ALIN BURCEA, ANAT:  "Proiectul de Lege a Turismului este un paleativ, nu ceva revoluţionar"

ADELINA TOADER
Ziarul BURSA #Companii / 21 februarie 2018

"Proiectul de Lege a Turismului este un paleativ, nu ceva revoluţionar"

Proiectul de lege a Turismului reglementează foarte multe, dar este un paleativ care nu schimbă mult în bine, consideră Alin Burcea, preşedintele Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT).

Domnia sa a mai adăugat că industria turismului din ţara noastră nu merge rău deloc, însă facem lucrurile de nota 8, când am putea să le facem de 10.

Alin Burcea a declarat: "Legea Turismului este un paleativ. Trebuia să se refere la strategia de dezvoltare a României pe următorii 25 de ani, ca să nu mai fie nevoie să schimbăm din cinci în cinci ani obiectivele. Este o lege care reglementează foarte multe lucruri, doar că nu este ceva revoluţionar care schimbă şi împinge lucrurile. Este bine, dar face un lucru de nota opt, când ar putea să facă de 10".

Preşedintele ANAT a mai precizat că ţara noastră nu are suficiente hoteluri pentru a găzdui în condiţii bune turiştii străini, iar cele care există practică preţuri mai mari comparativ cu ţările vecine, ceea ce face oferta agenţiilor româneşti mai puţin atractivă în comparaţie cu cea a Bulgariei sau Ungariei.

Alin Burcea a adăugat: "Avem nevoie de legi care să stimuleze construcţia de hoteluri noi, forţa de muncă calificată în turism, în special pentru hotelărie, avem nevoie de stimulente pentru incoming, ne trebuie, la nivel de Guvern, o gândire macroeconomică. Închiderea birourilor de promovare turistică din străinătate nu a fost, consider eu, un lucru bun. Tour-operatorul german Dertour a scos România din catalogul său tipărit, păstrând-o ca destinaţie turistică în cel online, pentru că nu s-a plătit suma de 50.000 de euro. De aceea, noi avem de circa 10 ori mai puţini turişti germani comparativ cu Bulgaria".

De asemenea, domnia sa a subliniat faptul că agenţiile de turism care fac incoming, şi care nu sunt mai mult de 50 din totalul de 2.500, nu se bucură de stimulente.

"Trebuie să facem incoming cu tarife mari la hoteluri şi cu promovare spre zero", a subliniat Alin Burcea. 

Garantarea pachetelor turistice trebuie să intre în vigoare de la 1 iulie

Normele privind Fondul de Garantare din turism sunt în stadiul de lucru, iar în săptămânile viitoare acestea ar putea fi aprobate, astfel încât de la 1 iulie fondul să fie funcţional, a declarat preşedintele ANAT.

Domnia sa a precizat că toată lumea trebuie să contribuie la Fondul de garantare a pachetelor turistice: "Am solicitat ca toate agenţiile de turism să vină cu o contribuţie iniţială de 2.000 de euro sub formă de cash sau scrisoare de garanţie bancară, ca o contribuţie iniţială".

De asemenea, Alin Burcea a subliniat faptul că ANAT a cerut nişte limitări, de exemplu de 500.000 euro în primul an, de 800.000 - 1 milion euro în al doilea an, iar apoi suma să crească gradual, până se strâng banii în cont.

Preşedintele ANAT a mai explicat că ulterior, la fiecare pachet vândut de orice agenţie, turistul va plăti, pentru garantarea vacanţei, o sumă de 0,1% - 0,2% din valoarea pachetului. Totodată, agenţia de turism trebuie să vină la Fondul de garantare a pachetelor turistice şi cu 0,5% din valoarea volumului de vânzări realizat în anul anterior.

Potrivit lui Alin Burcea, numărul agenţiilor de turism care intră în insolvenţă este cam de cinci, şase pe an.

În opinia sa, până la 30 iunie ar trebui să fie gata şi Legea Turismului, care este de 12 ani în lucru.

Alin Burcea îşi încheie, astăzi, mandatul de la conducerea ANAT

Noua conducere a Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism va fi aleasă în cursul zilei de astăzi.

Alin Burcea, actualul preşedinte al ANAT, nu va mai candida pentru postul de conducere al Asociaţiei.

Domnia sa a precizat: "Am fost preşedinte al ANAT timp de cinci ani. Nu poate să fie Burcea tot timpul. Voi rămâne în comitetul director, este nevoie de o schimbare. Dar la noi e cu final cunoscut. Singurul candidat este Nicolae Demetriade".

Alin Burcea a precizat că în cadrul ANAT trebuie continuată apariţia unor norme metodologice corecte pentru Ordonanţa privind garantarea pachetelor turistice, apariţia unui act normativ corect pentru transpunerea în legislaţia românească a Directivei privind pachetele de călătorie şi o lege a Turismului cât mai potrivită pentru domeniu. De asemenea, domnia sa a precizat că este nevoie ca ANAT să continue încercarea de a obţine reducerea TVA la 9% şi pentru agenţiile de turism, menţinerea unei relaţii cât mai bune cu patronatele hoteliere din România şi a unei relaţii cât mai eficiente cu Ministerul Turismului. Este, de asemenea, foarte importantă continuarea programului de seminarii şi training-uri ANAT în cât mai multe oraşe din România şi finalizarea cu succes a procedurilor GDPR şi PCI DSS.

Alin Burcea a mai precizat că cel mai important rol al Asociaţiei este training-ul, consultanţa şi creşterea permanentă a gradului de pregătire pentru angajaţii din domeniul turismului.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb