a ne dezvolta şi de a oferi servicii adaptate nevoilor fermierilor", a declarat Robert Rekkers, Directorul General al Agricover Credit IFN. De la începutul anului, Agricover Credit IFN a atras deja 300 de clienţi noi.

Extinderea portofoliului de clienţi a fost determinată de sporirea capacităţi de acoperire în teritoriu, lucru posibil datorită măririi echipei de vânzări. "Practic, aceasta s-a dublat, ceea ce a făcut posibilă contactarea unui număr mai mare de fermieri şi, în consecinţă, creşterea numărului de clienţi noi şi plasamente acordate", potrivit reprezentantului companiei.

Agricover Credit IFN a lansat şi un nou produs financiar - Creditul Pre-intabulare. Acest produs financiar facilitează achiziţia unui teren arabil chiar dacă acesta nu este încă intabulat, fermierul având la dispoziţie multiple soluţii de garantare. "Le acordăm clienţilor o perioadă de graţie de şase luni, pentru a putea intabula terenul respectiv, şi acceptăm, la momentul acordării creditului, un angajament scris privind ipotecarea terenului", a spus Robert Rekkers. Acest credit este la doilea produs destinat special fermierilor lansat anul acesta de companie, primul fiind creditul pentru achiziţionarea de utilaje second-hand.

În iunie 2013, Grupul Agricover a semnat un acord cu Black Sea Trade and Development Bank pentru un împrumut în valoare de 15 milioane de euro, din care 7,5 milioane euro vor fi folosiţi de Agricover Credit IFN pentru creditarea nevoilor specifice ale fermierilor români. Restul finanţării va fi folosit pentru dezvoltarea Grupului Agricover, respectiv investiţii în divizia de achiziţii, prelucrare şi comercializare a cerealelor - Agricover SRL. "Aceste demersuri urmăresc o integrare pe verticală a afacerilor grupului şi extinderea acestora în regiunea Mării Negre", mai precizează compania.

Agricover Credit IFN estimează un profit operaţional de 18.9 milioane de lei până la sfârşitul anului 2013, faţă de 11,2 milioane de lei în 2012.

Înfiinţată în 2008, Agricover Credit IFN este singura instituţie financiară non-bancară din România care oferă produse financiare exclusiv fermierilor din sectoarele vegetal şi zootehnic. Agricover Credit IFN a înregistrat o creştere rapidă ajungând, în numai câţiva ani, să fie unul dintre jucătorii importanţi în finanţarea producătorilor agricoli. Societatea este condusă din ianuarie 2013 de Robert Rekkers, în calitate de Director General, şi Liviu Dobre, Director General Adjunct. Agricover Credit IFN face parte din Grupul Agricover, cel mai important furnizor de soluţii integrate pentru agricultură din România.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb