Alpha Bank România lansează primul pachet de beneficii destinat companiilor ce activează în sectorul turistic, potrivit unui comunicat remis redacţiei.
"Iniţiativa Alpha Bank ne bucură şi ne dovedeşte că băncile pot sprijini industria turistică din România, aflată în prezent într-o situaţie dificilă, din cauza contextului economic. Parteneriatul cu Alpha Bank România ne onorează, creativitatea şi flexibilitatea reprezentând două dintre elementele comune atât pentru Alpha Bank, cât şi pentru agenţiile de turism membre ANAT", a declarat Traian Bădulescu, purtător de cuvânt al Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism.
"Pachetul Alpha IMMturism cuprinde o serie de facilităţi şi beneficii care au fost gândite pe baza identificării nevoilor specifice ale clienţilor cu activitate în turism. Sperăm ca astfel să venim în sprijinul acestei categorii de clienţi", a declarat Daniela Niculescu, Director Direcţia IMM Alpha Bank România.
Prin intermediul contului Alpha IMMpremier, companiile din industria turistică ce aleg un pachet Alpha IMMturism vor primi o bonificaţie comparabilă cu cea a unui depozit la termen, iar accesul la fonduri se poate face oricând, fără restricţionări. De asemenea, vor beneficia de acces gratuit la serviciul de Internet Banking, Alpha Click.