"Amonil" nu mai poate, sau nu mai vrea, să funcţioneze?

Vestea închiderii societăţii "Amonil" SA Slobozia a venit, săptămîna trecută, ca o surpriză, pentru mulţi investitori. Nu mai departe de acum 6 luni, titlurile "Amonil" erau printre cele mai interesante acţiuni ce puteau fi cuprinse într-un portofoliu bine diversificat. În condiţiile în care societatea a înregistrat un profit de peste 1.800.000 dolari pe primele 9 luni ale anului trecut apar întrebări legitime referitoare la motivele reale care stau la baza deciziei de întrerupere a activităţii şi determinantele acestora.

Motivele invocate de către conducerea companiei pentru întreruperea activităţii sînt lipsa de competitivitate a costurilor de producţie pentru produsele destinate pieţelor externe şi lipsa unei cereri suficiente pe piaţa internă. Lipsa de competitivitate a costurilor de producţie pe pieţele externe este pusă pe seama preţului în creştere al gazului metan şi al energiei electrice, a căror pondere în producţie este de 67%, respectiv 11%, restul de 22% reprezentîndu-l costurile cu personalul şi celelalte cheltuieli de exploatare. Atîta doar că analiza acestei structuri de costuri corelată cu evoluţiile preţurilor la uree pe piaţa mondială pune într-o altă lumină decizia de oprire a activităţii.

Preţul gazului metan a cres-cut de la 1 ianuarie 2004 cu aproximativ 5% faţă de nivelul anterior, iar creşterea preţului energiei electrice de la 1 ianuarie 2004 faţă de preţul de dinainte de 1 septembrie 2003 a fost de aproximativ 30%. Agregate, aceste scumpiri conduc la o creştere a preţului de producţie de aproximativ 7%, în condiţiile în care costurile cu forţa de muncă rămîn constante. Costurile cu forţa de muncă sînt un punct sensibil în analiza companiei. "Amonil" Slobozia este singurul producător de îngrăşăminte de pe piaţa românească care în ultimii ani nu a făcut eforturi în direcţia restructurării forţei de muncă. Toţi ceilalţi concurenţi ("Azomureş" SA Tîrgu Mureş, "Sofert" SA Bacău, "Azochim") au disponibilizat o parte din personal pentru a încerca să-şi păstreze profitabilitatea. Managementul de la "Amonil" Slobozia recunoştea, anul trecut, că este nevoie de un program de restructurare care ar fi trebuit să se finalizeze în primăvara acestui an cu disponibilizarea a circa 35% din personal. În această situaţie, ecuaţia de mai sus, în care costurile cu forţa de muncă reprezintă 22% din cheltuieli, ar indica posibilitatea menţinerii costurilor de producţie la nivelul ce a permis acumularea unui profit de 1,8 milioane de dolari în primele 9 luni ale anului trecut.

Nu există nici un fel de informaţie referitoare la motivele pentru care acest program de restructurare nu a fost pus în practică în ultimele 6 luni, în condiţiile în care creşterea preţurilor la utilităţi (gaz metan şi energie electrică) era inevitabilă şi se preferă acum oprirea totală a activităţii companiei. În ce priveşte competitivitatea pe pieţele externe, se invocă scăderea preţului la uree în ultimele 4 săptămîni la aproximativ 122-130 dolari. Acest preţ, însă, se încadrează în partea superioară a benzii de fluctuaţie a preţului îngrăşamintelor la nivel mondial (95 dolari-147 dolari/tonă de produs). Însă, acestea sînt chiar condiţiile în care compania a reuşit să înregistreze 1,8 milioane de dolari profit pe primele trei trimestre ale anului trecut. Preţurile ultimelor 4 săptămîni sînt cu aproximativ 15% mai mici decît nivelul preţului maxim atins anul trecut şi cu 30% mai mari decît preţul minim.

Pentru o companie cu 35 de ani vechime, orizontul unui plan de afaceri cu siguranţă trebuie să fie mai departe de cele 4 săptămîni amintite, mai ales că există cerere pentru îngrăşămintele produse la Slobozia. Mai mult, la nivel global, în ultimii patru ani se constată un nivel al consumului cerealelor (ale căror culturi utilizează cea mai mare parte a îngrăşămintelor) peste nivelul producţiei, adică din stocurile acumulate anterior. Cererea (de cereale) în creştere, coroborată cu scăderea suprafeţei folosite în exploataţiile agricole, va determina o creştere a preţului îngrăşămintelor, acestea fiind principalul determinant al productivităţii în domeniul agricol. La capitolul costuri, este inexplicabil motivul pentru care acţionariatul "Amonil" Slobozia nu a depus eforturi ca să întreprindă paşii necesari recîştigării licenţei de consumator eligibil de gaze naturale pentru anul 2004 (consumatorii eligibili sînt acei consumatori care în urma satisfacerii anumitor criterii pot negocia preţul de achiziţie al gazelor naturale - respectiv al energiei electrice - pe o piaţă relativ deschisă - 40% în 2004). Această licenţă ar fi permis companiei achiziţionarea gazelor naturale la un preţ cu aproximativ 10-15% mai mic decît preţul plătit de către consumatorii captivi.

În ecuaţia costurilor companiei, o scădere cu 10% a preţului plătit pentru gaze naturale ar contribui la reducerea costului total de producţie cu aproximativ 7%. Regăsim însă pe lista consumatorilor înscrişi pentru reconfimarea acreditării concurenţii direcţi: "Azomureş" Tîrgu Mureş şi "Sofert" Bacău. Pentru a se înscrie spre acreditare consumatorii trebuie să îndeplinească trei condiţii din care numai cea financiară (lipsa restanţelor către furnizori sau încadrarea în graficul de reeşalonare) ar fi putut să pună probleme. Analiza situaţiei financiare a companiei faţă de concurenţii săi direcţi ne arată că volumul datoriilor cu scadenţa sub un an a scăzut de la 812 miliarde lei la sfîrşitul lui 2001 la 502 miliarde lei la 31.12.2002 şi la 360 de miliarde lei la sfîrşitul trimestrului 3 din 2003. Spre comparaţie, în cazul "Azomureş" Tîrgu Mureş, datoriile cu scadenţa sub un an au crescut în volum de la 1.265 de miliarde lei la sfîrşitul lui 2001 la 1.728 de miliarde lei la 30.09.2003, iar la "Sofert" Bacău acelaşi indicator a evoluat de la 791 de miliarde lei (31.12.2001) la 826 de miliarde lei (30.09.2003). În aceste condiţii, nu frapează oare constatarea că "Amonil" Slobozia nu a fost consumator eligibil nici în 2003 şi nici nu s-a înscris pentru acreditare în 2004, în condiţiile în care atît "Sofert" Bacău cît şi "Azomureş" Tîrgu Mureş au fost reconfirmaţi în 2003 şi s-au înscris spre acreditare şi în 2004?

În ceea ce priveşte cererea pe piaţa internă, producătorii de îngrăşăminte au beneficiat de un balon de oxigen în 2003 datorită programului guvernamental de sprijinire a agricultorilor români ce a dus la sporirea producţiei cu aproximativ 300.000 de tone. Fără aceste subvenţii, nivelul cererii de pe piaţa internă ar fi rămas aproximativ constant (circa 900.000 tone). Există însă motive să credem că pe termen mediu cererea de îngrăşăminte de pe piaţa internă va cunoaşte creşteri spectaculoase în momentul în care agricultura din România va fi forţată să facă paşi foarte mari în direcţia creşterii productivităţii la hectar. Integrarea în Uniunea Europeană va presupune recuperarea unui decalaj enorm între eficienţa cu care este exploatat pămîntul în România, respectiv în ţările UE. Un studiu realizat la Institutul pentru Studii Economice Internaţionale din Viena prezintă o concluzie de domeniul fantasticului: productivitatea sectorului agricol în România este de 117 ori mai mică decît în Uniunea Europeană. Fără îndoială, una dintre mizele jocurilor din agricultura românească este şi cea a furnizorilor de îngrăşăminte pentru viitoarele exploataţii agricole. Acestea sînt motivele pentru care "Transworld Fertilizers Holding" a decis să investească în "Azomureş" Tîrgu Mureş şi pentru care acţionarul majoritar "InterAgro" susţine financiar producătorul de îngrăşăminte "Sofert" Bacău, în condiţiile în care acesta din urmă se confruntă cu serioase probleme de poluare a mediului.

Pînă acum, pentru rezolvarea problemelor de mediu la "Sofert" Bacău, s-au investit aproximativ 2,7 milioane de euro dintr-un necesar ale cărui estimări fluctuează între 12 şi 80 de milioane de euro. Mai mult, cu încredere în cererea de pe piaţa internă, "InterAgro" a decis să preia, într-o schemă de procesare, şi combinatul "Turnu" de la Turnu Măgurele (ce fusese închis de APAPS în urma unei privatizări nereuşite) cu intenţia de a-şi mări capacitatea de producţie. Acelaşi combinat "Turnu" este vizat pentru privatizare, conform Ministerului Economiei şi Comerţului, de către un investitor din Serbia. E interesant cum toate aceste semnale de încredere în revigorarea pieţei interne de îngrăşăminte nu dau de gîndit celor ce au declarat că intenţionează să închidă "Amonil" Slobozia. Unul dintre motivele invocate de către managementul societăţii pentru justificarea închiderii societăţii este lipsa a 8 milioane de dolari cu care să poată a fi achitate facturile curente şi cele restante. Atîta doar că societatea are de recuperat numai de la autorităţile locale 124 de miliarde de lei - pentru furnizarea de energie termică şi apă - adică 3,8 milioane de dolari. Cu puţin efort din partea acţionarilor majoritari, "Amonil" Slobozia ar putea fi salvată de la închidere. Ceea ce lipseşte însă de la Slobozia, nu sînt neapărat banii, cît mai ales voinţa......