Compania Kronospan Sebeş, principalul producător de PAL şi MDF din România, a anunţat marţi că este dispusă să plătească noul studiu de impact pe care Consiliul local vrea să îl realizeze, după ce Garda Naţională de Mediu a amendat societatea cu 200.000 de lei, transmite corespondentul NewsIn.
În cadrul Consiliului Local Sebeş se discută în ultima perioadă despre realizarea unui nou studiu de impact, privind activitatea companiei Kronospan Sebeş. Având în vedere că noul studiu de impact, cerut de către Consiliul Local, poate ajunge până la suma de 150.000 Euro, compania Kronospan Sebeş s-a arătat dispusă să preia aceste costuri. "Dorim ca cetăţenii oraşului Sebeş să fie cât mai bine informaţi despre activitatea noastră, de aceea vom susţine orice analiză sau monitorizare, care se va face acum sau peste 10 ani", a declarat Adrian Băcilă, directorul de producţie al Kronospan Sebeş.
De altfel, compania susţine că în cei 7 ani de când funcţionează la Sebeş instalaţia de formaldehidă, cazurile de cancer nu au cunoscut nicio modificare. Conform statisticilor, în ultimii 8 ani de zile nu s-a înregistrat o creştere spectaculoasă a cazurilor de cancer în oraşul Sebeş (2002 - 57 de cazuri, 2003 - 40 de cazuri, 2004 - 63 de cazuri, 2005 - 52 de cazuri si 2006 - 56 de cazuri).
În prezent, Kronospan Sebeş are aproximativ 550 de angajaţi, dintre care 34 au o experienţă de muncă mai mare de 20 ani, privind activitatea desfăşurată într-o fabrică de formaldehidă sau într-un mediu în care se foloseşte această substanţă. "Unii doctori afirmă că e nevoie de 10 ani până când formaldehida are un efect cancerigen asupra oamenilor. Eu lucrez de 20 de ani în industria producerii de PAL şi MDF, producţie care se poate realiza doar prin folosirea formaldehidei. Atât eu cât şi colegii mei suntem perfecţi sănătoşi şi nu avem nici un simptom care ar putea indica cancer", a mai susţinut Adrian Băcilă.
Compania a iniţiat, începând cu mijlocul lunii iunie, o campanie de informare corectă a cetăţenilor din oraşul Sebeş, privind activitatea companiei şi acuzaţiile care i s-au adus în ultima perioadă. Prin linia de telefonie gratuită 0800 8 KRONO sau 0800 857 666, compania răspunde la orice întrebare legată de activitatea ei. În acelaşi timp, compania a lansat o invitaţie Primăriei oraşului Sebeş, Consiliului Local, Comitetului de Iniţiativă dar şi presei locale de a vizita oraşul Villers-Saint-Paul, locul de unde a fost adusă noua instalaţie de formaldehidă, şi oraşele Dresden şi Salzburg, oraşe unde se fabrică formaldehida de mai bine de 10 ani.
Vizita va avea loc pe data de 30 iulie, iar scopul ei este de a clarifica multe dintre acuzaţiile aduse până în prezent companiei, privind instalaţia de formaldehidă şi efectele pe termen lung asupra unui oraş în care se produce o astfel de substanţă.
Comisarii Gărzii Naţionale de Mediu (GNM) au verificat, în perioada 28 mai-4 iunie, conformarea activităţilor cu impact asupra mediului în cadrul societăţii Kronospan Sebeş SA.
În urma controlului, comisarii GNM au constatat că societatea nu respectă în totalitate prevederile autorizaţiei integrate de mediu şi a autorizaţiei de mediu. Astfel, în cadrul societăţii nu exista o evidenţă a gestiunii pentru toate tipurile de deşeuri generate şi nici o depozitare corespunzătoare a deşeurilor. De asemenea, comisarii de mediu au constatat deficienţe în modul de etichetare a substanţelor chimice periculoase.
Pentru nerespectarea normelor de protecţie a mediului, comisarii GNM au amendat societatea Kronospan Sebeş SA cu 200.000 de lei.