Compania aeriană canadiană Air Canada a anunţat luni că a anulat comanda pe care a lansat-o în luna aprilie a acestui an constructorului aeronautic american Boeing Co., referitoare la un număr de 32 aparate Boeing, după ce piloţii companiei au respins noul contract colectiv de muncă în care erau menţionate şi fondurile ce vor fi alocate pentru achiziţionarea acestor 32 de noi aparate.
La sfîrşitul săptămînii trecute, sindicatul piloţilor companiei Air Canada (APAC) a decis să respingă termenii noului contract colectiv de muncă, contract care menţiona şi sumele necesare pentru noile avioane comandate de companie. La data de 25 aprilie 2005, Air Canada a comandat un număr de 32 aparate Boeing, 18 aparate tipul Boeing 777 şi 14 aparate tipul Boeing 787, în plus luînd o opţiune pentru alte 64 aparate suplimentare. Valoarea de catalog a acestei comenzi este de aproximativ şase miliarde dolari, însă tranzacţia avea nevoie de aprobarea angajaţilor companiei Air Canada care ar fi trebuit să accepte anumite măsuri de reduceri salariale pentru ca firma să poată plăti noile aparate.
Conducerea companiei a anunţat că a acceptat decizia luată de piloţi şi în consecinţă a anunţat concernul american Boeing de anularea comenzii.