Ambasadoarea Franţei: Avem nevoie de România, cu atât mai mult în Schengen, în situaţia actuală

T.B.
Internaţional / 19 iulie 2023

Ambasadoarea Franţei: Avem nevoie de România, cu atât mai mult în Schengen, în situaţia actuală

Ambasadoarea Franţei, Laurence Auer, a declarat miercuri că "este nevoie de România în Schengen", în situaţia actuală, conform agerpres.ro.

Diplomatul francez, care îşi încheie misiunea la Bucureşti, a acordat un interviu Agenţiei Naţionale de Presă AGERPRES.

"Noi, francezii, după ce am încercat din greu, în timpul preşedinţiei franceze (a Consiliului UE - n.r.), în 2022, să obţinem unanimitate, susţinem sută la sută (demersurile - n.r.) vicepremierului Cătălin Predoiu şi toate eforturile făcute la nivel guvernamental. În acelaşi timp, suntem de părere că graniţele externe ale Uniunii Europene trec prin România. Avem destule provocări în prezent pentru a ne gândi că este mai bine să avem România în Schengen", a afirmat diplomatul.

Laurence Auer a arătat că, pe dosarul Schengen, "în prezent, ţara care are un cuvânt de spus este Spania (deţine preşedinţia rotativă semestrială a Consiliului UE - n.r.), deoarece Spania face ordinea de zi a dosarelor şi obţine unanimitatea".

"După cum ştiţi, am fost în această postură în 2022 şi am făcut tot ce ne-a stat în putere. Ministrul (de Interne - n.r.) Gerald Darmanin a venit aici, cu FRONTEX, pentru a constata că zona de graniţă este una sigură. Mai important este că există multă presiune în ceea ce priveşte transportul de cereale. Transportul de cereale trebuie să aibă loc pe cale terestră şi pe Dunăre. Deci avem nevoie de România, cu atât mai mult în Schengen, în situaţia actuală", a punctat ambasadoarea Franţei.

Agenţia Naţională de Presă AGERPRES va difuza joi interviul integral cu diplomatul francez aflat la final de mandat în România.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. pe austrieci ii doare in k ur.

    Nu le dau voie rusii , nu fac 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb