Amenzi de 40.000 de lei în urma unor controale făcute vineri noapte în cluburile şi barurile din Capitală

Andrei Stan
Companii / 10 iunie 2017

Amenzi de 40.000 de lei în urma unor controale făcute vineri noapte în cluburile şi barurile din Capitală

Poliţiştii din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti au aplicat mai multe amenzi în valoare totală de peste 40.000 de lei în urma unor controale făcute vineri noapte în zonele cluburilor şi barurilor din Capitală.

Potrivit Poliţiei Capitalei, citată de News.ro, au fost aplicate un număr de 28 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de peste 40.000 de lei şi au fost ridicate două permise de conducere şi trei certificate de înmatriculare.

Patronul unui club din Sectorul 1 a fost amendat pentru depăşirea limitelor valorilor de sunet admise, iar conducerea unui alt club din Sectorul 2 a fost sancţionată contravenţional, pentru că societatea nu avea un plan de pază avizat.

Controalele făcute vineri noapte de poliţişti au constat în verificarea avizelor şi autorităţilor necesare pentru funcţionarea cluburilor, verificarea legalităţii funcţionării pe linie de pază bunuri, verificarea aplicării prevederilor legale referitoare la relaţiile în muncă, la securitatea şi sănătatea în muncă, la protecţia salariaţilor şi a prevederilor legale referitoare la asigurările sociale, verificarea respectării normelor privind prevenirea şi stingerea incendiilor, dar şi verificarea respectării normelor de zgomot admise.

Acţiunea poliţiştilor a fost realizată în colaborare cu reprezentanţi ai Inspectoratului Teritorial de Muncă al municipiului Bucureşti, ai Primăriei Capitalei şi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti - Ilfov.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb