ALERT Corâci: Este necesar să cerem renegocierea tratatului de aderare la UE, pe agricultură

C.D.
Macroeconomie / 23 februarie 2010

România ar trebui să ceară renegocierea tratatului de aderare la UE la capitolul agricultură, din cauză că acesta a fost cel mai prost capitol negociat, sub presiunile externe, a declarat, astăzi, Ioan Cezar Corâci, preşedintele UGIR 1903, în cadrul unui seminar pe problemele industriei bunurilor de larg consum.

Preşedintele UGIR 1903 a precizat: "Trebuie să încercăm să obţinem modificarea tratatului de aderare. Acesta a fost cel mai prost capitol negociat de România la aderare din cauza presiunilor externe ale altor state care vedeau în noi un pericol pe sectorul agricol, din cauza potenţialului nostru uriaş. Suntem a doua ţară ca potenţial raportat la suprafaţă/mia de locuitori şi primim printre cele mai mici subvenţii. Nu este normal".

Corâci a afirmat, în aplauzalele celor prezenţi, că este imposibil pentru producătorul român să concureze cu cel francez, în condiţiile în care beneficiază de subvenţii de 4 ori mai mici.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Fix la cos
transilvaniainvestments.ro
IBC SOLAR
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

13 Sep. 2024
Euro (EUR)Euro4.9737
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4826
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2884
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8899
Gram de aur (XAU)Gram de aur370.5328

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hipo.ro
citiesoftomorrow.ro
govnet.ro
energyexpo.ro
roenergy.eu
notorium.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
oaer.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb