ALIANŢA REVOLUŢIONARĂ GLOBALĂ LANSEAZĂ UN MANIFEST: "Evoluţia capitalismului a ajuns la limita sa naturală"

Jose Fierro
Miscellanea / 23 ianuarie 2017

Occupy Wall Street (sursa foto: Wikipedia)

Occupy Wall Street (sursa foto: Wikipedia)

Un grup de intelectuali angajaţi plenar în lupta de idei contra ordinii mondiale, denumit Alianţa Revoluţionară Globală (GRA), a lansat un manifest în care afirmă că "Suntem părtaşi la sfârşitul unui ciclu istoric", iar evoluţia capitalismului "a ajuns la limita sa naturală", pe pagina de internet GRANews.info.

Potrivit russiatoday.ro, documentul afirmă următoarele:

"Manifestul Alianţei Revoluţionare Globale

Nemulţumiţi din toate ţările, uniţi-vă!

Partea întâi. Situaţia sfârşitului

1) Suntem părtaşi la sfârşitul unui ciclu istoric. Toate procesele care constituie fluxul istoriei au ajuns într-un impas logic.

2)Sfârşitul capitalismului. Evoluţia capitalismului a ajuns la limita sa naturală. Nu a mai rămas decât o cale pentru sistemul economic mondial - să se prăbuşească. În contextul evoluţiei progresive a instituţiilor pur financiare mai întâi băncile, apoi structurile de capital din ce în ce mai complexe şi mai sofisticate, sistemul capitalismului modern a ajuns în pragul unei rupturi complete de realitate, de echilibrul dintre ofertă şi cerere, de raportul dintre producţie şi consum şi de legătura cu viaţa reală. Întreaga avere a lumii este concentrată în mâinile oligarhiei financiare mondiale din cauza manipulării complexe prin intermediul piramidelor financiare artificiale. Această oligarhie nu a dus numai la devalorizarea muncii, ci şi a capitalului asociat bazelor pieţei, consolidat prin rentă financiară. Toate celelalte forţe economice sunt înrobite de această elită impersonală, transnaţională şi ultraliberală. Indiferent de modul în care percepem capitalismul, acum este clar faptul că acesta nu trece pur şi simplu printr-o nouă criză, ci că întreg sistemul este pe cale să se prăbuşească. Indiferent de modul în care oligarhia globală încearcă să ascundă de masele populare globale, tot mai mulţi oameni încep să suspecteze inevitabilitatea acestui colaps, precum şi faptul că respectiva criză financiară mondială, care a fost generată de căderea pieţei creditelor ipotecare şi a instituţiilor bancare importante din America, nu reprezintă decât începutul unei catastrofe mondiale. Această catastrofă poate fi amânată, însă nu poate fi oprită. Economia mondială, în forma în care operează în prezent, este sortită eşecului.

3)Sfârşitul resurselor. În situaţia demografică actuală, având în vedere creşterea constantă a populaţiei la nivel mondial, cu precădere în ţările din Lumea a Treia, umanitatea se apropie de epuizarea resurselor naturale ale planetei. Acestea nu sunt necesare doar pentru păstrarea nivelelor actuale de consum, ci pentru pura supravieţuire la un nivel absolut minimalist. Ne apropiem rapid de limitele dezvoltării economice, iar foametea, degradarea şi epidemiile mondiale vor deveni noua normalitate. Am depăşit capacitatea de alimentare cu resurse ale Pământului. Prin urmare, ne confruntăm cu o catastrofă demografică iminentă. Cu cât se nasc mai mulţi copii, cu atât mai mare va fi suferinţa în final. Problema respectivă nu presupune o soluţie simplă, iar a ignora existenţa acesteia înseamnă a păşi cu ochii închişi în scenariul cel mai defavorabil al suicidului nostru colectiv, suicid cauzat de propriul nostru sistem economic şi de creşterea necontrolată a acestuia.

4)Sfârşitul societăţii. Sub influenţa valorilor occidentale şi americane, atomizarea societăţilor mondiale, unde oamenii îşi pierd legăturile sociale, este în plină desfăşurare. Cosmopolitismul şi noul nomadism au devenit cele mai comune stiluri de viaţă, în special pentru generaţia tânără. Acest lucru, coroborat cu instabilitatea economică şi catastrofa ecologică, provoacă valuri de imigranţi fără precedent, care distrug societăţi întregi. Legăturile culturale, naţionale şi religioase sunt fracturate, raporturile sociale sunt compromise, iar conexiunile naturale sunt tăiate. Trăim într-o lume a mulţimilor singuratice - societăţi atomizate de cultul individualismului. Singurătatea cosmopolită devine un standard, iar identităţile culturale sunt sortite imploziei. Societăţile sunt înlocuite de nomadism şi de răceala Internetului, care dizolvă comunităţile istorice şi organice. În acelaşi timp cultura, limba, moralitatea, tradiţia, valorile şi familia ca instituţie sunt pe cale de dispariţie.

5)Sfârşitul omului. Împărţirea omului în elementele sale componente devine o tendinţă predominantă. Identităţile umane sunt împrăştiate în reţele virtuale, preluarea unor roluri on-line a devenit un joc al elementelor dezorganizate. În mod paradoxal, atunci când persoana îşi abandonează integritatea, aceasta profită de mai multe libertăţi, însă respectivele libertăţi au un preţ - pierderea sinelui adevărat. Cultura postmodernă împinge în mod obsesiv oamenii spre lumile virtuale ale ecranelor electronice şi îi îndepărtează de realitate, prinzându-i într-un flux de halucinaţii subtil organizate şi inteligent manipulate. Aceste procese sunt dirijate de către oligarhia globală, care caută să adoarmă vigilenţa maselor mondiale, să le facă programabile şi controlabile. Niciodată individul nu a fost atât de glorificat ca în prezent. Dar în acelaşi timp, niciodată oamenii nu s-au asemănat atât de mult în ceea ce priveşte comportamentul, obiceiurile, aspectul exterior, tehnicile şi gusturile. În goana după respectarea "drepturilor omului" a dispărut însuşi Omul. În curând omul va fi înlocuit de un post-om: un mutant, un produs al clonării, un biorobot, un replicant, un cyborg.

6)Sfârşitul naţiunilor şi popoarelor. Lumea globală distruge în mod sistematic orice specific national, nimiceşte rând pe rând statele suverane, comite tot mai des imixtiuni în treburile interne ale ţărilor. Oligarhia globală râvneşte să răstoarne orice bariere naţionale, ce împedică omiprezenţa ei. Corporaţiile tansnaţionale caută să-şi pună propriile interese de-asupra intereselor naţionale şi administraţiilor de stat, cee ce conduce la dependenţa faţă de nişte sisteme dinafară şi pierderea independenţei. Astfel, în locul diversităţii unor ţări independente se constituie structura unui guvern mondial, care se sprijină pe oligarhia financiară globală. Drept nucleu al acestui guvern mondial apar ţările şi monopolurie occidentale, în care treptat se integrează elita economică şi parţial cea politică din ţările non-occidentale. În felul acesta, o parte a elitelor naţionale devine complice al globalizării, trădând interesele prorpiilor cetăţeni, popoare şi ţări.

7)Sfârşitul cunoştinţelor. Mass-media globală creează sistemele de dezinformare totală, organizate în interesul oligarhiei globale. Numai ceea ce este comunicat de către media globală este considerat a fi "realitate". Iar felul cum este prezentat un eveniment sau un fenomen e perceput în mod automat de către comunitatea globală drept "cel mai evident adevăr" (Conventional Wisdom). Opiniile de alternativă, deşi pot fi difuzate în segmentele reţelelor intercative de comunicare, rămân la periferie, deoarece de susţinere financiară se bucură doar acele fluxuri informaţionale, care servesc intersele oligarhiei globale. Iar atunci când opiniile critice ating un anumit nivel, devenind pericuoase, se recurge la instrumentele clasice ale represiunii : presiuni financiare, trecere sub tăcere, demonizare, persecutare juridică şi fizică. Într-o astfel de societate întregul sistem al cunoaşterii devine un câmp al modelării globale, operate de către elitele globale.

8)Sfârşitul progresului. Pe parcursul ultimelor secole omenirea a trăit cu credinţa în progres şi speranţa într-un viitor mai bun. Drept chezăşie a acestei viziuni erau considerate dezvoltarea tehnicii, acumularea de cunoştinţe şi descoperirile ştiinţifice, evoluţia umanisumului şi afirmarea echităţii sociale. Progresul părea unul garantat şi de la sine înţeles. Însă în secolul XXI această credinţă este împărtăşită doar de către cei naivi sau de către cei care în mod conştient închid ochii în faţa stării de fapt reale (în schimbul unor remunerări sau privilegii). Credinţa în progres este dezminţită de întreaga evoluţie a lucrurilor. Lumea nu devine mai bună, ci dimpotrivă, degradează în mod vertiginos sau cel puţin rămâne la fel de crudă, cinică şi nedreaptă ca şi în trecut. Descoperirea acestui adevăr conduce la falimentul viziunii umaniste. Dublele standarde ale lumii occidentale, drapate cu lozinci stridente despre drepturile omului şi libertate, nu sunt văzute doar de către nişte orbi ; de fapt, în spate stă setea egoistă de a coloniza şi a controla, devenită una banală. Progresul nu doar nu este garantat, ci devine puţin probabil. Dacă lucrurile vor merge în aceeaşi direcţie, atunci se vor adeveri cele mai pesimiste, catastrofale şi apocaliptice prognoze.

9)În general, asistăm la sfârşitul unul colosal ciclu istoric, al cărui parametri de bază sunt epuizaţi, răsturnaţi, iar speranţele legate de acesta sunt înşelate şi anulate. Sfârşitul lumii nu este undeva în viitor, el se desfăşoară sub privirile noastre, suntem observatorii şi participanţii la acest proces. Şi nimeni nu este în stare să prezică dacă va urma sfârşitul civilizaţiei contemporane sau sfârşitul întregii lumi. Însă proporţiile catastrofei sunt atât de mari, încât nu putem exclude că lumea globală occidentocentristă, aflată în agonie, îi va târî după sine în prăpastie pe toţi ceilalţi. Situaţia devine şi mai dramatică, deoarece în actuala stare de lucruri şi având în vedere puterea globală a oligarhiei transnaţionale toate procesele catastrofale nu pot nici să continuie (nivelul critic deja este atins), nici să înceteze (forţa inerţiei este prea mare), nici să-şi schimbe cursul (viteza tendinţelor de bază nu permite efectuarea unei manevre burşte de schimbare a traiectoriei).

10)Starea de lucruri existentă este intolerabilă : nu doar aşa cum e, ci şi ca direcţie pe care a luat-o. Astăzi e o catastrofă, iar mâine va urma în mod sigur moartea. Omenirii i s-a furat viitorul. Dar omul se deosebeşte de animal prin faptul că posedă un orizont istoric. Şi chiar dacă la ora actuală omul nu sesizează dramatismul situaţiei create, cunoştinţele lui despre trecut şi previziunile asupra viitorului reproduc în faţa lui perspective roze sau, dimpotrivă, terifiante. Ştiind unde ne-am aflat ieri şi văzând direcţia spre care ne îndreptăm azi, nu putem să nu percepem această traiectorie drept un rău, o ameninţare, o provocare, o lovitură. Şi doar cei care au fost lipsiţi de gândirea istorică şi transformaţi în nişte consumatori ai unor fluxuri agresive de reclamă şi dezinformare, aflaţi într-o eternă stare de distracţie, cei care au fost rupţi de procesul educaţional şi de transmiterea codurilor culturale ar putea să nu observe cât de groaznică este actuala stare de lucruri. Să nu recunoască faptul că trăim în zona unei catastrofe globale ar putea doar un animal sau un mecanism consumator, un biorobot.

11)Cei care au păstrat măcar nişte fărâmituri ale unui intelect independent şi liber nu pot să nu se întrebe : care este cauza stării de lucruri existente ? Care sunt originile şi mecanismele declanşatoare ale catastrofei ? Astăzi este clar că acestea trebuie căutate în pasiunea excesivă a civilizaţiei occidentale pentru dezvoltarea tehnică, în individualism, în goana după libertate cu orice preţ, în materialism, egoism, cultul banilor şi în ideologia burghezo-capitalistă în ansamblu, precum şi în încrederea rasistă a societăţilor occidentale că această cale ar fi una universală, optimă şi obligatorie pentru toate popoarele lumii. Dacă la început această pasiune dădea rezultate pozitive - aducea dinamism, deschidea potenţialul umanismului, lărgea spaţiul libertăţii, îmbunătăţea condiţiile materiale ale oamenilor, le deschidea noi perspective, atunci după ce şi-au atins apogeul, aceleaşi tendinţe şi-au vădit efectele adverse : tehnica se transforma dintr-un instrument într-un principiul autosuficient (perspectiva revoltei maşinilor) ; individualismul adus până la extremă îl lipsea pe om de propria esenţă ; libertatea îşi pierdea subiectul ; închinarea în faţa materiei conducea spre degradare spirituală, egoismul distrugea societatea ; atotputernicia banilor maginaliza nu doar munca, ci şi însuşi spritul întreprinzător al capitalismului ; ideologia liberală nimicea orice formă de solidaritate socială, culturală şi religioasă. Şi dacă în ţările Occidentului aceste procese decurgeau din însăşi logica dezvoltării lor istorice, atunci în alte părţi ale lumii aceleaşi principii erau impuse cu forţa, prin intermediul unor practici coloniale şi imperialiste, fără a se ţine cont de specificul culturilor locale. Pornind pe această cale în epoca modernă, Occidentul nu doar şi-a determinat sieşi un final lamentabil, ci şi a provocat un prejudiciu iremediabil tuturor celorlalte popoare de pe glob. Acesta a devenit unul global şi universal, tocmai de aceea nimeni nu poate pur şi simplul să se dea la o parte, să se izoleze de el. Situaţia poate fi schimbată doar dacă vor fi smulse rădăcinile întregului spectru al acestor fenomene catastrofale. Şi cu toate că în societăţile non-occidentale starea de lucruri diferă întrucâtva, nimic nu poate fi schimbat doar prin ignorarea Occidentului. Prea adânci sunt rădăcinile răului. Acestea trebuie să fie conştientizate pe deplin, înţelese, identificate şi plasate în centrul atenţiei. Pentru că este cu neputinţă să combaţi consecinţele fără a înţelege cauzele.

12)Actuala stare de lucruri catastrofală are nişte cauze anume, precum există şi cei care sunt cointeresaţi în asta, care doresc continuarea ei, care au tras foloase de pe urma ei, care se căpătuiesc din asta, care sunt responsabili de ea. Este vorba de cei care o susţin, o consolidează, o apără, dar şi o împiedică să-şi schimbe cursul. Este vorba despre oligarhia mondială, care însumează nucleul politic, financiar, economic şi militar-strategic al elitei globale (cu precădere occidentale), precum şi despre o reţea largă care îi serveşte interesele: intelectuali, top-manageri, media-magnaţi, care formează anturajul fidel al acesteia. În totalitatea ei oligarhia globală şi servitorii acesteia reprezintă clasa conducătoare a globalismului. Din ea fac parte toţi conducătorii politici ai SUA, ai celor mai mari ţări NATO, magnaţii financiari şi economici şi agenţii globalizării care îi servesc, toţi laolaltă formând o enormă reţea planetară, prin intermediul cărei sunt distribuite resurse către cei care sunt loiali cursului mondial al proceselor de bază. Tot aici trebuie adăugate şi fluxurile de manipulare informaţională, activităţile de lobbying politic, cultural, intelectual şi de viziune, culegerea de informaţii, penetrarea în strcturile unor state naţionale care încă nu sunt desuveranizate definitiv, precum şi coruperea directă, mituirea, exercitarea de influenţă, capmanii de hăituire a indezirabililor etc. Această reţea globală este consitutită dintr-o multitudine de nivele, care includ atât misiuni politice şi diplomatice, cât şi companii transnaţionale şi managerii acestora, structuri media, entităţi comerciale, industriale şi de consum globale, ONG-uri şi fundaţii etc. Catastrofa în care ne aflăm şi care se îndreaptă spre punctul său culminant este o creaţie umană: există forţe cointeresate ca situaţia să fie aşa cum e şi nicidecum altfel. Aceştia sunt arhitecţii şi managerii unei lumi globale egocentrice şi hipercapitaliste. Oligarhia globală şi agentura ei de reţea reprezintă rădăcina răului. Răul este întruchipat în clasa politică globală. Lumea e aşa cum e deoarece există cineva care vrea ca ea să fie anume aşa, şi depune în acest sens eforturi susţinute. Această voinţă constituie chintesenţa răului istoric. Dar dacă lucrurile stau anume aşa, iar pentru actuala stare de lucruri cineva poartă răspundere, atunci opoziţia şi dezacordul cu statu-quo-ul capătă un destinatar concret. Oligarhia globală se pomeneşte în postura de duşman al întregii omeniri. Ea chiar reprezintă acest duşman. Iar de aici putem trage următoarea concuzie : însăşi existenţa duşmanului ne dă o şansă de a-l învinge, iar prin urmare şi şansa de salvare şi de depăşire a catastrofei.

Program, principii, strategie

Imaginea unei lumi normale

1)Ni se induce ideea (este vorba de hipnoză şi propagandă) precum că altfel (decât este acum) "nu poate fi". Sau că orice altă alternativă va fi "şi mai rea". Laitmotivul cunoscut, potrivit căruia "democraţia are multe neajunsuri, dar toate celelalte regimuri politice sunt într-atât de proaste, încât e mai bine să îndurăm tot ce există", este o minciună şi propagandă politică. Lumea în care trăim este una inacceptabilă, inadmisibilă, ea se îndreaptă spre o catastrofă inevitabilă, iar căuitarea unei alternative reprezintă însăşi condiţia supravieţuirii. Dacă nu vom distruge actuala stare de lucruri, dacă nu vom schimba direcţia de dezvoltare a civilizaţiei, dacă nu vom înlătura de la putere şi nu vom nimici oligarhia globală ca sistem şi ca forţe, grupuri, instituţii, corporaţii şi chiar persoane concrete, atunci vom deveni nu doar victime, ci şi complici ai sfârşitului iminent. Afirmaţiile, potrivit cărora "totul nu este chiar atât de rău", că "au fost perioade şi mai proaste" şi că "totul se va redresa cumva de la sine" etc. nu sunt decât nişte forme de sugestionare premeditată, de hipnoză, menite să paralizeze rămăşiţele unei gândiri libere, ale unei analize independente şi lucide. Oligarhia globală nu poate admite ca supuşii ei să îndrăznească a gândi independent, fără trimiteri la normele impuse cu viclenie de către aceştia. Elita respectivă nu acţionează direct, aşa cum se întâmpla în regimurile totalitare din trecut, ci de o manieră fină, cu perfidie, prezentându-şi dogmele ca pe ceva de la sine înţeles şi chiar ca pe un rezultat al alegerii libere a fiecărui om. Însă demnitatea umană constă anume în capacitatea de a alege să spună actualei stări de lucruri "da" sau "nu". Nimic şi niciodată, în nicio circumstanţă nu poate determina un om să spună în mod automat un "da". Putem spune un "nu" oricărui lucru, oricând şi în orice circumstanţe. Refuzându-ne acest drept, elita globală ne interzice demnitatea umană. Prin urmare, ea se contrapune nu doar omenirii, ci şi omeniei, esenţei omului. Chiar şi acest fapt în sine deja ne dă dreptul de a ne răscula împotriva ei, dreptul la un "nu" categoric rostit în faţă ei şi a întregii stări de lucruri, de a respinge sugestiile ei, de a ne trezi din hipnoza ei, de a afirma o altă lume, o altă cale, o altă ordine, un alt sistem, un alt prezent şi un alt viitor. Lumea care ne înconjoară este inacceptabilă. Ea este rea din toate punctele de vedere. Ea este una nedreaptă, catastrofală, ticăloasă, mincinoasă, neliberă. Ea trebuie distrusă. Avem nevoie de o altă lume. Ea va fi nu una mai rea, aşa cum ne sperie oligarhia globală şi slugile ei fidele, ci una mai bună şi salvatoare.

2)Şi atunci care ar fi lumea cea dreaptă, ordinea mondială dorită ? În ce constă norma, de la care pornim pentru a aprecia ceea ce există ca pe o patologie ? Imaginea unei lumi normale poate fi extrem de diferită în viziunea unor forţe diferite, care nu acceptă actuala stare de lucruri. Şi dacă e să ne adâncim în detaliile unor proiecte de alternativă, atunci în tabăra adepţilor unei alternative globale vor apărea în mod inevitabil dezacorduri, unitatea lor se va clătina, voinţa de a opune rezistenţă va fi paralizată, concurenţa dintre proiecte va surpa unitatea forţelor, atât de necesară pentru rezistenţă. Tocmai de aceea trebuie să vorbim despre o lume normală, despre o lume mai bună cu o precauţie maximă. Cu toate acestea, există anumite principii şi puncte de pornire, care nu pot fi puse la îndoială de către cineva întreg la minte. Să încercăm a le dibui.

3)Este necesar un model economic, unul de alternativă faţă de sistemul capitalist speculativ şi financiar ce s-a constituit la ora actuală. Alternativa poate fi văzută atât în capitalismul industrial real, cât şi în economia islamică, atât în socialism, cât şi în proiectele ecologiste, atât în legătura directă cu sectorul real al producţiei, cât şi în căutarea unor mecanisme economice totalmente noi, incusiv noile tipuri de energie, de organizare a muncii etc. O economie normală va fi una diferită de cea care există astăzi.

4)În condiţiile insuficienţei resurselor, problema distribuţiei acestora trebuie să fie rezolvată în baza unei palnificări la scara întregii omeniri, iar nu în baza luptei egoiste de control asupra acestora. Războialele pentru resurse, atât cele economice, cât şi cele militare, trebuie să fie curmate. Umanitatea se confruntă cu pericolul dispariţiei, iar în faţa unei asemenea ameninţări suntem datori să adoptăm o altă atitudine faţă de chestiunea resurselor. În astfel de jocuri nu pot exista câştigători. Vom avea de pierdut cu toţii. Într-o lume normală, în faţa unei asemenea primejdii, toată lumea trebuie să răspundă în mod solidar, nu fiecare separat.

5)O stare mai bună a existenţei umane constă nu în fărâmiţarea şi risipirea în nişte indivizi atomizaţi, ci în păstrarea unor structuri sociale colective, care asigură transmiterea culturii, cunoştinţelor, limbilor, practicilor, credinţelor. Omul este o fiinţă socială, tocmai de aceea individul liberal este unul fatal şi criminal. Avem datoria să păstrăm societatea umană cu orice preţ. Iar asta înseamnă că valorile comunitare trebuie să prevaleze asupra celor liberal-individualiste.

6)Într-o societate care trebuie să se realizeze, omul trebuie să-şi păstreze demnitatea, identitatea, esenţa, integritatea, precum şi acele structuri fără de care personaliatea lui nu se poate afirma - familia, munca, instituţiile publice, dreptul de a participa la făurirea propriului destin etc. Tendinţele ce conduc spre dispersarea omului şi spre înlocuirea lui cu alte specii trebuie curmate şi respinse. Omul este o fiinţă care trebuie păstrată şi chiar reconstituită.

7)Este normală acea societate, în care popoarele, naţiunile, statele se păstrează ca nişte forme tradiţionale ale existenţei umane, create de către istorie şi tradiţie. Acestea pot suferi anumite schimbări sau transformări, dar ele nu trebuie lichidate sau amestecate într-un cazan de topire global. Diversitatea popoarelor şi a statelor repreznită zestrea istorică a omenirii. Dacă le-am anula, am ajunge la anularea istoriei şi la sfârşitul diversităţii, a libertăţii şi a avuţiei culturale. Prosesele globalizării trebuie oprite imediat.

8)O societate normală se bazează pe posibilitatea de a obţine şi a transmite cunoştinţe, pe capacitatea deschisă de cunoaştere a lumii, a existenţei, a omului în baza tradiţiilor, experienţei, descoperirilor şi a unor căutări în deplină libertate. Domeniul cunoaşterii nu trebuie să fie un teren al unor înscenări virtuale, al hipnozei de masă practicate prin intermediul presei sau un spaţiu de manipulare a conştiinţei la scară globală. Surogatele media şi strategiile virtuale, care substituie realitatea, trebuie să fie înlocuite cu o înţelegere lucidă şi independentă, bazate pe nişte coduri deschise, pe intuiţie, creaţie şi experienţă. Pentru a atinge acest obiectiv, este necesar să fie distrusă actuala dictatură a mass-media, să fie spart monopolul elitelor globale de control asupra conştiinţei colective.

9)O societate normală trebuie să aibă în faţă un orizont pozitiv al viitorului. Dar pentru a atinge scopul stabilit, este necesar să se renunţe la prejudecata că lucrurile se desfăsoară de la sine în modul cel mai bun sau, dimpotrivă, la ideea că oricum catastrofa este iminentă. Esenţa istoriei umane constă în faptul că ea este una deschisă, că ea include în sine componenta voinţei umane şi posibilitatea realizării libertăţii umane. Asta face ca viitorul să fie o zonă a posibilului : el nu va fi de la sine nici mai bun, nici mai rău, deoarece poate fi făurit de către om şi într-un fel, şi în altul. Totul depinde de faptul ce vom alege şi ce vom întreprinde. Dacă, însă, vom renunţa la alegere şi la o făurire izvorâtă din voinţă, viitorul s-ar putea să nu se întâmple deloc. Sau acesta nu va fi unul uman.

10)O societate normală trebuie să fie diversă, policentrică. Ea trebuie să conţină o multitudine de posibilităţi deschise, o multitudine de culturi. Normal este un dialog deschis şi liber. Fiecare societate îşi poate alege echilibrul între componentele spirituale şi cele materiale. Însă, aşa cum ne demonstrează istoria, dominaţia totală a materialismului conduce întotdeauna spre catastrofă. Uitarea dimensiunii spirituale a omului este fatală pentru el. Actuala turnură burscă spre un materialism exagerat trebuie să fie compensată printr-o turnură bruscă spre principiul spiritual. Iar dominaţia totală a banilor asupra tuturor celorlalte valori este absolul inaceptabilă. Valorile pot fi cele mai diferite, dar în nicio societate nomală banii nu trebuie ridicaţi la cea mai înaltă treaptă. În acest sens, orice societate, în care rolul banilor nu este atât de important ca în societatea noastră, este prin definiţie mai aproape de normalitate, mai dreaptă şi mai acceptabilă decât cea în care trăim astăzi. Iar cine este de altă părere, este fie bolnav, fie agent de influenţă al oligarhiei globale. Echitatea şi armonia sunt mult mai importante decât succesul personal şi setea de căpătuire. Majoritatea culturilor consideră în mod univoc lăcomia şi goana după bunăstarea individuală drept un păcat sau cel puţin o slăbiciune. În schimb dreptatea, grija pentru binele comun reprezintă una dintre cele mai răspândite valori. O societate dreaptă este mai aproape de normalitate decât una bazată pe egoism. Normală este acea ordine mondială, în care este recunsocut echilibrul de forţe, dreptul unor societăţi şi culturi diferite de a avea propria cale. Anume asta este normalitatea. Iar această normalitate, chiar şi în cea mai generală şi aproximativă formă, contrastează în mod izbitor cu tot ce ne înconjoară. Actuala stare de lucruri nu este una normală, este o patologie. E destul să distrugem hipnoza oligarhiei globale şi toate lucrurile se vor limpezi.

11)Într-o societate normală nu putem să ne lipsim cu desăvârşire de putere. Într-o formă sau alta, ea a fost, este şi va exista întotdeauna. Ea este prezentă în acea lume globală care există la ora acutală. Această putere îi aparţine oligarhiei globale, care doar o drapează cu aparenţele "democraţei", "participării", "înmulţirea centrelor de luare a deciziilor". Oligarhia globală reprezintă puterea în toate sensurile, doar că ea este nu una directă, ci indirectă, acţionând nu prin constrângere frontală, ci printr-un control mai fin. Ea este mai puţin brutală decât alte forme ale puterii, dar mai perfidă, mai mincinoasă şi mai ticăloasă, rămânând nu mai puţin crudă şi totalitară. Uneori ea se prezintă sub forma unui paradoxal anarhism totalitar, oferindu-le maselor deplina libertate, dar cu păstrarea controlului asupra conţinutului şi paramentrilor acestei libertăţi. Se poate face orice, dar exclusiv în conformitate cu regulile stabilite. Aceste reguli sunt dictate de către oligarhia globală. Într-o societate normală puterea trebuie să aparţină nu unei elite politico-finanicare anonime, care împinge omenirea spre peire, dar celor mai buni - celor mai puternici, mai deştepţi, mai înzestraţi spiritual şi mai drepţi, eroilor şi înţelepţilor, iar nu reţelei de globalişti corupţi, mincinoşi şi uzurpatori. Puterea întotdeauna presupune proiectarea unei multitudini de voinţe asupra unei singure instanţe. Constituirea acestei instanţe trebuie să se desfăşoare în conformitate cu tradiţiile istorice, sociale, culturale, iar uneori şi religioase ale fiecărei societăţi. Nu există nicio formulă generală de constituire a unei puteri optime. Democraţia poate funcţiona într-o societate, dar suferă eşec în altele. Monarhia poate fi armonioasă, însă poate degrada şi într-o tiranie. Conduerea colectivă poate avea atât rezultate pozitive, cât şi negative. Nu există nici un fel de reţete universale, potrivite pentru toată lumea. Însă orice putere (şi chiar absenţa acesteia) este mai bună decât cea care există astăzi şi care a instaurat un control total asupra întregii omeniri.

12)Norma decurge dintr-o istorie concretă a unei anume societăţi umane. Ea nici nu poate fi altfel. Popoarele şi societăţile capătă norme, modele, idealuri, legi în urma unor lungi suferinţe, tatonări, greşeli, evaluări, experienţe ; ele şlefuiesc aceste norme timp de secole. Tocmai de aceea fiecare societate are dreptul său inalienabil la propria normă. Şi la propriile sale valori. Şi nimeni altcineva nu este în drept să condamne această normă în baza experienţei istorice a propriei societăţi. Dacă anumite popoare şi state nu se dezvoltă după calapoadele vecinilor, înseamnă că ele nu pur şi simplu nu pot, ci nu doresc să facă asta, apreciind timpul istoric şi scara succeselor şi a eşecurilor în conformitate cu alte criterii. Acest adevăr trebuie recunsocut odată şi pentru totdeauna. Trebuie să se renunţe definitiv la orice prejudecăţi coloniale şi rasiste : dacă o anume societate nu seamănă cu a noastră, asta nu înseamnă câtuşi de puţin că ea ar fi mai rea, mai înapoiată sau primitivă; ea pur şi simplu este alta, iar această alteritate reprezintă însăşi esetnţa ei, pe care avem datoria să o recunoaştem. Doar o astfel de abordare este normală. Globalismul, occidentocentrismul şi universalismul reprezintă o gravă patologie, care trebuie eradicată. Patologia respectivă este cu atât mai periculoasă şi chiar criminală, cu cât aceste norme universale sunt stabilite de către o elită globalistă nelegitimă, autoproclamată, care a uzurpat puterea planetară. Câte societaţi - atâtea norme, anume în asta constă norma generală, adică absenţa oricărei norme comune pentru toţi, libertatea şi dreptul la alegere.

Imperativul revoluţiei

1)În faţa actualei stări de lucruri, conştientizate ca un rău intolerabil, ca o patologie şi o situaţie ce conduce spre catastrofă şi spre pieirea umanităţii, este necesar să fie avansat un ideal, o normă, un proiect de alternativă, care să cuprindă ceea ce astăzi nu există, dar care trebuie să existe. Însă oligarhia globală nu va ceda sub nici o formă puterea din proprie iniţiativă. Ar fi naiv să ne imaginăm că lucrurile stau altfel. Prin urmare, sarcina constă în a-i smulge din mâini puterea, a i-o rupe cu forţa. Această sarcină poate fi realizată doar cu o singură condiţie: dacă toate forţele care sunt nemulţumite de actuala stare de lucruri vor acţiona de comun acord. Acest principiu al acţiunii în comun constituie un fenomen unic anume pentru istoria contemporană, care a devenit una globală. Oligarhia globală îşi instaurează dominaţia la nivel planetar. Caracterul ei global nu reprezintă o calitate secundară a acesteia, ci reflectă însăşi esenţa ei. Această oligarhie globală atacă toate popoarele, naţiunile, statele, culturile, religiile, societăţile, nu doar un anume tip, nu anumite regimuri, nu numai anumite ţinte de atac luate aparte. Această elită întreprinde o ofensivă frontală şi totală, rânvnind să transforme întregul spaţiu planetar în zona propriului control. Dar în acest spaţiu sunt situate societăţi diferite, culturi diferite, popoare diferite, religii diferite. Acestea încă nu şi-au pierdut definitiv specificul. Globalizarea le aduce moarte tuturor acestora, iar ei încă mai sunt în stare să realizeze asta sau să simtă la nivel intuitiv. Însă pentru a reuşi să facă o opoziţie eficientă oligarhiei globale, este evident că nici o ţară luată aparte nu dispune de forţe. Chiar dacă s-ar uni forţele unei sau altei culturi sau al unei comunităţi regionale ce depăşeşte graniţele unei ţări, oricum forţele ar fi inegale. Şi doar dacă întreaga omenire va conştientiza necesitatea unei opoziţii radicale globalismului, vom căpăta şansa să transformăm lupta noastră în una eficientă şi aducătoare de rezultate. O acţiune comună nu reclamă de la noi să luptăm pentru aceleaşi idealuri sau să fim solidari cu acele norme care trebuie să vină în schimbul actualei catastrofe şi patologii. Aceste idealuri pot fi diferite şi chiar până la un anume punct conflictuale, însă trebuie să conştientizăm cu toţii că dacă nu vom reuşi să stârpim oligarhia globală, atunci toate aceste proiecte (oricare ar fi ele) vor rămâne nerealizate şi vor pieri definitiv. Şi dacă vom reuşi să manifestăm destulă minte, voinţă, luciditate şi curaj pentru a acţiona de comun acord împotriva oligarhiei globale în cadrul Alianţei Revoluţionare Globale, atunci vom avea o şansă şi o posibilitate deschisă nu doar să purtăm o luptă de la egal la egal, ci chiar şi să învingem. Diferenţele dintre societăţile noastre şi normele lor vor avea valoare doar după ce vom doborî oligarhia globală. Iar până atunci contradicţiile pe marginea proiectelor vor fi doar în avantajul oligarhiei globale, care acţionează în conformitate cu eternul principiu imperial "desparte şi stăpâneşte". În cadrul revoluţiei globale există doar două aspecte: unitatea a ceea ce urmează a fi nimicit şi diversitatea a cee ace urmează a fi afirmat.

2)Revoluţia secolului XXI nu poate fi o simplă reeditare a revoluţiilor din secolele XIX şi XX. Revoluţiile anterioare uneori apreciau corect neajunsurile acelor regimuri, împotriva cărora erau îndreptate. Însă panorama istorică nu permitea conştientizarea celor mai universale şi adânci rădăcini ale răului. Pe lângă loviturile aplicate unor trăsături de-a dreptul patologice ale orânduirii social-politice şi asupra puterii nedrepte, înstrăinate şi uzurpate, interveneau şi anumite elemente secundare, care nu meritau o respingere atât de dură. Revoluţiile precedente deseori aruncau şi copilul odată cu apa din covată, iar lovind răul, aduceau atingere şi unor aspect care, dimpotrivă, meritau să fie păstrate şi restabilite. În fazele anterioare răul pur rămânea camuflat, iar uneori chiar aceste revoluţii purtau în sine ceva din acel duh, acele repere şi acele tendinţe, care au şi condus la ora actuală spre despotismul financiar şi mediatic al oligarhiei globale. În plus, revoluţiile de altă data se desfăşurau în condiţii locale, şi chiar acolo unde pretindeau la un caracter global, nu dispuneau de această anvergură. Doar la ora actuală s-au copt condiţiile necesare pentru ca această revoluţie să devină una cu adevărat globală. Asta deoarece sistemul, împotriva căruia este îndreptată, a devenit cu adevărat unul global (nu doar la nivel de proiect). O altă trăsătură a revoluţiilor precedente consta în faptul că acestea propuneau nişte modele social-economice de alternativă, care de cele mai multe ori pretindeau la universalitate. Dacă vom repeta această cale astăzi, atunci îi vom respinge în mod inevitabil pe cei, care concep ideea de normă altfel (prin prisma propriei societăţi, a propriei istorii, a propriei culturi) şi care îşi doresc un alt viitor decât şi-l doresc alţi revoluţionari, angajaţi în lupta împotriva oligarhiei globale. Iată de ce revoluţia secolului XXI trebuie să fie una cu adevărat planetară şi pluralistă ca scopuri finale. Toate popoarele lumii trebuie să se ridice contra ordinii mondiale existente în mod solidar, de comun acord, dar în numele unor idealuri diferite şi pentru afirmarea în practică a unor norme diferite. Ca să avem un viitor, trebuie să-l concepem ca pe un buchet complex de posibilităţi, care sunt împiedicate să se realizeze de către actualul sistem mondial şi oligarhia globală. Dacă nu vom distruge acest sistem cu eforturi comune, în numele unor scopuri şi orizonturi diferite, nu vom obţine nici un buchet, nici măcar un singur viitor sau câteva forme ale acestuia. Să lăsăm ca fiecare societate să lupte pentru propriul proiect al viitorului. Revoluţia secolului XXI va fi una de succes doar atunci când în cadrul ei vor lupta contra duşmanului comun toate popoarele de dragul unor scopuri diferite.

3)Acele spectacole, pe care le urmărim în cadrul aşa-numitelor "revoluţii color", nu conţin nimic cu adevărat revoluţionar. Ele sunt organizate de către oligarhia globală, sunt pregătite şi susţinute de către reţelele acesteia. "Revoluţiile color" sunt îndreptate practic întotdeauna împotriva acelor societăţi şi regimuri politice, care se opun în mod activ sau pasiv oligarhiei globale, îi contestă interesele, tind să păstreze un anume grad de independenţă în raport cu aceasta în domeniul politic, în strategie, în chestiunile regionale sau în economie. Iată de ce "revoluţiile color" au loc selectiv şi se sprijină pe reţeaua mass-media globalistă. Este vorba despre nişte parodii la revoluţii, ele servind exclusiv unor scopuri contrarevoluţionare.

4)Noua revoluţie trebuie să fie orietată spre doborârea radicală a oligarhiei globale, spre nimicirea elitei mondiale, spre distrugerea înregii ordini legate de ea sau, mai exact, a acestei dezordini dirijate. Nimicind nervul răului, noi vom elibera istoria popoarelor şi a societăţilor de vampirul parazitar al oligarhiei planetare. Doar o astfel de soluţie poate deschide o perspectivă pentru edificarea unui viitor de alternativă. Revoluţia trebuie să fie una prin definiţie globală. Oligarhia globală este îmrăştiată pe întregul teritoriu al planetei. Ea există nu atât sub forma unei structuri ierarhizate având un centru, un nucleu bine definit, cât sub forma unui câmp de reţea difuz, răspândit în toată lumea. Centrul de luare a deciziilor nu se află neapărat acolo unde sunt concentrate centrele vizibile ale conducerii politice şi strategice ale Occidentului, adică în SUA şi în alte centre ale lumii occidentale. Specificul elitei globale constă în faptul că localizarea ei este una în continuă mişcare şi curgere, iar centrul de luare a deciziilor este unul dinamic şi dispersat. Tocmai de aceea este extrem de dificil de a aplica o lovitură contra nucleului oligarhiei globale doar prin concentrarea asupra localizării ei teritoriale. Pentru a învinge acest rău de reţea, este necesar să fie smulsă din rădăcină prezenţa lui sincronică în diferite puncte ale pământului. În plus, este necesar să penetrăm în interiorul acestei reţele, pentru a semăna panică, a crea disfuncţii, a introduce viruşi şi a provoca procese distructive. Distrugerea totală a oligarhiei globale reclamă din partea forţelor revoluţionare însuşirea tehnicilor de reţea şi a protocoalelor de comunicaţii în cadrul reţelei globaliştilor. Omenirea trebuie să dea o luptă împotriva globalismului pe propriul ei teritoriu, iar astăzi întregul teritoriu al globului a devenit o zonă aflată într-un fel sau altul sub controlul duşmanului. Iată de ce lupta pentru nimicirea elitei globale trebuie să fie nu doar una comună, ci şi sincronizată în cele mai diverse puncte ale planetei, rămânând una asimetrică. În plus, revoluţia presupune în cazul dat o strategie de desfăşurare a unui război de gherilă pe teritoriul ocupat de inamic. În particular, asta înseamnă că lupta trebuie să se desfăşoare şi în spaţiul virtual. Revoluţia cibernetică şi practica luptei radicale în spaţiul virtual trebuie să fie o parte componentă a revoluţiei secolului XXI.

5)Dintre toate ideologiile epocii moderne, la ora actuală s-a păstrat doar una, cea întruchipată de liberalism sau de liberal-capitalism. Anume în aceasta este concentrată în momentul de faţă matricea ideologică şi de viziune a oligarhiei globale. Această oligarhie globală este una declarat sau camuflat liberală. Liberalismul îndeplineşte o funcţie dublă : pe de o parte, el serveşte drept hartă filosofică pentru consolidarea, păstrarea şi extinderea puterii oligarhiei globale, adică se prezintă în calitate de ghid pentru politica ei globală, iar pe de altă parte el permite să fie racolaţi la scară largă în orice punct al planetei voluntari şi colaboraţionişti ai acestei elite, camarila ei; acceptând liberalismul, cele mai diverse persoane - conducători politici, funcţionari, industriaşi, traderi, intelectuali, comunitatea ştiinţifică, tineretul din orice ţară formează în mod automat acel mediu, din care este recrutat personalul de deservire al globalismului, prin intermediul căruia sunt create reţele, este colectată informaţia, sunt formate centre de exercitare a influenţei, este făcut lobby pentru tranzacţii şi decizii în favoarea corporaţiilor transnaţionale, sunt promovate alte opearţiuni strategice în scopul instaurării dominaţiei globale a oligarhiei mondiale. Principala ţintă de atac a revoluţiei trebuie să o constituie anume liberalii în toate manifestările lor: în calitate de exponenţi ai unor orientări ideologice, politice, economice, filosofice, culturale, strategice, tehnologice. Liberalii reprezintă acea pojghiţă sub care se ascunde oligarhia globală. Orice lovitură aplicată liberalismului şi liberalilor are toate şansele să afecteze părţile sensibile ale oligarhiei globale, organele ei vitale. Lupta totală cu liberalismul şi liberalii constituie vectorul strategic primordial al revoluţiei globale. Revoluţia trebuie să poarte un caracter radical antiliberal, deoarece anume în liberalism este concentrat nucleul răului. Orcie alte viziuni politice pot fi tratate în calitate de posibilă alternativă, aici nefiind nici un fel de limitări. Singura excepţie este liberalismul, care trebuie să fie nimicit, strivit, doborât, eliminat.".

Documentul integral poate fi citit aici.

Opinia Cititorului ( 5 )

  1. De acord in totalitate. Nimicirea oligarhiei mondiale se poate doar prin revolutie globala care e sangeroasa.

    articolul duhneste a dughinism......

    Multumesc ziarului Bursa pentru publicarea acestui manifest!Teribil adevar!

    deci nu ne raman decat modelele de success din rusia sau china ...

    __Karl Marx spunea ca in cele din urma Capitalismul va fi distrus de crize economice si va disparea._Dar cand dai ceva jos trebuie sa te gandesti ce pui in loc.__Adevarul e ca noi traiim intr-o lume de tip matrix pe care ne-o creem singuri.__Lacomia nemasurata a unor indivizi psihopati a dus la saracirea unor popoare intregi si concentrarea bogatiei in mainile unei minoritati de sub 5%.

    __Dar intrebarea este: cine dirizeaza din umbra dezvoltarea si progresul civalizatiei umane? _Se realizeaza aceasta dupa un tipar?__Tpiar creat de cine ? _De DUMNEZEU, vor zice unii; de DIAVOL vor zice altii__Problema e ca asa cum nu exista BINE ABSOLUT -cum ne invata POPII, NU Exista INTRUCHIPAREA Raului intr-o singura persoana._LUCIFER ar putea fi acuzat cel mult de: sete de putere, complot, abuz de putere asupra oamenilor si cam atat._Adevarul e ca omul e o LIGHIOANA SPURCATA care are in ADN gene ale agresivitatii pastrate din vremea cand era Vanator-Culegator._Oamenii au fost invatati mestesuguri si arte de reprezentanti ai unei Civilizatii Avansate care nu se stie daca erau pamanteni sau extraterestrii... 

    __In aceasta lume noi suntem NISTE COBAI care ne plimbam printr-un LAbirint:daca o luam pe un anumit drum dam de HRANA, daca mergem pe diverse DRUMURI dam de PISICA sau de Otrava. 

    __Se zice ca 'omul isi face sorta cu mainile lui' --->dar cei care afirma asta nu se gandesc la NEPREVAZUT care strica si cele mai bune planuri;-unii vorbesc si de PREDESTINARE--asa zisa INTUITIE este o dovada a PREDESTINARII sau asa-zisul deja-vu sau profetiile. 

    __Dar orice ar fi toate acestea viata noastra e o drama cu momente vesele si triste._Asa ca bucura-ti-va de micile placeri ale vietii pentru ca FERICIREA e formata din ele si invatati sa pretuiti ceea ce aveti--->daca s-ar intampla asta atunci OMENIREA ar ajunge laINTELEPCIUNE si PACE.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb