Americanii vor baze militare în ţara noastră

Valentin Roman
Ziarul BURSA #Politică / 7 decembrie 2005

Vizita secretarului de stat american Condoleezza Rice, în ţara noastră, pare să fi avut ca scop semnarea "Acordului de acces" privind amplasarea de facilităţi militare americane pe teritoriul ţării noastre, programată pentru ieri seară.

Secretarul de stat american ne vizitează în contextul zvonurilor lansate de organizaţiile "Human Right Watch" şi "Amnesty International", conform cărora, pe teritoriul României şi al Poloniei au fost organizate centre de detenţie CIA, folosite drept locaţii de încarcerare şi interogare a unor indivizi suspectaţi de terorism. Condolezza Rice a negat, într-un discurs susţinut în urmă cu două zile la Baza Andrews din Statele Unite, existenţa unor astfel de centre de detenţie în spaţiul est-european. Totuşi, concomitent cu declaraţiile secretarului de stat american, surse ale postului american ABC News suţin, în continuare, existenţa unor deţinuţi suspectaţi de terorism, care sînt încarceraţi în locaţii din cele două ţări europene. Canalul ABC a făcut publice declaraţiile unor ofiţeri CIA, care suţin că "Statele Unite au reuşit la timp să scoată toţi deţinuţii din Europa, înaintea vizitei Condoleezzei Rice, deţinuţi care au fost mutaţi într-o nouă bază CIA localizată în deşertul Africii de Nord". Cele declarate de sursele postului ABC News vin în contradicţie cu ceea ce afirma Condoleezza Rice în urmă cu numai două zile: "Statele Unite respectă suveranitatea şi dreptul fiecărui stat şi, inclusiv, drepturile omului, stabilite prin convenţiile internaţionale". De asemenea, domnia sa preciza, în acelaşi context, că "Statele Unite nu folosesc aeroporturi ale altor state pentru a transporta şi tranzita deţinuţi în scopul interogării prin tortură".

Şi totuşi rămîn multe de explicat

În lumina celor declarate de Condoleezza Rice în urma cu cîteva zile la Baza Andrew din Statele Unite, rămîn totuşi o serie de aspecte neclarificate pînă în prezent, referitoare la modul în care soldaţi americani interogau prizonieri de război, în special cetăţeni irakieni. Scandalul torturii, declanşat anul trecut, a adus în atenţia publicului, prin intermediul mass-media, o serie de imagini şi declaraţii şoc, care prezintă modul în care armata SUA înţelegea să trateze problema interogatoriilor. La vremea respectivă, imaginile cu trupuri ale prizonierilor irakieni care alcătuiau piramide umane sau deţinuţi dezbrăcaţi şi obligaţi să bea alcool şi să mănînce carne de porc, ceea ce contravine religiei islamice, erau contestate de autorităţile americane. În urmă cu două zile, Condoleezza Rice declara că "Statele Unite şi orice alt stat care are ca scop să-şi apere cetăţenii, vor utiliza orice mijloc legal pentru înfrîngerea teroriştilor". Declaraţia este surprinzătoare şi în dezacord cu realitatea prezentată de imaginile alăturate, care conţin ipostaze în nici un caz încadrabile în specificaţiile înţelegerilor internaţionale cu privire la drepturile omului. În acelaşi timp, secretarul de stat a mai precizat că "procesul de captură a teroriştilor secolului 21 nu este deloc uşor şi nu poate fi efectuat în modul tradiţional al justiţiei militare, de aceea trebuie să ne adaptăm". Adaptarea de care vorbea Condoleezza Rice se oglindeşte în declaraţiile soldaţilor americani anchetaţi, ulterior scandalului, şi acuzaţi pentru rele tratamente aplicate detinuţilor. Aceştia declarau, la vremea respectivă, că nu au făcut altceva decît să urmeze ordinele ofiţerilor care se ocupau de interogatorii, aşadar este exclusă ipoteza unor acte de indisciplina individuale ale unor gardieni americani.

Imaginea deţinutului irakian mort în urma scufundării în cuburi de gheaţă şi a soldatului zîmbitor american este cunoscută tuturor, prin intermediul aceloraşi canale media. De precizat că soldatul american de sex feminin din imagine apare şi în alte fotografii, realizate în acelaşi context.

Imaginea piramidei umane a făcut înconjurul lumii, fiind preluată de publicaţii şi posturi de televiziune renumite, printre care "The Mirror", "Sunday Herald" sau "ABC News". Fotografia a fost realizată în luna aprilie 2004, la închisoarea militară americană Abu Ghraib din Irak, folosită pentru încarcerarea şi interogarea deţinuţilor suspectaţi de terorism. Conform declaraţiilor unor soldaţi americani anchetaţi pentru rele tratamente aplicate deţinuţilor, aceste "procedee" erau executate la ordinul ofiţerilor superiori interogatori şi aveau ca scop slăbirea psihică a deţinuţilor pentru a facilita obţinerea de informaţii.

Pentru a măcina voinţa deţinutului, gardienii îl dezbrăcau şi "apelau" la ajutorul cîinilor de război pentru a induce o stare de panică. "Metoda" avea ca scop, printre altele, şi renegarea religiei islamice, aşa cum suţin doi foşti deţinuţi ai închisorii Abu Ghraib.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb