Celebrul cîntăreţ Al Bano a reluat negocierile cu podgorenii din localitatea Fărăoane, Vrancea, unde ar vrea să cumpere aproximativ 9 hectare de vie şi un conac construit după Primul Război Mondial. Podgoreanul Constantin Stănescu, cel mandatat de proprietari să negocieze cu reprezentanţii lui Al Bano, a declarat, citat de Rompres, că se aşteaptă ca afacerea să fie parafată cît de curînd, fiindcă preţul tranzacţiei a scăzut la jumătate.
Domnul Stănescu a precizat: "Proprietatea de care se interesează Al Bano a aparţinut generalului Pîcleanu care, în perioada interbelică, a construit şi un conac. Acum proprietarul acestui conac este un domn, Puiu Pastramă, care iniţial a cerut 500 mii euro pe 9 hectare de vie şi pe clădire, un preţ exorbitant dacă luăm în calcul că hectarul de vie se vinde în medie cu 1.500 euro. Domnul Pastramă m-a mandatat pe mine să reiau negocierile şi pot să vă spun că preţul de vînzare a scăzut acum la jumătate. Trebuie să batem palma cu oamenii lui Al Bano fiindcă aşa zona va creşte enorm din punct de vedere al notorietăţii".
Domnia sa a adăugat că Al Bano, prin reprezentanţii săi, a avut mai multe runde de negocieri pentru preluarea conacului de la Fărăoane, ultimele fiind purtate în decembrie 2003. "Al Bano este un podgorean renumit. El a moştenit în Italia o casă de vinuri, care îi poartă numele, dar a cumpărat vie şi în Portugalia unde face un vin roşu - Shiraz. Portugalia este curtată şi de alte VIP-uri, recent cumpărînd vie acolo şi Cliff Richard", a mai spus Stănescu.