Jalnica agonie a unui circ de bâlci rural

Oficial, campania electorală abia a început. În realitate, şi-a dat duhul înainte de a începe. Deşi oficial e încă în viaţă, pe patul de spital, la reanimare, în fapt zace pe catafalc, încălţată cu ghete de brunel, cu bizeţ! În loc de tigrii şi leii junglei, plini de forţă şi agilitate, de majestuoşii şi înţelepţii elefanţi, de splendizii cai de cea mai pură rasă arabă, nişte pisici jigărite, catîri cu pielea jerpelită de samare niciodată date jos din spinare, şoricei debusolaţi şi bibilici adormite rătăcind aiurea prin ograda electorală şi pe la acareturile posturilor de televiziune. În loc de idei, platitudini scoase din pălăria unor jongleri de cuvinte goale care storc sume frumuşele de la proştii pe care-i "consiliază". În loc de teme sociale puse pe jarul analizelor fără menajamente, fraze sforăitoare despre cum ar fi să fie bine, ori despre inefabilul adevărului băsescian, pe cît de uşor de constatat, pe atît de greu de demonstrat: "iarna nu-i ca vara"! Farfuridi, de care nu ştiu sincer de ce mai rîdem azi, avea ambiţia, plăcerea şi ştiinţa să pună punctele pe i. Ăştia nu ştiu nici unde se pun punctele şi nici pe unde se află i-urile care ar avea nevoie de ele. În loc de proiecte de anvergură, sustenabile, necesare pentru ieşirea din groapa nenumăratelor crize în care, într-o spună de inconştienţă, se scaldă România, promisiuni pentru un viitor cu contururi vagi care, oricum, nu va veni niciodată. Nu de alta, dar nu există nici măcar ca posibilitate. În loc de comunicatori, dacă nu cu har, măcar cu "clanţă", nişte gîngavi ce abia leagă cinci cuvinte, după care oftează adînc şi îşi trag sufletul cu greu, de parcă ar fi fost înjugaţi la carul plin vîrf cu piatră de rîu. A pronunţat cineva cuvîntul "dezbatere"? Haida, de! Să fim serioşi! Păi, cine să dezbată? Unii care habar nu au ce spune dicţionarul în dreptul termenului cu pricina? Unii care ar rămîne în stare de prostaţie dacă i-ar pune cineva să lămurească diferenţa dintre două idei contrare şi, respectiv, două idei contradictorii? Unii pentru care dezbaterea este echivalentă fie cu recitarea fără noimă şi accent a calupului de propagandă care le-a fost îndesat în gură de "consiliatorii electorali", indiferent ce ar fi spus altcineva inainte şi indiferent despre ce era vorba la momentul respectiv al discuţiei, ori pentru care a dezbate înseamnă a-i pune cu orice preţ pumnul în gură preopinentului, fie zbierînd mai tare decît el, fie după metoda validată "din străbuni": "ba, pe-al mătii"? (vezi tot Caragiale, Telegrame).

Desigur, ne putem întreba de ce şi cum s-a ajuns aici? Întrebări mai degrabă retorice. Ciudat sau nu, toată lumea pare să ştie răspunsul. Mă rog, măcar unul dintre răspunsurile vehiculate pe larg în opinia publică. De ce? Pentru că în politica din România post-decembristă, ca şi în cea ante-decembristă, "recrutarea" şi "politica de cadre" au fost făcute după acelaşi calapod şi cam de către aceleaşi exmplare ale speciei "homo-novus-politicus-demolensis". Anti-valoare. Anti-social. Anti-democratic. Anti-meritocratic. Anti-elitist. Anti-intelectual. A, şi anti-moral. Ar mai fi şi alţi "anti", dar cred că, deocamdată, este suficient pentru explicaţia de care avem nevoie. Bine, bine, "anti" înţelegem noi, dar "pro", nimic? Ba da! Pro-stie, pro-sternare, pro-bălmăjeasă, pro-curupţie şi mai presus de toate pro-supunere faţă de gaşca de partid şi de stat care a "investit în tine", care şi-a pus încrederea în tine şi te-a făcut om! Dintr-un ditai nimeni, ai ajuns peste noapte deputat, senator, ministru, iar, mai nou, prim-ministru şi preşedinte. De ţară, nu de bloc!

Cum s-a ajuns aici? Păi, după metoda prezidenţială! Pas cu pas! Cu toate păcatele lor, politice şi omeneşti, generaţia politică "Coposu-Cîmpeanu-Iliescu" a avut un coeficient de valoare electorală, un cuantum de greutate politică, nu de zece, nu de o sută de ori, ci de un catralion de ori mai mare decît generaţia "Ciucă-Ciolacu-Lasconi"! Nu credeţi?! Etapele intermediare, vă las pe dumneavoastră să le număraţi şi, eventual, să măsuraţi distanţa dintre treptele coborîtoare, de la un pas la altul. Ca de obicei la noi (dar nu numai la noi!) liderii primei generaţii politice post-decembriste nu au fost cîtuşi de puţin interesaţi să crească şi să cearnă "generaţia de mîine". Doar la PSD ea a venit, oarecum de la sine, din "rezerva de cadre" a uteceului. O generaţie eminamente slabă, nu doar datorită lipsei de experienţă şi de expertiză de valoare politică ridicată, cît mai ales datorită restructurării agendei politice unde pe primul loc s-a ridicat "agoniseala personală". Cît cuprinde, cît cuprinde, cît cuprinde şi încă ceva pe deasupra. Politica, dacă există, există doar pentru a ne face pe noi mai chivernisiţi, nu doar pentru o viaţă, ci pentru încă vreo două-trei generaţii. Pe principiul promovat nu de PSD, ci de adversarii săi politici cei mai înrăiţi, în tumultul evenimentelor din Piaţa Universităţii: "Dacă nu acum, atunci cînd şi dacă nu noi, atunci cine?" Adevărat este că unii se refereau la revoluţia care încă nu fusese făcută, cu adevărat, în timp ce ceilalţi se refereau la bătălia pentru ciolan. Cu tot cu măduvă!

Ar mai fi ceva de făcut ca să oprim scăldatul în mocirla derizoriului şi a lipsei de relevanţă a politicii noastre? Eu, cum să vă spun, sunt tentat să aplic temei înţelepciunea din vorba Rabinului din Huşi: eu sfaturi aş mai avea; din păcate, dumneavoastră nu prea mai aveţi....nu despre raţe e vorba aici, ci despre Politică!