Alexei Navalnîi a fost externat

S.B.
Internaţional / 23 septembrie 2020

Alexei Navalnîi

Alexei Navalnîi

Alexei Navalnîi, unul dintre cei mai înfocaţi critici la adresa Kremlinului, a fost externat din spitalul din Berlin în care a fost tratat după ce s-a îmbolnăvit în timpul unei călătorii în Siberia, informează Reuters.

"Starea pacientului s-a îmbunătăţit destul cât este necesar pentru ca acesta să fie externat", au declarat azi reprezentanţii spitalului Charite din Berlin.

Reprezentanţii spitalului au mai declarat: "Bazându-ne pe progresul pacientului şi pe condiţia curentă a acestuia, medicii consideră ca este posibilă o recuperare completă. Cu toate acestea, este prea devreme să ne pronunţăm în privinţa unor efecte pe termen lung.".

Berlinul susţine că testele efectuate în Germania, Franţa şi Suedia arată ca Alexei Navalnîi a fost otrăvit cu Noviciok, o neurotoxină foarte puternică, motiv pentru care statele din vest au cerut o explicaţie Rusiei.

Cu toate acestea, Moscova susţine că nu există suspiciunea unei tentative de omor şi refuză deschiderea unei anchete în acest sens, potrivit Reuters.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb