American spleen

Dincolo de show, politic şi mediatic, pe care la fiecare patru ani prezidenţialele americane - cu telenovela alegerilor primare şi grandomania festivistă a convenţiilor naţionale - îl dezvăluie, rămâne loc şi pentru o interesantă dezbatere intelectuală. Până atunci, ocultată de media şi restrânsă doar la elitistul spaţiu universitar american, analiza intelectuală devine odată cu campania electorală o armă în lupta politică. Pentru consultanţii electorali, odată ce spectacolul investiturii candidaţilor s-a încheiat, fundamentul teoretic începe să conteze, pe baza aces­tuia construindu-se viitoarele aliniamente ale campaniei. Căci, odată ce convenţiile celor două partide s-au încheiat şi alegerile intră în faza decisivă, problema coerenţei teoretice nu mai poate fi neglijată. Şi acum, în această perioadă, forţele reunite ale fiecărui câmp încearcă să îşi dezvăluie atuurile.

Aversiunea generală faţă de George Bush va juca în acest context un rol important, dar nu determinant, transformarea electoratului. Conservatorismul domină, iar insatis­facţia nu diminuează cu nimic fricile care au făcut posibilă deriva militaristă a Americii. În fond, de la alegerea lui Ronald Reagan încoace, cam 30 de state nu şi-au schimbat votul, fie că e vorba de în liberalism, fie de conservatorism. Iar America conservatoare nu e mai puţin importantă astăzi decât acum trei decenii când aventura neo-conservatoare începea. De aceea şi alegerile prezidenţiale din 4 noiembrie 2008 se vor juca doar într-o treime din state. Iar acolo bătălia va fi dură. Însă, pentru ce toată acestă zbatere? Chiar să conteze atât de mult persoana viitorului preşedinte al Statelor Unite? Ce ar putea schimba aceste alegeri ceva?

Răspunsuri la aceste întrebări aduc şi două apariţii ale unor intelectuali de forţă aparţinând celor două tabere: Paul Krugman şi Robert Kagan. Primul, un critic dur al bushis­mului, este profesor de economie la Princeton şi editorialist la The New York Times şi a publicat cu câteva luni în urmă The Conscience of a Liberal (Conştiinţa unui liberal) a cărei versiune franceză - L"Amérique que nous voulons (America pe care ne-o dorim) - a văzut lumina tiparului la sfârşitul lunii august. Al doilea este liderul actual al neo-conservatorilor, cofondator, alături de William Kristol - unul din părinţii neoconservatorsimului - a celebrului think tank Project for the New American Century, editorialist ocazional la The New Repaublic sau Washington Post, şi, deloc întâmplător, recuperat de câteva săptămâni ca membru al echipei de campanie a lui John McCaine, a publicat de asemenea The Return of History and the End of Dreams (Întoarcerea istoriei şi sfârşitul visurilor).

Dacă pentru Krugman epoca Bush a desăvârşit dinamica regresivă a revoluţiei conservatoare, aducând nu doar un puseu expansionist şi militarist fără precedent în politica internaţională a SUA, dar afectând pe plan intern vechile achiziţii liberale prin promovarea unui bigotism absurd şi prin încercarea, nereuşită până acum, de a demantela sistemul de securitate socială iniţiat de Franlin Roosevelt, pentru Kagan - care a devenit celebru datorită formulei sale după care "americanii au venit de pe Marte şi europenii de pe Venus" - din contră epoca Bush, cu toate erorile sale, a dovedit voinţa de putere a Statele Unite care trebuie să rămână în continuare active pe plan internaţional pentru a fonda o nouă ordine prin construirea unei "Ligi a democraţiilor", alternativă la ONU, care să transforme lumea viitoare.