Banca Naţională a României (BNR) a anunţat astăzi un curs de referinţă de 4,5142 lei pentru moneda europeană, în creştere cu 3,46 bani comparativ cu ieri, când euro a fost cotat la 4,4796 lei, stabilind un nou maximum istoric.
Dolarul american s-a apreciat în raport cu moneda naţională, BNR stabilind un curs de 3,6480 lei, faţă de 3,5827 lei în şedinţa precedentă.
Gramul de aur a fost cotat la 186,57 lei, în creştere cu 0,36 lei comparativ cu 186,21 lei, valoarea stabilită ieri.
Francul elveţian a fost cotat de BNR la 3,7582 lei, urcând de la 3,7279 lei, valoare stabilită ieri.
La puţin timp după anunţarea referinţei BNR, site-ul www.cursbnr.ro, care ilustrează tranzacţiile valutare interbancare, a încetat să funcţioneze.