Amarissa Toth şi-a cerut scuze pentru gestul deplasat din timpul meciului cu Zhang Shuai

O.D.
Sport / 21 iulie 2023

Amarissa Toth şi-a cerut scuze pentru gestul deplasat din timpul meciului cu Zhang Shuai

Jucătoarea Amarissa Toth şi-a cerut scuze pentru că a şters o urmă de minge în timpul meciului cu Zhang Shuai din cadrul Grand Prix-ului Ungariei, după o decizie contestată care a determinat-o pe chinezoaică, numărul 28 mondial, să se retragă din competiţie în lacrimi, relatează Reuters.

Marţi, Zhang, a doua favorită, a avut un forehand în cross la care mingea a părut să aterizeze pe linie, dar arbitrul de linie nu a fost de aceeaşi părere. Arbitrul de scaun a coborât apoi pentru a se uita la urmă şi a confirmat că mingea a aterizat în afara liniei.

Zhang a fost indignată de această decizie şi a cerut să vorbească cu supervizorul turneului. Meciul a mai continuat pentru încă un punct, dar disputa privind mingea contestată a continuat, înainte ca Toth să se apropie de urmă şi să-şi folosească încălţămintea pentru a o şterge.

Zhang Shuai a părut vizibil afectată în timpul schimbului şi un fizioterapeut a fost chemat să o verifice înainte ca ea să decidă să se retragă în timp ce era condusă cu 6-5 în primul set al meciului lor de la Budapesta.

Publicul local a huiduit-o pe Zhang în timpul incidentului, în timp ce Toth i-a strâns mâna înainte de a ridica braţele în semn de victorie.

Comportamentul lui Toth a fost rapid condamnat pe reţelele de socializare de colegele jucătoare şi de staruri precum Martina Navratilova, iar Zhang s-a plâns pe Instagram de ce s-a întâmplat şi le-a mulţumit celor care au susţinut-o.

Vezi această postare pe Instagram

O postare distribuită de Zhang Shuai (@zhangshuai121)

"Nu m-am gândit că primul meu succes pe tabloul principal al unui turneu WTA va provoca o asemenea furtună", a afirmat Toth potrivit pagini de Facebook a turneului, după înfrângerea suferită joi în faţa ucrainencei Kateryna Baindl.

"Îmi pare extrem de rău pentru ceea ce s-a întâmplat, o respect pe Zhang Shuai ca jucătoare şi ca persoană. Nu a fost niciodată intenţia mea să nu respect, să rănesc sau să supăr pe cineva, cu atât mai puţin pe Zhang Shuai. Îmi dau seama că nu ar fi trebuit să sărbătoresc aşa cum am sărbătorit după meci şi îmi pare rău pentru asta. Am acţionat la cald în timpul meciului şi m-am lăsat cuprinsă de emoţiile mele şi de moment. M-am concentrat asupra tenisului, nu am vrut să câştig aşa", a precizat sportiva.

Toth, care iniţial şi-a apărat decizia de a şterge urma, a adăugat că spera ca în viitor să discute cu Zhang pentru a-şi exprima regretul.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. ce sai ceri bozguroaicei

    1. ... poate vreo cratimă și mai multe semne de punctuație rătăcite de tine, românule "veritabil", "care ești" ?!

      Poate "le cerem bozgoroaicei" să ți le dea, dacă le găsește... 

BURSA

Dosar BURSA - America azi: Izolare, Polarizare, Reconfigurare Globală

Această ediţie specială, publicată sub egida ziarului BURSA, reuneşte într-un volum coerent o analiză aprofundată şi stratificată a celei mai spectaculoase reveniri politice din istoria Statelor Unite ale Americii: al doilea mandat al lui Donald J. Trump

Comanda carte

PREŢUL SĂNĂTĂŢII

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

07 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9774
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5431
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3277
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8379
Gram de aur (XAU)Gram de aur442.3381

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
ccib.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb
PrevNext
LuMaMiJoViSaDu
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
282930