Allianz-Ţiriac: "Nu modificăm preţurile RCA pentru persoanele fizice"

Andrei Stan
Bănci-Asigurări / 1 noiembrie 2016

Compania de asigurări Allianz-Ţiriac a anunţat, într-un comunicat trimis Redacţiei, că tarifele aflate în vigoare la acest moment vor continua să opereze fără modificări şi după intrarea în vigoare a Hotărârii de Guvern privind impunerea unor preţuri RCA maximale.

Directorul general al Allianz-Ţiriac, Virgil Şoncutean, a declarat: "Nu vor există încărcări artificiale de preţuri pentru niciunul dintre clienţii noştri, pentru niciuna dintre categoriile de şoferi, fie ei persoane fizice sau reprezentanţi ai unei companii. Tarifele noastre în vigoare astăzi vor continuă să opereze fără modificări şi după intrarea în vigoare a Hotărârii de Guvern privind impunerea unor preţuri RCA maximale, cu un singur amendament: ele vor fi plafonate de nivelul primelor maxime stabilite prin actul normativ amintit".

Allianz-Ţiriac a infirmat, astfel, zvonurile care anticipau o creşte a tarifelor RCA pentru persoane fizice în perioada imediat următoare.

"Cert este că aplicarea Hotărâri de Guvern (HG) ce impune tarife de primp maxime RCA va accentua dezechilibrele financiare la nivelul segmentului de asigurări auto obligatorii pentru că prevederile sale promovează un model economic neviabil din punct de vedere financiar care, pentru companiile de asigurări, înseamnă garanţia unei pierderi certe", susţine compania.

Virgil Şoncutean a precizat: "Statul ne cere să subvenţionăm câteva segmente de clienţi. Suntem condamnaţi la pierderi sigure. Dacă pentru actionarii companiilor de asigurări costul de a face afaceri în România va creşte cu certitudine, pentru partenerii noştri de distribuţie va însemna provocarea de a mai răspunde încă odată la întrebarea: «mai are sens să rămânem în această industrie?». Pierderile proiectate că urmare a aplicării unor prime RCA maximale vor fi împărţite între asigurători şi partenerii de distribuţie - agenţi şi brokeri".

Allianz-Ţiriac Asigurări deţine o cota de piaţă de circa 8% pe segmentul RCA, dependenţa afacerilor sale de asigurări generale de RCA fiind mult mai redusă decât la nivelul agregat al pieţei asigurărilor. Ponderea RCA în portofoliul de asigurări generale Allianz-Ţiriac este de 25%, în timp ce la nivelul pieţei se înregistrează un procent de 54%.

Allianz-Ţiriac Asigurări mai susţine că dezvoltarea pieţei libere, pe baze concurenţiale, este "singura variantă viabilă" pentru funcţionarea corectă a sistemului de asigurare de răspundere civilă auto pentru pagube produse terţilor din accidente auto (RCA).

Compania mai spune că impunerea unui model economic ce prevede controlul preţurilor finale RCA va decupla tarifele aplicate de profilul de risc al şoferului asigurat.

"Ne îndepărtăm de principiile care ar trebui susţinute de toată lumea, respectiv corelarea preţului cu profilul de risc al clientului", a arătat Aurel Badea, director executiv subscriere în cadrul Allianz-Ţiriac. "Prin impunerea unor preţuri controlate, are loc o decuplare a costului cu asigurarea de riscul pe care respectivă poliţa îl acoperă. Asta înseamnă că unele categorii de clienţi vor fi subvenţionate - de exemplu transportatorii. În plus, încurajarea unui comportament responsabil în trafic va fi drastic limitată", a precizat acesta.

Allianz-Ţiriac Asigurări, intrarea în vigoare a HG ce stabileşte tarife maxime pentru asigurarea RCA ar urma să complice lucrurile, în loc să le simplifice.

"În mod cert, echilibrele financiare la nivelul pieţei asigurărilor vor fi afectate. Or, problemele sectoriale care au generat inclusiv falimente ale unor asigurători au avut drept principală cauză practicarea unor tarife RCA nesustenabile", atrage atenţia compania.

Virgil Şoncutean a punctat: "Controlul preţurilor RCA este un mare pas înapoi. Această abordare va crea distorsiuni funcţionale pe o piaţă care are încă răni deschise tocmai din cauza unor strategii de tarifare nesustenabile promovate în trecut de unii asigurători. Să nu uităm faptul că nota de plata a unor asigurători care au ieşit din piaţa RCA este încă deschisă, iar plăţile sunt făcute de către asigurătorii care au rămas, practicând preţuri corecte. Este o falsă impresie că un asemenea control va avea efecte pozitive, pe termen lung".

Reprezentanţii companiei mai spun că, pentru Allianz-Ţiriac, cele şase luni în care urmează să funcţioneze metodologia de control a tarifelor RCA reprezintă "un exerciţiu inedit" care, "în mod cert", va avea efecte negative asupra profitabilităţii segmentului auto.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Am cerut oferta de la Aliantz zilele trecute... varsta sofer 38 ani, fara evenimente... masina noua nu s-a tinut cont de experienta soferului ci doar ca e masina noua.. si practic o iei de la 0 in sistemul Bonus Malus.

    2014/2015-> RCA - 1 an-> Motor 1362 -> 764 ron 

    2015/2016-> RCA - 1 an-> Motor 1362 -> 764 ron 

    2016/2017-> RCA - 1 an -> Motor 1362 -> 876 ron 

    si exact la aceeasi companie Aliantz.. Valoarea politei Casco s-a diminuat cu dar a crescut valoarea RCA, deci per total tot acolo chiar daca valoarea masinii a scazut,in conditiile in care nu am avut daune... deci baietii astia mint de ingheata apele... 

    La sfarsit de an cand te uiti prin raportarile de profit... vezi cresteri de profit... 

    2015-> ALLIANZ-TIRIAC Asigurari: Afaceri de 776 milioane lei si profit de 54,4 milioane lei in primele noua luni  

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb