Compania chineză Huawei a generat venituri de 610,8 miliarde yuan, cu o creştere de 24,4% faţă de anul trecut. Marja de profit net al companiei în această perioadă a fost de 8,7%, se arată într-un comunicat de presă trimis Redacţiei noastre.
Huawei a continuat să îşi menţină atenţia asupra infrastructurii TIC şi a dispozitivelor inteligente şi în aceste luni, reuşind să crească eficienţa şi calitatea operaţiunilor sale. Acest lucru a contribuit la creşterea stabilităţii operaţionale şi organizaţionale şi a consolidat performanţa companiei în primele trei trimestre ale anului 2019, potrivit sursei citate.
Până în prezent, Huawei a semnat peste 60 de contracte comerciale pentru 5G cu operatori de vârf din toată lumea, distribuind peste 400.000 de staţii de bază Massive MIMO 5G pe pieţele globale. Producţia şi furnizarea de transmisie optică, comunicaţii de date şi produse IT ale Huawei au crescut constant.
Până la finalul celui de-al treilea trimestru al anului 2019, peste 700 de oraşe, 228 de companii Fortune Global 500 şi 58 de companii Fortune Global 100 au ales Huawei ca partener pentru transformarea digitală.
Tot în trimestrul al treilea a fost lansat şi ecranul inteligent Vision, care prezintă inovaţii unice în materie de software şi hardware, fiind foarte apreciat de industrie şi consumatori. Un ecosistem mai robust, care se axează pe consumatori şi oferă o experienţă inteligentă mai fluidă în toate scenariile majore de utilizator, capătă acum formă.