Amazonia, lovită de cea mai grea secetă de când se fac măsurători

O.D.
Ziarul BURSA #Miscellanea #Mediu / 19 septembrie

Amazonia, lovită de cea mai grea secetă de când se fac măsurători

English Version

Amazonia suferă din cauza secetei într-o perioadă în care Europa este dată peste cap de inundaţii. Cea mai gravă secetă înregistrată vreodată în Brazilia a redus nivelul apei râurilor din bazinul Amazonului la minime istorice, în unele cazuri secând albia unor râuri care erau până de curând căi navigabile, informează Reuters. Solimoes, unul dintre principalii afluenţi ai puternicului fluviu Amazon, ale cărui ape provin din Anzii peruani, a scăzut până la cel mai mic nivel înregistrat vreodată în Tabatinga, un oraş brazilian situat lângă graniţa cu Columbia. În aval, Tefe, un braţ al râului Solimoes, a secat complet, după cum au constatat reporterii de la Reuters care au survolat râul duminică. Lacul Tefe din apropiere, unde peste 200 de delfini de apă dulce au murit în timpul secetei de anul trecut, a secat şi el, privând astfel aceste mamifere roz pe cale de dispariţie de unul dintre habitatele lor preferate. "Trecem printr-un an critic", a declarat Romulo Batista, un purtător de cuvânt al organizaţiei Greenpeace, arătând spre locul în care albia acelui braţ al râului Solimoes s-a transformat în mormane de nisip. "În acest an, mai multe luni au depăşit recordurile de anul trecut", a adăugat el. Al doilea an consecutiv de secetă gravă a uscat o mare parte din vegetaţia Braziliei şi a provocat incendii de vegetaţie în ţările sud-americane, acoperind oraşele cu nori de fum. "Schimbările climatice nu mai sunt ceva de care să ne facem griji în viitor, peste 10 sau 20 de ani. Ele sunt deja aici şi se află aici cu o forţă mult mai mare decât ne aşteptam", a adăugat Romulo Batista. Nivelul râului Solimoes a fost măsurat în Tabatinga la 4,25 metri sub media multianuală pentru prima jumătate a lunii septembrie. În ceea ce priveşte Tefe, acest râu a fost cu 2,92 metri sub nivelul mediu pentru aceleaşi două săptămâni ale anului trecut, iar specialiştii se aşteaptă ca apa să scadă şi mai mult în perioada următoare şi să atingă cel mai scăzut nivel din istoria sa. În Manaus, cel mai mare oraş din Amazonia, unde Solimoes se uneşte cu Rio Negro pentru a forma fluviul Amazon propriu-zis, nivelul lui Rio Negro se apropie de recordul său de minim istoric, atins în octombrie anul trecut.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

03 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9770
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7308
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3444
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9957
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.2774

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
contragarantare.ro
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb