Ţara noastră a împrumutat cu succes un miliard de euro prin emisiunea de eurobonduri cu scadenţă la 5 ani, la un cupon de 5% şi un randament total de 5,17% pe an, cu toate că străinii erau dispuşi să ne împrumute, la acelaşi randament, şi cu 4,9 miliarde de euro.
"Ofertele finale s-au cifrat la 4,9 miliarde euro, de aproape cinci ori peste valoarea emisiunii. Cuponul de 5% este un record absolut pentru România şi un preţ bun pentru emisiunile din regiune. Randamentul total plătit este de 5,17% pe an", a spus Bogdan Drăgoi, secretar de stat în Ministerul Finanţelor, la câteva minute după închiderea emisiunii.