Grupul Agroland (indice bursier AG) a inaugurat în martie două noi magazine MEGA, în Craiova şi Sfântu Gheorghe, cu o investiţie de 200.000 de euro în fiecare unitate, sume în care nu sunt incluse stocurile de marfă, transmite un comunicat trimis redacţiei.
Compania îşi continuă astfel principala direcţie a strategiei de dezvoltare pentru perioada următoare, deschiderea a cel puţin unui Agroland MEGA în apropierea fiecărui oraş mare din ţară. Conceptul Agroland MEGA a fost lansat în 2017 şi a trecut printr-un proces constant de îmbunătăţire. În prezent, există 11 unităţi de tip MEGA la nivelul întregii reţele. Agroland MEGA sunt magazine specializate, cu produse dedicate grădinăritului, îngrijirii animalelor de companie şi hobby farming-ului, care ocupă o suprafaţă mai mare cu 300% decât magazinele Agroland tradiţionale.
Ambele magazine sunt localizate în centre comerciale, iar reprezentanţii Agroland estimează o medie anuală de peste 250 de clienţi pe zi, pentru fiecare dintre ele. Agroland MEGA Craiova ocupă o suprafaţă de 432 mp şi este situat în incinta Electroputere Mall, iar unitatea recent inaugurată în Sfântu Gheorghe se află în Sepsi Value Centre şi are 500 mp. Cele două magazine au o ofertă de peste 3.000 de produse, la fel ca celelalte unităţi MEGA, iar gamele includ cele trei segmente consacrate: (1) produse pentru grădină - material săditor, îngrăşământ şi echipamente pentru întreţinere; (2) produse destinate animalelor de companie, de la hrană, la suplimente şi accesorii; (3) produse pentru hobby farming, precum şi alte produse pentru casă şi gospodărie.
"În 2021, ne-am propus să accelerăm extinderea reţelei prin magazine de tip MEGA, pentru a reuşi ca, într-un interval cât mai scurt, să putem deservi toate marile centre urbane din România. În următoarele luni, avem în plan să deschidem astfel de unităţi în proximitatea Bucureştiului, în Mogoşoaia şi Bolintin Deal, precum şi în zona Moldovei, în Botoşani şi Iaşi, precum şi în Oltenia, în Caracal şi Balş. Preocuparea clienţilor noştri pentru amenajarea gospodăriilor şi a caselor de vacanţă a crescut în mod semnificativ în ultimul an şi, după toate estimările, va continua în acest ritm, astfel că ne dorim să le fim alături cât mai rapid şi cu o ofertă adaptată nevoilor!", a punctat Horia Cardoş, fondator şi director general al reţelei Agroland.
Agroland este cel mai mare lanţ de magazine din România, specializate pe segmentele de grădinărit, îngrijirea animalelor de companie şi hobby farming. Recent, reprezentanţii companiei au anunţat datele financiare aferente anului trecut, când s-a înregistrat o cifră de afaceri de 38,4 milioane de euro, în creştere cu 33% faţă de 2019, când a avut 28,92 milioane de euro. Profitul net s-a situat la 2,1 milioane de euro, o valoare de 4 ori mai mare faţă de anul anterior, când se ridicase la peste 530.000 de euro.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 25.03.2021, 12:49)
Mult succes ...!
2. actiuni gratuite
(mesaj trimis de alex în data de 25.03.2021, 13:43)
nu scrie pe nicaieri faptul ca ofera 3 actiuni gratuite tuturor actionarilor
2.1. Titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de Protaru în data de 25.03.2021, 13:58)
Mai conteaza? :P
2.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 25.03.2021, 13:59)
Eu zic ca da :D. Ca primesti 3 actiuni gratuit la 1 detinuta.
2.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de anonim în data de 25.03.2021, 14:11)
Vad ca lumea nu prea citeste atent ce scrie prin convocarile la noile perle AERO!La toate data de inregistrare pentru'gratuite' e ulterioara cu cateva luni celei pentru majorarea de capital cu cash.Asa ca dupa ce se inregistreaza actiunile cu bani,'gratuitele' vor fi in numarul din convocator doar daca ai subscris si la alea cash.
Noua gaselnita copy/paste la firmele cu aceeasi avocati-chipurile dam gratuite dar dupa ce emitem o gramada de actiuni cu cash.Iti trag bice la greu pe spinare si iti arat si zaharelul.Treaba tine pana intr-o zi cand profitul va creste modest insa numarul de actiuni a crescut imens.EPS?!
Sunt rupte de foame companiile astea,au nevoie de cash ca de aer,nu pentru 'dezvoltare' ci sa-si reduca indatorarea ca urla creditorii la ei.Vad ca si auditorii care nu-s 'de casa'.
Ia sa vedem ce inghesuiala va fi la subscrierile cu cash la discount 10-15% raportat la capitalizari imense.Ca in plasamentele private s-au cumparat actiuni la preturi de cateva ori mai mic,doar ca acum se schimba treaba.De aia pica giuvaerurile in piata,ca s-a prins lumea ca nu mai e cu pompat actiunea in piata,e cu subscris pe bani.Si inca foarte multi si la un cost foarte piperat.
2.4. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2.3)
(mesaj trimis de anonim în data de 25.03.2021, 14:29)
Nu la toate e la fel, dar ai dreptate pe fond.
Gratuite primesti daca iti da mana sa stai cu ele la data de inregistrare
Ca sa faci asta trebui sa iti dea mana sa subscrii, altfel iti scade actiinea.
Nu se stie c3 va fi insa e riscant sa subscrii la preturile cerute.
Ei pun inregistrarea ulterior la gratuite ca sa nu fie dilution cand vine subscrierea, ca pretul de subscriere ar veni foarte jos pt. ca ala de piata scade de 3 4 5 ori depinde cate gratuite se dau. Asa ca baga gratuitele dupa ce se marca banul in subscriere.
Asta presupune sa gasesti fraierii care nu s au prins de schema. Astia vor bani multi tare de la actionari si flutura cum spuneai povestea cu gratuitele. TLV nu cerea cash daca tot e folosita ca exemplu de succescu gratuitele.
Astia sunt hapsani.
2.5. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2.4)
(mesaj trimis de anonim în data de 25.03.2021, 14:39)
golden rule la astea care povestesc de cum aleg ele sa dea de mancare actionarului hartie si nu dividend cica sa se dezvolte firma=cat cash are-n cont din profitul anuntat!!!!!de unde era musiu sa bage dividende daca e varza pe cashflow?!!si toarna povesti cum au ales ei asa,pai daca alegeau dividend de aceeasi bani il plateau in 10 ani?au zeci sau sute de mii de euroi in cont cel mult si baga brasoave cu jdemilioane gratuite.Of course ca de aia vor milioane de euroi prin majorare cu cash,de multi bani ce au!
2.6. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2.2)
(mesaj trimis de anonim în data de 25.03.2021, 17:35)
Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor va avea pe ordinea de zi următoarele
pun
2. Aprobarea majorării capitalului social al Societății cu suma de 3.531.177 RON, de la1.177.059 RON până la 4.708.236 RON, din profitul de repartizat aferent anului 2020,prin emisiunea unui număr de 35.311.770 acțiuni noi (3 acțiuni gratuite la 1 deținută)