ALEGERI GERMANIA: Merkel imploră sprijin pentru conservatorul Laschet

J.P.
Internaţional / 7 septembrie 2021

Merkel imploră sprijin pentru conservatorul Laschet

Cancelarul Angela Merkel a făcut marţi un apel impresionant către alegătorii germani să susţină un viitor guvern condus de conservatorul Armin Laschet la alegerile din 26 septembrie, avertizând că alternativa este o coaliţie guvernamentală de stânga, relatează Reuters şi AFP, conform Agerpres.

''Cetăţenii au alegerea în câteva zile: un guvern care acceptă sprijinul partidului Die Linke împreună cu Partidul Social-Democrat (SPD) şi cu Verzii, sau cel puţin nu-l exclude, ori un guvern condus de Uniunea Creştin-Democrată (CDU) şi Uniunea Creştin-Socială (CSU), un guvern federal care conduce ţara noastră către viitor cu moderaţie'', a spus Merkel în plenul Budestagului, probabil ultimul ei mesaj în faţa camerei inferioare a legislativului federal german înaintea scrutinului la care nu mai candidează.

Formaţiunea de stânga radicală Die Linke respinge apartenenţa la NATO şi alte angajamente internaţionale ale Germaniei, precum relaţia transatlantică, context în care Merkel a insistat că o cooptare a acestui partid în guvern poate avea consecinţe pentru apartenenţa Germaniei la structurile occidentale, o eventuală intrare în executiv a acestui partid de stânga şi a ecologiştilor putând de asemenea avea efecte asupra politicilor economice care vor influenţa viitorul ţării.

În acest discurs cu accente electorale, Angela Merkel a descris scrutinul din 26 septembrie drept unul ''special'' mai ales pentru că el va decide ''orientarea ţării noastre în vremuri dificile''.

Condusă de puţin popularul Armin Laschet, tabăra conservatoare (CDU plus CSU) este cotată în sondaje cu numai aproximativ 20% din intenţiile de vot şi este devansată de surpriza acestei campanii electorale, Partidul Social-Democrat (SPD), cu 27%.

Candidatul acestuia din urmă pentru postul de cancelar, Olaf Scholz, în prezent ministru de finanţe în guvernul condus de Merkel, a rostit la rândul său în faţa Budestagului un discurs în care a susţinut că în următoarea legislatură ''sarcina cea mai importantă'' a Germaniei trebuie să fie o Uniune Europeană mai integrată, ''puternică şi suverană'', potrivit agenţiei EFE.

În opinia lui Scholz, aprofundarea integrării blocului comunitar ar estompa diferenţele dintre ''nord şi sud, est şi vest'', iar Germania, ca ''mare ţară din centrul'' UE, trebuie să aducă la aceeaşi masă ''prieteni şi parteneri'', să-şi menţină capacitatea de influenţă în contextul internaţional şi să apere valori precum statul de drept, democraţia şi economia socială de piaţă.

Vorbind despre relaţiile UE cu SUA şi despre NATO, organizaţie contestată de posibilii săi viitori parteneri la guvernare, partidul Die Linke, el a descris relaţia transatlantică drept o ''alianţă de nerenunţat'', la fel şi NATO. Candidatul social-democrat a pledat şi pentru trimiterea în continuare de către Germania a unor misiuni militare în străinătate, în cooperare cu parteneri şi aliaţi, pentru a asigura ''pacea şi securitatea'' în lume, dar a admis că în urma eşecului din Afganistan este nevoie de o dezbatere asupra modului de desfăşurare a acestor misiuni.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Din pacate pentru doamna Merckel, se stie din popor ca la inmormantari si la inundatii nu este bine sa razi isteric chiar daca bancul a fost exceptional. Armin Laschet si-a cam incheiat acolo mica cariera politica, dar macar s-a simtit bine si a facut-o cu zambetul pe buze.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb