Ameropa, cumpărătorul pachetului de 6,74% din Chimpex

F.A.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 9 octombrie 2012

Traderul elveţian de în-grăşăminte şi chimicale Ameropa Holding a cumpărat vineri 6,74% din acţiunile Chimpex Constanţa (CHEM) şi a ajuns să deţină 98,28% din titlurile operatorului portuar, participaţie de la care poate delista compania.

Acţiunile au fost cumpărate prin mai multe tranzacţii de Azomureş (AZO), companie controlată aproape integral de Ameropa. Valoarea tranzacţiilor a fost de 8,5 milioane lei (1,8 milioane euro).

Titlurile au fost transferate la 11,2 lei, preţ cu 20% sub cotaţia de marţi, când a fost realizat cel mai recent transfer. Totodată, preţul este cu 15,4% peste cel la care Ameropa a derulat în iunie oferta de preluare a Chimpex, de 9,7 lei/acţiune, potrivit Mediafax.

Tranzacţiile au fost intermediate de BCR, potrivit unei raportări trans-mise, luni, de intermediar pieţei Ras-daq a Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

În cadrul ofertei, Ameropa a vrut să cumpere 9,57% din acţiunile operatorului portuar pe care nu le deţinea. Operaţiunea a eşuat însă, deoarece a preluat doar 1,06% din titlurile Chimpex, majorându-şi participaţia de la 90,43%, la 91,49%. În aces-te condiţii, Ameropa nu a ajuns la nivelul de 95% de la care poate delista Chimpex.

Concomitent cu oferta la Chimpex, Ameropa a derulat o operaţiune similară şi la Azomureş (AZO), unde a plătit cu 240,1 milioane lei (53,7 milioane euro) pentru 20,56% din titlurile companiei şi a ajuns să deţină peste 95% din acţiuni. Ulterior, Ameropa a început procedurile pentru delistarea Azomureş.

Raportat la preţul la care au fost realizate tranzacţiile de vineri, capitalizarea Chimpex este de 126,2 milioane lei (27,6 milioane euro).

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb