Agenţia de rating Fitch a confirmat rating-ul BBB-, cu perspectiva stabilă, acordat Nuclearelectrica, compania de stat care administrează centrala nucleară din Cernavodă, transmite news.ro.
"Societatea Naţională Nuclearelectrica SA (SNN) informează acţionarii şi investitorii că Agenţia de rating Fitch a confirmat rating-ul BBB-, cu perspectiva stabilă, acordat SN Nuclearelectrica SA. Rating-ul BBB-, cu perspectiva stabilă, reflectă, conform raportului publicat de Agenţia de Rating Fitch, poziţia de piaţă puternică ca unic producător de energie nucleară, acoperind aproximativ 20% din necesarul de consum al României şi un istoric operaţional puternic; nivelul solid de profitabilitate, cu perspectiva similară pentru perioada 2024-2028; planurile majore de investiţii; implicarea în proiectele de investiţii pe termen mediu cu referire la Proiectul Unităţilor 3 şi 4 şi Proiectul SMR; relaţia solidă cu statul român, implicit legăturile de acţionariat", arată un comunicat transmis de companie Bursei de Valori Bucureşti (BVB).
Nuclearelectrica are o contribuţie de peste 18% din energia nucleară în producţia totală de energie şi cu 33% în producţia totală de energie fără emisii de CO2 la nivel naţional.
Compania are o capitalizare de 13 miliarde de lei.
"În vederea realizării proiectelor majore de investiţii, din perspectiva unui demers de guvernanţă corporativă axat pe un nivel ridicat de transparenţă, SN Nuclearelectrica SA a solicitat evaluarea si obţinerea rating-ului în vederea poziţionării pe piaţă şi implicit acordării posibilităţii de evaluare obiectivă a capabilităţilor SNN de către comunitatea internaţională de investitori instituţionali", mai arată compania.
Centrala nucleară (CNE) Sucursala Cernavodă exploatează două unităţi nucleare CANDU. Acestea sunt două dintre cele mai performante unităţi din cele peste 400 de centrale nucleare din lume. De asemenea, este în curs de realizare achiziţionarea unei linii de prelucrare a concentratului de uraniu, pentru a sprijini proiectele de investiţii pe termen lung ale companiei.