ALIANŢA PSD-PC NE PROPUNE: Guvernarea "stânga-dreapta"

Cătălin Deacu
Ziarul BURSA #Politică / 14 iulie 2008

Guvernarea "stânga-dreapta"

Partidul Social-Democrat (PSD), exponentul stângii în România şi Partidul Conservator (PC), formaţiune politică de centru-dreaptă şi-au lansat, vineri, cu prilejul Consiliul Naţional comun, oferta de guvernare pentru perioada 2008 - 2012.

Preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Adrian Năstase, a declarat, la începutul lucrărilor Consiliilor naţionale reunite ale PSD şi PC, că ordinea de zi a şedinţei conţine un singur punct şi anume lansarea ofertei de guvernare a alianţei.

După ce ordinea de zi a fost votată în unanimitate de consiliul comun, liderii celor două formaţiuni au început sarabanda declaraţiilor faţă de principalii adversarii politici.

Liderul PSD, Mircea Geoană, a declarat vineri la consiliile naţionale reunite PSD-PC că cele două formaţiuni trebuie să se pregătească să formeze noul guvern în toamnă, sugerând că el va fi premier, Adrian Năstase preşedinte, iar Daniela Popa vicepremier.

Cel care a dat tonu a fost preşedintele PSD, Mircea Geaonă: ţinta Guvernarea Băsescu-Tăriceanu. "Guvernarea Băsescu - Tăriceanu este corigentă la toate materiile, iar românii au avut parte, în ultimii patru ani, de un guvern mut şi surd la problemele acestora", a declarat Geoană, în aplauzele audienţei.

Liderul PSD a continuat: "Această guvernare este una mincinoasă care se laudă că a trecut clasa şi dacă au făcut cât de cât ceva bun, este pentru că au copiat la Bacalaureat - au luat de la PSD şi PC idei precum creşterea pensiilor. Este o guvernare care a văzut România ca pe o mare pradă.

Tot soiul de incompetenţi şi linguşitori sunt în funcţii de demnitate publică,

şi-au împărţit până şi paznicii de la grădiniţe, ministere. Călin Popescu-Tăriceanu s-a înconjurat de incompetenţi şi Traian Băsescu de linguşitori".

A urmat preşedintele PC, Daniela Popa: "Evenimentul de astăzi are o dublă semnificaţie, o însemnătate practică, de pregătire a alegerilor din toamnă, dar şi una morală, care dovedeşte faptul că PSD şi PC au reuşit să reziste unei campanii de demonizare, agresare şi erodare în cei 18 ani în care democraţia ne-a oferit surprize. Şi PSD şi PC au simţit în aceşti patru ani care sunt costurile încercării de a dezvălui abaterile actualei puteri. Şi PSD şi PC au rezistat unor atacuri dure. Faptul că suntem acum, aici, împreună, ne face mai puternici. Această ofertă conţine proiectele noastre care dovedesc că avem puterea de a arăta oamenilor că există soluţii la problemele lor. Vom da oamenilor şansa unei vieţi care merită să fie trăită, aici, în România"".

Liderul conservatorilor a precizat că alianţa are obligaţia de a scoate România din criza în care se află, criză manifestată în opinia ei prin ""blocaj total"" şi ""conflict permanent"".

Oferta de guvernare a alianţei PSD-PC a fost structurată pe zece capitole.

Cele două partidele susţin creşterea veniturilor şi protejarea puterii de cumpărare a tuturor românilor, capitol în care salariul minim va fi corelat cu cel al coşului de consum, agricultorii vor avea pensii duble, iar etapa a doua a pensiilor se doreşte a fi devansată.

În acelaşi capitol se militează pentru reducerea TVA la produsele alimentare de bază, concomitent cu creşterea TVA la produsele de lux la 25% şi introducerea criteriilor de performanţă la întreprinderile publice.

Cel de-al doilea capitol prevede accesul tuturor românilor la educaţie, sănătate, justiţie, un document relevant fiind Pactul Naţional pentru Educaţie. Oferta prevede introducerea unui program naţional pentru preşcolari, în cadrul căruia 33% dintre copiii cu vârste între 0 şi 3 ani şi 90% dintre copiii cu vârste între trei şi şase ani să beneficieze de serviciu integrat de educaţie.

Un alt capitol este consacrat economiei dinamice şi competitive, unui mediu de afaceri stabil şi reducerii poverii fiscale.

De altfel, alianţa militează, pentru introducerea unui sistem de evaluare anuală a performanţelor instituţiilor publice în cheltuirea fondurilor bugetare, reducerea la jumătate a cheltuielilor determinate de birocraţie şi fiscalitate, crearea unui "scut fiscal" prin calcularea limitei maxime de suportabilitate a taxelor şi impozitelor pentru IMM.

Partidele mai promit înfiinţarea unui fond de risc destinat finanţării societăţilor nou înfiinţate în primii trei ani de funcţionare, crearea unui fond destinat promovări capitalului românesc, creşterea capitalizării Eximbank şi creşterea ratei de absorbţie a fondurilor europene.

Ofertei de guvernare mai face referire şi la performantizarea agriculturii, investiţii maxime în infrastructură şi în modernizarea rurală şi urbană, reforma statului şi reducerea birocraţiei (în care este prevăzută reforma Constituţiei), protejarea familiei, eficienţa energetică şi protecţia mediului.

Nu în ultimul rând, documentul propune o Românie influentă şi respectată în Europa şi în lume. Capitolul abordează consolidarea rolului României în UE, un nou profil regional pentru ţara noastră, relaţiile cu Republica Moldova - faţă de care ţara noastră trebuie să fie principalul susţinător pentru integrarea europeană. sprijin instituţional pentru românii din afara graniţelor, eliminarea restricţiilor de pe piaţa muncii pentru români şi protejarea identităţii culturale pentru minorităţile româneşti, protejarea şi promovarea patrimoniului naţional.

Liderul PSD, Mircea Geoană, a declarat că cele două formaţiuni trebuie să se pregătească să formeze noul guvern în toamnă, sugerând că el va fi premier, Adrian Năstase preşedinte, iar Daniela Popa vicepremier.

Preocupaţi de promisiunile electorale, liderii social-democraţi par că au şters cu buretele tradarea conservatoriilor de la alegerile trecute.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. impecabil scris

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb