Secţiile de votare au fost deschise duminică în Myanmar pentru alegeri parlamentare istorice în măsură să propulseze la putere partidul opozantei Aung San Suu Kyi, informează agenţiile AFP şi DPA.
Acestea sunt primele alegeri promise libere în Myanmar după 25 de ani şi Liga Naţională pentru Democraţie (LND) a lui Aung San Suu Kyi are toate şansele să le câştige, relatează sursele citate.
Este pentru a doua oară în viaţa fostei disidente de 70 de ani când ea votează în ţara sa de la alegerile din 2012, care au permis LND să-şi facă intrarea în parlament.
La ultimele alegeri considerate libere, în 1990, junta, luată prin surprindere, a lăsat LND să câştige. Dar rezultatele nu au fost recunoscute şi Aung San Suu Kyi, atunci în arest la domiciliu, nu a putut să voteze, alături de alţi disidenţi arestaţi sau exilaţi.
Iar în 2010, LND a boicotat alegerile.
Acest scrutin este considerat ca un indiciu al succesului tranziţiei democratice începute în urmă cu patru ani, cu autodizolvarea unei junte ce a condus cu o mână de fier din 1962, potrivit DPA.
Aproximativ 30 de milioane de alegători sunt chemaţi la urne duminică pentru aceste alegeri istorice, dintre care cei mai mulţi nu au votat niciodată în viaţa lorm transmit sursele citate.
Secţiile de votare se închid la 16.00 ora locală (9.30 GMT).