Agricover Holding listează pe Bursa de Valori Bucureşti o emisiune de obligaţiuni în valoare de 40 milioane de euro

A.B.
Piaţa de Capital / 30 martie 2021

Agricover Holding listează pe Bursa de Valori Bucureşti o emisiune de obligaţiuni în valoare de 40 milioane de euro

Agricover Holding, a făcut primul pas pe Bursa de Valori Bucureşti (BVB), unde a listat o emisiune de obligaţiuni în valoare de 40 milioane de euro şi cu maturitate de cinci ani, aceasta fiind cea mai mare emisiune de obligaţiuni corporative a unei companii antreprenoriale româneşti la BVB, transmite un comunicat de presă.

Radu Hanga, Preşedinte Bursa de Valori Bucureşti:

o"Suntem încântaţi de succesul emisiunii de obligaţiuni derulată de Agricover Holding atât pentru că vorbim despre cea mai mare emisiune de obligaţiuni derulată de o companie antreprenorială la BVB, dar mai ales deoarece banii atraşi de la investitori vor fi direcţionaţi către susţinerea dezvoltării agriculturii româneşti. Pandemia ne-a arătat că în perioade tensionate şi pline de incertitudini, trebuie să ne bazăm în primul rând pe forţele proprii, astfel că este normal ca şi piaţa de capital să susţină companiile româneşti."

Ioana Tănase, Director Investment Banking, BCR:

o"De-a lungul timpului, BCR a susţinut prin finanţare dezvoltarea grupului şi este firesc să fim alături de ei şi cu ocazia primului pas pe care l-au făcut pe piaţa de capital. Avem astăzi dovada clară că o companie solidă va atrage mereu interesul investitorilor. Suntem mândri că acest model a fost oferit de Agricover, alături de care avem o lungă istorie de parteneriat în business. Nu în ultimul rând, România are nevoie să avanseze rapid în direcţia unei dezvoltări sustenabile, iar BCR este pregătită să îşi susţină clienţii inclusiv în aceste iniţiative."

Irina Neacşu, Director Executiv Corporate Finance, BRD Groupe Societe Generale:

o"Agricover este fără îndoială unul dintre cele mai reprezentative grupuri de afaceri antreprenoriale din România, care creşte profitabil într-un ritm alert şi care deţine poziţii proeminente pe toate segmentele sale de afaceri. Atractivitatea domeniului agricol şi a emitentului a fost confirmată de investitorii instituţionali şi din categoria private banking care au suprasubscris oferta de obligaţiuni, aceştia devenind astfel noii parteneri ai creşterii viitoare a Grupului Agricover. Inclusiv din perspectiva experienţei noastre ca intermediar al ofertei, avem convingerea că emisiunea de obligaţiuni reprezintă doar un prim pas al Grupului Agricover pe bursa de la Bucureşti."

Ştefan Bucătaru, Membru în Consilul de Administraţie al Agricover Holding:

o"Ne bucură mult oportunitatea de a crea o punte de legătură între cât mai mulţi şi mai diferiţi investitori de pe piaţa de capital şi agricultura românească. Grupul Agricover, prin intermediul entităţilor Agricover Credit IFN, Agricover SA şi Agricover Technology SRL, ridică la rang de strategie de business facilitarea accesului fermierilor români, atât la cele mai performante tehnologii agricole, cât şi la soluţii de finanţare adaptate specificului sectorului agricol, astfel încât un număr cât mai mare de fermierii români să-şi poată dezvolta optim afaceri de succes. Dorim, astfel, să oferim investitorilor din România oportunitatea de a ni se alătura acestui demers, pentru ca împreună să contribuim în mod efectiv la modernizarea fermelor româneşti pe baze profesioniste, competitive şi sustenabile."

Adrian Tănase, Director General, Bursa de Valori Bucureşti:

o"Rundele de finanţare derulate cu succes la BVB demonstrează că pe bursă există mai mulţi finanţatori, persoane fizice şi investitori instituţionali. Aceste resurse pot proveni din depozitele populaţiei, din activele fondurilor de pensii şi ale celor mutuale. În ultimii ani am văzut companii din diverse sectoare venind la bursă, agricultură, energie, medical, HoReCa, IT, financiar bancar şi nebancar. Totodată, în acest an vom vedea noi companii la Bursa de Valori Bucureşti, din diverse ramuri ale economiei, doar din informaţiile publice fiind peste 20 de companii în diverse faze de pregătire."

Obligaţiunile emise de Agricover Holding SA în cuantum de 40 milioane euro sunt negarantate, valoarea nominală a unei obligaţiuni fiind de 50.000 de euro, cu o rată a cuponului de 3,5%. Emisiunea s-a desfăşurat printr-un plasament privat la BVB încheiat în ianuarie 2021, care a fost suprasubscris şi s-a bucurat de o audienţă diversificată, atât în rândul investitorilor instituţionali (fonduri deschise de investiţii, bănci comerciale, instituţii financiare internaţionale), precum şi în rândul investitorilor din categoria "private banking".

Capitalul atras prin emisiunea de obligaţiuni este destinat finanţării operaţiunilor de creditare ale Agricover Credit IFN SA, subsidiară a Agricover Holding SA, specializată exclusiv în finanţarea fermierilor din România. Inclusiv prin fondurile atrase prin emisiunea de obligaţiuni, instituţia financiară nebancară îşi propune să menţină ritmul alert de creditare al fermierilor români şi să contribuie pe mai departe la creşterea susţinută, pe baze sustenabile, a performanţei agriculturii locale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb