Un judecător al tribunalului pentru fiscalitate al SUA a respins mai multe argumente ale IRS şi a constatat că în mai multe rânduri agenţia a avut o atitudine lipsită de transparenţă, a acţionat arbitrar sau după capricii.
Nu este clar ce sumă va datora Amazon fiscului american în urma deciziei.
Cel mai mare retailer online din lume anunţase că acest caz se referă la tranzacţii efectuate între 2005 şi 2006 şi că ar putea costa compania taxe de 1,5 miliarde de dolari plus dobânzi. Compania avertizase că litigiul poate adăuga datorii semnificative la fisc pentru anii ulteriori.
Amazon a obţinut în 2016 un profit de 2,37 de miliarde de dolari, de patru ori mai mare comparativ cu rezultatul combinat din patru ani anteriori, la venituri de 136 de miliarde de dolari.
Decizia judecătorului ar trebui să protejeze Amazon de posibile obligaţii fiscale mari către IRS, pentru anii ulteriori perioadei acoperite de proces, a declarat Colin Sebastian, analist la Baird Equity Research.
Reprezentanţii IRS au refuzat să comenteze, ca şi cei ai Amazon şi avocatul John Magee, partener la firma de avocatură Morgan, Lewis & Bockius.
Înainte de a deveni preşedinte, Donald Trump a criticat Amazon, condusă de miliardarul Jeff Bezos, pentru că nu plăteşte taxe suficiente, iar la un moment dat a acuzat compania la Fox News "că scapă nepedepsită pentru crimă în privinţa taxelor".
Procesul cu IRS a implicat tranzacţiile între companiile din grupul Amazon.
Amazon a susţinut că IRS a supraestimat valoarea activelor intengibile, cum ar fi softurile şi mărcile pe care le-a transferat unei divizii din Luxemburg, Amazon Europe Holding Technologies SCS.
Judecătorul a spus că Amazon a făcut acest lucru în cadrul unui plan numit "Project Goldcrest", pentru ca majoritatea veniturilor afacerilor din Europa să fie taxate în Luxemburg, cu un impozit foarte mic.
IRS a susţinut că Amazon a redus incorect obligaţiile fiscale din SUA.
"Este bine pentru toată lumea, nu doar pentru Amazon", a spus Michael Pachter, analist la Wedbush Securities, care a practicat dreptul fiscal, susţinând că totul este "total legal".
Amazon a precizat că ar putea datora impozite suplimentare în Europa, dacă autorităţile de la Bruxelles vor conchide că autorităţile din Luxemburg au acordat companiei ajutoare de stat ilegale, care i-au conferit un avantaj incorect faţă de alte companii.
Comisia Europeană a început o investigaţie oficială referitoare la facilităţile fiscale de care benficiază Amazon în octombrie 2014.