Alumil Rom Industry a obţinut anul trecut un profit net de 14,15 milioane lei (3,92 milioane euro), în creştere cu 3,4% faţă de 2006, în timp ce afacerile companiei au avansat cu 14,6% la 110,4 milioane lei (30,57 milioane euro), potrivit rezultatelor preliminate anunţate vineri la BVB, citate de NewsIn.
În 2006, Alumil Rom Industry afişase un profit net de 13,74 milioane lei şi o cifră de afaceri de 96,36 milioane lei.
Veniturile companiei au fost anul trecut de 114,69 milioane lei (31,8 milioane euro) în urcare cu 13% faţă de cele din 2006, cifrate la 101,42 milioane lei.
Cheltuielile societăţii au crescut cu 15,55% până la 97,85 milioane lei (27,1 milioane euro), de la nivelul de 84,68 milioane lei din 2006.
Datoriile companiei au sporit anul trecut cu 7,6% la 58,32 milioane lei, de la 54,22 milioane lei în 2006.
Alumil Rom Industry este specializată în fabricarea profilelor de aluminiu pentru construcţii şi are un capital social de 6,25 milioane lei, divizat în 31,25 milioane acţiuni cu o valoare nominală de 0,20 lei. Acţionarul majoritar al Alumil este compania mamă din Grecia Alumil Mylonas, cu o deţinere de 55,90%. Michail Sotiriou deţine 23,90% din capital, iar 20,14% din acţiuni reprezintă pachetul deţinut de alţi acţionari, în urma ofertei publice de vânzare de acţiuni (IPO) pentru listarea la BVB.