Alături cu drumul

"Politica românească este alături cu drumul": o propoziţie care pare veche de cînd lumea şi pe care cu greu s-ar încumeta cineva să o contrazică. Dacă ar fi numai atît! Din nefericire, ne lovim la tot pasul de consecinţele acestui adevăr şi de costurile lui absolut inacceptabile, dar, cu toate acestea, înghiţite fără crîcnire de o covîrşitoare majoritate a cetăţenilor!!!! În loc să servească structurării sociale, rezolvării problemelor care ne năpădesc, ca ierburile cele grase după ploaie, politica de la noi se încăpăţînează să rămînă teritoriul aberaţiilor de toate tipurile, tiparele şi dimensiunile, unealta feroce pusă să ne taie orice brumă de şansă am mai avea să ieşim din spirala căderii noastre istorice.

Iau, pentru ilustrare, un subiect mărunt: alegerile pentru Parlamentul Uniunii Europene. Într-un moment de cea mai proastă inspiraţie, dominaţi de temerile propriei lor irelevanţe politice, birocraţii imenselor şi în cea mai mare parte inutilelor instituţii europene au decis că aleşii europeni nu pot fi aceiaşi cu aleşii din parlamentele statelor membre, cum ar fi fost mult mai firesc, şi eficient, ci trebuie să fie alţi cetăţeni, care au primit un vot direct, fiecare în ţara lui anume pentru a-i reprezenta în Europa. Prin urmare, aceste alegeri au rămas multă vreme în cel mai negru con de umbră al politicii din toate marile state europene. Asta numai pînă cînd instituţia numită Parlamentul Uniunii Europene a dezvoltat competenţele şi pîrghiile decizionale care i-au permis să devină a doua maşinărie ocultă (după Comisia UE) care "cerne" uriaşe interese economice, politice şi de altă natură pe care le transformă apoi, eficient, în influenţă asupra deciziilor majore la nivelul UE. Abia atunci au ajuns marile partide europene să se intereseze, să se implice în alegerea şi promovarea candidaţilor pentru locurile de "parlamentar european". "Oameni cu o misiune" şi prin urmare aleşi după sprînceană şi alte criterii "politice" de aceeaşi natură. Chiar şi în aceste condiţii, locurile din fotoliile parlamentare ale Europei sunt mai peste tot "rezervate" fie unor finaluri de carieră politică mai puţin spectaculoase, dar bine plătite, fie unor eterni "purtători de mapă", de care şefii lor aveau chef să se debaraseze, dar nu ştiau cum să o facă într-un mod mai elegant, ori unor personaje care nu au nicio şansă să-şi facă un nume în politica locală, aşa că sar calul cît pot, doar-doar se vor face remarcaţi în "politica europeană". România bate, însă, toate recordurile: principalele partide ale scenei noastre politice au în vîrful listei de candidaţi euro-parlamentari neveste, pupile şi alte rubedenii! Ce să înţeleagă omul pe care-l trimitem la vot? Că toată lumea trebuie să trăiască? Că, în politica de la noi, se aplică proverbul strămoşesc: cămaşa mi-e mai aproape de piele decît haina? Că "familia este patria cea mică, precum patria este familia cea mare; familia este baza societăţii"?, după cum bine zicea dumnealui Rică, june studinte în drept şi publicist la Vocea Patriotului Naţionale! Ca să folosesc retorica aceluiaşi ilustru înaintaş al politicienilor dintotdeauna ai României, urmărind mişcările abile ale partidelor politice pentru promovarea candidaţilor europeni, propaganda ridicolă pe care o fac pentru a mobiliza electoratul, mai reticent la noi cu tocitul pingelelor pînă la secţiile de vot, eu înţeleg că politicianul nostru se identifică 100% cu teza aceluiaşi Rică Venturiano: "Noi n-avem altă politică decît suveranitatea poporului; de aceea în lupta noastră politică, am spus-o şi o mai spunem şi o repetăm necontenit tuturor cetăţenilor: Ori toţi să muriţi, ori toţi să scăpăm!"

Iau un alt exemplu, ceva mai serios: situaţia creată de evenimentele din Ucraina şi masiva implicare a Rusiei în derularea lor. Nu încape nicio îndoială: de la încheierea războiului rece, aceasta este cea mai gravă deteriorare a securităţii europene, iar pe cale de consecinţă securitatea României este şi ea grav afectată. Nu în sensul iminenţei angrenării accidentale, ori pe cale de consecinţă juridică într-un război, ci în sensul că tiparele şi punctele fixe de sprijin ale securităţii colective, din care facem parte, sunt serios zdruncinate, dacă nu chiar aruncate cît colo în desuetudine şi irelevanţă! Nu doar pentru că este vorba despre vecinătatea noastră imediată, ori despre situaţia precară a Republicii Moldova, ori despre o confruntare directă şi vizibilă între Moscova şi Washington pe terenul regiunii din care ţara noastră face parte, ci pentru toate acestea la un loc, plus încă ceva pe deasupra: pentru că aşa cum o ştim încă de la Titulescu, o lume fără reperele normelor de drept internaţional, fără respectul tratatelor încheiate şi fără funcţionarea instituţiilor internaţionale care sprijină şi generează aceste norme, ţări ca România nu au prea multe şanse de supravieţuire!!! Într-o lume dominată de dreptul forţei, nici Ucraina, nici România, nici alte state de acelaşi calibru şi putere nu pot fi sigure de propria lor supravieţuire. Te-ai fi aşteptat ca politica din România să ia act, să dea seamă de gravitatea şi seriozitatea situaţiei. Să-şi definească profilul în eforturile de limitare şi stingere a crizei, să fie mai activă ca oricînd pe axa strategică cu Washington, pe liniile de comunicare cu partenerii europeni, pe circuitele diplomatice care ne leagă de punctul fierbinte - Ucraina. Era absolut necesar ca politica şi politicienii ţării să ne spună vorba lui Moromete "pe ce ne bazăm noi" în această criză, care identitatea noastră politică în complexul de măsuri menite să găsească calea dificilă către soluţii stabile, bazate pe normele recunoscute ale dreptului internaţional! Ei, aş! C'eşti copil! Politicienii noştri aiurează despre acte de recrutare şi mobilizare generală, despre fabrici şi măşinării de război, despre ajutor şi sprijin necondiţionat, despre ce vrei şi ce nu vrei pe toate tonurile, dau asigurări că nimic nu ni se poate întîmpla, dar propun dezbateri în Parlament pe tema Ucrainei (!?), ori ar vrea să-şi facă fiecare cîte un CSAT al său, ca să nu se mai împiedice pe toate culoarele, Preşedintele de Premier şi viceversa!

Ca şi cînd am trăi într-o lume a costurilor inexistente, politicienii României se întrec, care mai de care, să ajungă cît mai alături cu drumul! Ceva îmi spune, însă, că noi, muritorii de rînd nu avem cum să ne bucurăm, ca ei, de privilegiul acţiunilor "fără costuri"! Noi rămînem staţia finală unde se decontează toate notele de plată, chiar şi cele unde la masă au stat ei, nu noi! Întrebarea este: de ce-i răbdăm, atîta? Mai rău, îi admirăm, ne punem speranţele în ei, îi adulăm, îi votăm, ba unii îi iau cu drag în braţe şi-i pupă pe unde-i apucă năpasta, ori mitingurile electorale şi băile de mulţime aferente!