Ana Birchall - întâlnire cu reprezentanţi ai sindicatelor din sistemul penitenciar

A.I.
Politică / 28 august 2019

Ana Birchall (Sursa foto: Twitter)

Ana Birchall (Sursa foto: Twitter)

Ana Birchall, a cărei remaniere din funcţia de minstru al Justiţiei a fost anunţată de premierul Viorica Dăncilă, a avut o întâlnire cu reprezentanţi ai sindicatelor din sistemul penitenciar, discutând inclusiv despre recenta rectificare bugetară, informează news.ro.

"Am stabilit (...) să ne gospodărim cu sumele alocate prin rectificare din care să acoperim: plata orelor suplimentare, decontarea serviciilor turistice, sumele necesare pentru încadrarea celor 312 absolvenţi ai instituţiilor de învăţământ, plata sentinţelor judecătoreşti, precum şi celelalte drepturi de natură salarială", afirmă Birchall.

"Am avut o întrevedere foarte bună cu preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Sistemul Penitenciar, domnul Florin Şchiopu, şi cu vicepreşedintele Sindicatului Naţional al Lucrătorilor de Penitenciare, domnul Adrian Neagoe. Ne-am întâlnit să discutăm despre recenta rectificare bugetară şi despre problemele din sistemul penitenciar", precizează Ana Birchall, într-o postare pe pagina de Facebook a Ministerului Justiţiei.

Ea adaugă că "s-a stabilit un plan de acţiune comun".

"Am stabilit să elaborăm un plan de acţiune comun, să ne gospodărim cu sumele alocate prin rectificare din care să acoperim: plata orelor suplimentare, decontarea serviciilor turistice, sumele necesare pentru încadrarea celor 312 absolvenţi ai instituţiilor de învăţământ, plata sentinţelor judecătoreşti, precum şi celelalte drepturi de natură salarială", afirmă Birchall.

Luni, premierul Viorica Dăncilă a trimis preşedintelui propunerea ca Birchall să devină vicepremier pe parteneriate strategice, iar la Ministerul Justiţiei să fie înlocuită de judecătoarea Dana Gîrbovan.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb