America, următoarea frontieră pentru împrumuturile statului

IZABELA SÎRBU
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 24 septembrie 2010

America, următoarea frontieră pentru împrumuturile statului

Lărgirea orizontului în materie de plasare a obligaţiunilor pe pieţele externe este în topul agendei Ministerului Finanţelor Publice, care, în căutarea unor randamente mai bune, se gândeşte să acceseze piaţa americană la începutul lui 2011.

"În condiţiile în care întâmpină dificultăţi în a-şi refinanţa datoria pe piaţa domestică, România va extinde programul referitor la vânzare pe pieţele externe a unor obligaţiuni pe termen mediu", a declarat secretarul de stat în Ministerul Finanţelor Publice, Bogdan Drăgoi, citat de Reuters.

Guvernul a aprobat la sfârşitul lunii iulie un program de împrumuturi pe pieţele externe prin titluri emise pe termen mediu, între 5 şi 10 ani, prin emisiuni repetate, pe baza unui singur prospect. Valoarea este de şapte miliarde de euro, iar programul se întinde pe o perioadă de trei ani.

Chiar dacă randamentele au crescut de la nivelul de sub şase procente înregistrat în luna aprilie, ca urmare a inflaţiei şi a situaţiei politice instabile, Ministerul de Finanţe (MF) a refuzat să ofere investitorilor dobânzi mai mari de 7%, pe piaţa internă.

Drăgoi a mai declarat: "Vom extinde programul de vânzare de obligaţiuni pe termen mediu pentru a putea să accesăm şi piaţa americană, pentru care este nevoie de diferite documente, la începutul anului următor. Piaţa americană are avantajul de a fi una lichidă şi care preferă maturităţile mai lungi. Nu spun că vom face acest lucru, ci că vom avea posibilitatea să o facem".

Domnia sa a mai subliniat că ministerul va lua în considerare mai târziu şi emisiuni de obligaţiuni denominate în dolari.

Titlurile pe termen mediu reprezintă o alternativă pentru ţara noastră la acoperirea deficitului bugetar în creştere, după ce emisiunile denominate în lei nu au avut succesul scontat.

Unul dintre motivele pentru care numărul emisiunilor de obligaţiuni a scăzut în ultima perioadă a fost preferinţa recentă a Ministerului de Finanţe de a emite titluri pe termen scurt, ceea ce a făcut ca disponibilitatea în piaţă a obligaţiunilor pe termene medii şi lungi să fie mult mai redusă, potrivit analiştilor.

"Dobânzile maxime pe care MF le plăteşte sunt de 7%. Pe piaţa secundară, aceste obligaţiuni de stat pe 3 - 5 ani se tranzacţionează de câteva luni la 7,4 - 7,5%, astfel încât nu are sens să îţi asumi riscul de a le vinde în aşteptarea unor plasamente mai bune, când oferta de titluri este redusă", ne-a explicat Nicolae Albu, director de invesţii în cadrul \"Erste Asset Management\", cel mai mare administrator de fonduri de pe piaţa locală (n.r. fondurile de investiţii fac parte din categoria investitorilor în titluri de stat).

Domnul Albu este de părere că mărirea TVA şi reducerea salariilor bugetarilor, începând cu data de 1 iulie, au schimbat cu 180 de grade peisajul investiţional.

"Trendul de scădere a dobânzilor a fost inversat rapid şi brusc, astfel încât poziţiile investitorilor locali luate în lunile imediat premergătoare măsurilor de austeritate sunt pe pierdere, iar aceştia nu vor, astfel, să şi le asume", ne-a mai explicat directorul de investiţii de la \"Erste Asset Management\".

Împrumutul de pe pieţele externe este încurajat şi de reprezentanţii BNR, care spun că un nou accord cu FMI ar asigura finanţări mai ief-tine.

"Dacă România nu reuşeşte să facă ajustările programate, sursele de capital vor scădea. Oricum, Româ-nia trebuie să se împrumute de pe pieţele externe. În opinia mea, un nou acord cu FMI ar fi bine de încheiat de tipul precautionary, ar da credibilitate şi ar asigura costuri mai mici\", a declarat Lucian Croitoru, consilier al guvernatorului Băncii Naţionale a României.

Ultima ieşire a Ministerului Finanţelor pe pieţele externe a avut loc în luna martie, după o lungă perioadă de timp. Ţara noastră a împrumutat, atunci, un miliard de euro, printr-o emisiune de eurobonduri cu scadenţa la cinci ani, la un cupon de 5% şi un randament total anual de 5,17%.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb