AMNESTY INTERNATIONAL, ÎN IUNIE: "Criza globală a refugiaţilor - o conspiraţie a neglijenţei"

V.R.
Ziarul BURSA #Internaţional / 8 septembrie 2015

Organizaţia Amnesty International, finanţată de miliardarul George Soros, publica, în iunie 2015, respectiv cu două luni înainte de apariţia valurilor de refugiaţi în Europa, raportul "Criza globală a refugiaţilor - o conspiraţie a neglijenţei", punând accent pe cei proveniţi din Siria.

"Coincidenţă", în august, sute de mii de refugiaţi ajung în Europa, semnalând o situaţie care ridică semne de întrebare cu privire la scopul operaţiunii, respectiv la organizaţiile care ar sta în spatele acesteia. Conform unor voci, mişcarea prin care sute de mii de musulmani din Africa de Nord şi Orientul Mijlociu iau cu asalt Europa este orchestrată de americani şi urmăreşte destabilizarea continentului.

Cea mai mare parte a imigranţilor care încearcă să ajungă în Europa sunt sirieni. Conform raportului, sirienii reprezintă cea mai mare populaţie de refugiaţi la nivel mondial (4 milioane), ca urmare a războiului civil din această ţară. O proporţie de 95% din această populaţie refugiată trăieşte, potrivit documentului, în Turcia, Liban, Iordania, Irak şi Egipt.

Raportul menţionează că, în perioada ianuarie-aprilie 2015, sirienii au reprezentat 33% din totalul refugiaţilor sosiţi pe calea vaselor în Europa. Organizaţia atrage atenţia că "Mediterana este cea mai periculoasă rută maritimă pentru refugiaţi şi imigranţi".

În luna iulie, organizaţia menţionată a acuzat Serbia şi Macedonia de rele tratamente la adresa imigranţilor clandestini care traversează aceste teritorii în drumul lor spre Uniunea Europeană.

Amnesty International susţine într-un raport: "Refugiaţii şi imigranţii care traversează Balcanii sunt expuşi unor abuzuri violente din partea autorităţilor şi criminalilor locali şi au fost abandonaţi în mod ruşinos de UE şi de politica sa faţă de imigranţi, lăsându-i fără protecţie în Serbia şi Macedonia".

La frontierele Greciei cu Macedonia şi a Macedoniei cu Serbia, refugiaţii şi imigranţii sunt supuşi unor "repatrieri sumare ilegale, în timp ce numeroşi sunt obligaţi să dea mită", mai scrie raportul.

În august, Amnesty International a acuzat şi Austria de tratament "scandalos" aplicat solicitanţilor de azil din centrul de la Traiskirchen (la sud de Viena), descriind astfel situaţia umanitară în care se află mii de refugiaţi fără adăpost. În replică, Ministerul de Interne de la Viena a declarat că valul de refugiaţi a creat o situaţie excepţională şi urmează să fie luate măsuri pentru îmbunătăţirea situaţiei.

În condiţiile date, specialişti citaţi de presa străină spun că actuala criză a refugiaţilor din Europa este, de fapt, "o invazie musulmană organizată". Asta, pentru că sirienii s-ar putea orienta către ţări arabe bogate, precum Arabia Saudită, Dubai, Kuweit sau Emiratele Arabe Unite, în care se pot integra mult mai uşor, având aceeaşi religie. În schimb, spun analiştii, musulmanii preferă să vină în Europa, ceea ce arată că această mişcare nu este decât un exod bine organizat şi finanţat pentru o invazie a Uniunii Europene, care va duce la schimbarea structurii etnice, religioase şi politice a continentului.

Amnesty International a realizat anchete în Serbia, Ungaria, Grecia şi Macedonia, în perioada iulie 2014-martie 2015, în timpul cărora au fost intervievaţi peste 100 de imigranţi.

Coaliţia din fruntea Germaniei, condusă de către Angela Merkel, a ajuns, ieri, la un acord asupra unui pachet de măsuri în valoare de şase miliarde de euro destinat sprijinirii imigranţilor care vin în această ţară, în contextul în care aproape 20.000 de azilanţi sirieni au sosit în Germania la finele săptămânii trecute.

Pachetul include suplimentarea bugetului federal pentru 2016 cu trei miliarde de euro şi alocarea a încă trei miliarde de euro landurilor şi guvernelor locale pentru găzduirea imigranţilor.

Pentru 2015, urmează să fie deblocată suma de un miliard de euro, de la bugetul federal, în vederea ajutorării imigranţilor.

Sâmbătă, Germania şi Austria au convenit să accepte refugiaţii împiedicaţi de Ungaria să-şi continue drumul către vestul Europei. Germania aşteaptă 800.000 de solicitanţi de azil anul acesta, mai mulţi decât orice alt stat membru UE.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb