"Amonil" Slobozia (AMO) şi-a propus pentru acest an un profit de circa 453.000 lei, comparabil cu rezultatul din 2010 care a fost de 435.000 lei, pe fondul unor afaceri de 14,7 milioane de lei, în scădere de peste 7,5 ori faţă de anul trecut, potrivit unui comunicat transmis Bursei de Valori Bucureşti.
Veniturile companiei sunt prognozate să scadă de 8,7 ori, la 14,7 milioane lei, în timp ce cheltuielile sunt bugetate la 14,17 milioane lei, faţă de 127,6 milioane lei anul trecut.
Fimele Zalois şi Jovline, înregistrate în Belize, deţin împreună 50,41% din acţiunile Amonil. Un alt acţionar este firma Salink, înregistrată în Cipru, cu 13,54% din titluri. Salink face parte din grupul suedez East Capital, care administrează mai multe fonduri de investiţii.
Omul de afaceri Ioan Niculae a declarat de mai multe ori că printre combinatele chimice din grupul Interagro, pe care îl controlează, se regăseşte şi producătorul de îngrăşăminte chimice din Slobozia.
Amonil are un capital social de 111,2 milioane lei, divizat în 1,112 miliarde de acţiuni cu o valoare nominală de 0,1 lei.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 01.05.2011, 15:13)
Doar profitul Amonil ramine acelasi.Al lui Nicolae va creste in contiunuare.Asa e normal.Traim la noi in tara....