Alegeri da, democraţie ba

De prin anul doi de facultate, orice student la ştiinţe politice ar putea să vă spună pe nerăsuflate condiţiile necesare şi obligatorii pentru ca un sistem de guvernare să poată fi numit democraţie: instituţiile fundamentale ale gestiunii puterii - executive, legis­lative şi judiciare să fie organizate pe principiul separării şi al controlului reciproc; să existe un mecanism de legitimare a exercitării guvernării, bazat pe expresia liberă a voinţei electoratului, într-un scrutin universal, direct şi secret, să exis­te competiţie liberă pe piaţa ofertelor politice, cetăţenii să se bucure deplin, sub garanţia legii, de libertăţile lor fundamentale, mandatul să aibă o durată fixă şi dinainte precizată, să existe mecanisme directe de control ale deţinătorilor de drept ai autorităţii, cetăţenii, asupra mandataţilor puterii, inclusiv posibilitatea de-a retrage mandatul înainte de termen, în condiţiile încălcării grave a contractului pe care s-a bazat înves­titura, funcţionarea tuturor instituţiilor de gestiune a puterii să fie bazată pe respectarea legii şi a prevederilor constituţionale, iar exercitatea mandatului să aibă ca finalitate materială rezolvarea problemelor sociale şi creşterea gradului de bunăstare al comunităţilor şi al cetăţenilor. Cam multe condiţii, este adevărat, dar nimeni nu a spus că democraţia este un sistem simplu, ori foarte uşor de pus în practică. Dimpotrivă! România, spre exemplu, încearcă de două decenii şi tot nu a reuşit să rezolve satisfăcător măcar prima dintre condiţiile enunţate!

Faptul că nenumărate sisteme de guvernare nedemocratice încearcă să se dea drept democraţii, ascunzîndu-se în spatele unor alegeri, nu mai este de mult o noutate istorică. Surpriza vine atunci cînd locul în care se întîmplă aşa ceva este chiar Europa mileniului trei, iar subiecţii prostiţi sînt cîteva sute de milioane de europeni, cu ceva experienţă democratică în spate. Şi, cu toate aces­tea, organizarea alegerilor europene este prezentată ca un act de democraţie, iar nouă ni se cere, imperativ şi mustrător, să participăm la el, în număr cît mai mare. Întrebarea pe care mi-o pun este dacă, moral şi politic, poţi să ceri cuiva să participe la instituirea prin alegeri a unui sis­tem de guvernare nedemocratic, după ce s-a minţit prin toate mijloacele că participăm la un proces democratic?

În realitate şi conform normelor existente, Parlamentul Europei, Consiliul Uniunii Europene, Comisia Europeană, Curtea de Justiţie şi celelalte instituţii ale Uniunii Europene nu respectă, în întregime, niciuna dintre condiţiile unui regim de guvernare democratică. Ba, mai mult, voinţa cetăţenilor, de care se face atîta caz zilele aces­tea, este ultima care contează în mecanismul deciziilor. Consiliul reprezintă voinţa guvernelor statelor membre, Comisia reprezintă o voinţă de sine-stătătoare, supusă unui control extrem de slab din partea Parlamentului şi ceva mai substanţial din partea Consiliului, Parlamentul nu controlează aproape deloc deciziile din Consiliu, iar Comisia are o putere de decizie aproape neîngrădită în raport cu Parlamentul Uniunii Europene. Cetăţenii sunt doar simple marionete într-un joc de interese în care guvernele şi marile lobbyuri europene se află în concurenţă pentru influenţă asupra deciziilor de la Bruxelles. În actuala structură, ar fi mult mai reprezentativ şi în mai mare concordanţă cu spiritul democraţiei dacă Parlamentul Uniunii ar fi format din aleşi ai parlamentelor naţionale, desemnaţi printr-o procedură oarecare. Aşa, ar avea cel puţin legitimitatea unor mandate pentru care răspund în faţa celor care i-au ales. Prin alegerile directe ale membrilor Parlamentului Uniunii Europene s-a dizolvat cel mai important factor democratic, controlul cetăţenilor asupra deţinătorilor mandatului. Iar asta, desigur, în numele democraţiei!!

Întrebarea care se pune este dacă Uniunea Europeană ar putea func­ţiona vreodată ca un sistem democratic de guvernare. Răspunsul, simplu, este: NU. Cel puţin, nu atîta vreme cît statele membre îşi păstrează instituţiile proprii de gestiune a puterii, subordonate unui regim democratic. Paradoxal sau nu, democraţiile pe care statele europene le-au construit cu suferinţe şi enorme cheltuieli de resurse, la ele acasă, în cîteva sute de ani, sunt cea mai mare piedică în calea unei Uniuni Europene democratice. Cîtă vreme democraţiile statale nu renunţă la privilegiul suveranităţii lor, Uniunea Europeană nu poate fi decît o construcţie de tip non-democratic, mai precis, autoritar-birocratică. Derapajul în spatele alegerilor pentru un parlament care nu foloseşte nimănui, decît aleşilor ce încasează lefuri grase, nu poate păcăli decît pe foarte puţini şi asta, pentru foarte scurtă vreme.