AMNESTY INTERNATIONAL: Sirienii care se întorc în ţară sunt supuşi unor încălcări grave ale drepturilor omului

G.U.
Internaţional / 7 septembrie 2021

Sirienii care se întorc în ţară sunt supuşi unor încălcări grave ale drepturilor omului

Agenţi ai guvernului sirian au comis încălcări grave ale drepturilor omului împotriva refugiaţilor care s-au întors în Siria între mijlocul lui 2017 şi primăvara lui 2021, atrage atenţia Amnesty International într-un raport publicat astăzi, potrivit DPA, informează Agerpres.

"Ofiţeri ai serviciilor secrete siriene au supus femei, copii şi bărbaţi întorşi în Siria la detenţie ilegală sau arbitrară, tortură şi alte rele tratamente, inclusiv viol şi violenţă sexuală, şi la dispariţii forţate", relevă raportul.

Amnesty a documentat "grave încălcări ale drepturilor omului" în cazul a 66 de persoane, între care cinci decese. Şaptesprezece persoane au dispărut fără urmă. Printre cei afectaţi se numără şi 13 copii.

Conform raportului, o femeie a relatat că ofiţeri ai serviciilor secrete au abuzat-o sexual grav pe fiica sa, chiar în faţa ei, la un punct de trecere a frontierei.

Un băiat de 13 ani şi o fată de cinci ani au fost de asemenea violaţi, a adăugat Amnesty. Raportul se bazează pe interviuri cu 41 de femei şi bărbaţi sirieni, atât persoane care s-au întors, cât şi rude.

Amnesty International cere Germaniei şi celorlalte state să nu îi expulzeze pe refugiaţii sirieni în războiul civil din ţara lor, chiar dacă ciocnirile militare s-au redus, notează sursa citată.

"Mărturiile groaznice" ale celor afectaţi arată că Siria nu este un loc sigur pentru cei care se întorc, mai precizează organizaţia.

"Este o încălcare a dreptului internaţional să expulzezi persoane într-o ţară unde ele riscă să fie răpite şi torturate", a spus Markus Beeko, directorul Amnesty din Germania.

Războiul civil din Siria a izbucnit în 2011 după ce forţele de securitate au reprimat violent demonstraţii paşnice. De atunci, peste 12 milioane de persoane şi-au părăsit locuinţa, dintre care circa jumătate au plecat în străinătate.

Forţele guvernului sirian controlează acum din nou circa două treimi din ţară, însă rebelii controlează la rândul lor în continuare nord-vestul Siriei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb