Preşedintele interimar al Senatului, Alina Gorghiu, a susţinut, luni, că eliminarea din statutul magistraţilor a abaterii disciplinare privind nerespectarea de către judecători a deciziilor CCR le "consolidează" independenţa acestora, fiind liberi "să aleagă" izvorul de drept pe care consideră că trebuie să-l aplice, informează Agerpres.
"Există în spaţiul public o dezbatere legată de faptul că România nu ar mai fi stat suveran dacă s-ar adopta legile Justiţiei în această formă şi care nu are deloc susţinere în privinţa argumentelor juridice. Menţinerea în lege a sancţiunii privind nerespectarea deciziilor CCR ar fi însemnat că judecătorul nu poate să judece decât ameninţat de o abatere disciplinară. Eliminarea abaterii disciplinare responsabilizează judecătorul, îi consolidează independenţa, îl lasă să judece liber, recunoscându-l astfel egal cu toţi magistraţii europeni. Nu este absolut niciun fel de problemă că s-a eliminat din seria de abateri disciplinare nerespectarea deciziilor CCR, pentru că sensul eliminării acestei abateri este de a consolida independenţa judecătorului român, în linie cu standardele consacrate în toate în statele democratice", a afirmat, Gorghiu, la Senat.
Ea a adăugat că, potrivit "mediilor magistraţilor", "judecătorul este considerat astfel liber în activitatea de judecată şi este eliberat de absolut orice presiune privind eventualele sancţiuni".
"O s-o spun în termeni mai puţin tehnici, ca să înţeleagă toată lumea. Judecătorul român şi instanţele româneşti trebuie să fie libere să îşi aleagă izvorul de drept pe care consideră că trebuie să-l aplice. În acest sens, gândiţi-vă că avem o grămadă de hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului, ale Curţii de Justiţie a Uniunii Europene. Se va respecta Constituţia, articolul 147, alineatul 4, care prevede că hotărârile sunt obligatorii cele de la Curtea Constituţională a României, de la data publicării în Monitorul Oficial. Însă, gândiţi-vă la ideea că numai un singur izvor de drept şi anume cel al hotărârilor CCR trebuie protejat. Este o idee complet greşită şi produce discriminare între sursele de drept. Ca atare, deciziile CCR sunt obligatorii aşa cum este obligatorie absolut orice altă lege din România. A menţine o abatere disciplinară, doar în raport cu o singură sursă de drept, este la fel absurd ca menţinerea unei abateri pentru ignorarea unei anumite legi din miile de legi aflate în vigoare în România", a explicat Alina Gorghiu.
Comisia parlamentară pentru legile Justiţiei a eliminat, săptămâna trecută, din forma adoptată de Camera Deputaţilor a Statutului procurorilor şi judecătorilor, abaterile disciplinare vizează "nerespectarea în mod vădit şi nejustificat a hotărârilor Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, ale Curţii Europene a Drepturilor Omului, a deciziilor Curţii Constituţionale şi a deciziilor pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursurilor în interesul legii ori în dezlegarea unor chestiuni de drept, în acord cu prevederile art. 20 şi art. 148 din Constituţia României, republicată".
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 17.10.2022, 15:47)
Ce non-ses juridic,
jutitia este chiar total subjugat politicului
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 17.10.2022, 17:46)
Alina gorghiu este reprezentant de vaza a psd2(fost pnl). Si da de acord cu opinia anterioara
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 17.10.2022, 18:52)
Dacă judecătorii judecă după cum îi taie capul de ce mai avem nevoie de CCR? Duduia asta împreună cu toți oportuniștii din PNL și prietenii lor loiali din PSD sunt trădătorii românilor.
Mai era o blondă acum câțiva ani care o ardea cu justiția independentă și acum înfundă pușcăria pentru că cei ce-au folosit-o nu mai au nevoie de ea.
3. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 18.10.2022, 07:03)
Propun sa reglementeze niște staboruri țigănești. Asa rezolva politicienii actuali problemele din justiție.
4. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 18.10.2022, 08:34)
S-a dus tara asta. A ajuns o to.apa se ne explice cum judecatorii nu trebuie sa respecte deciziole CCR. Pai stunci ce rost mai are CCR sa o desfiintam si sa ii lasam pe cei de la PNL, PSD si UDMR sa decida cum judeca judecatorii. Alinuta sa fie sefa lor.