ANA BIRCHALL: "Mi-am exprimat nemullţumirea faţă de măsurile de combatere a criminalităţii"

I.M.
Politică / 2 octombrie 2019

Ana Birchall (Sursa foto: Twitter)

Ana Birchall (Sursa foto: Twitter)

Ministrul Justiţiei, Ana Birchall, afirmă că s-a întâlnit cu şeful DIICOT Felix Bănilă - a cărui demisie a fost cerută de preşedintele Klaus Iohannis - spunând că i-a transmis nemulţumirea legată de faptul că nu au fost adoptate măsurile de combatere a criminalităţii pe care ea le-a solicitiat în urmă cu două luni, precum şi faţă de modul în care s-a desfăşurat intervenţia care a avut loc vineri, la casa familiei Luizei Melencu.

"Confirm că mi-am exprimat nemullţumirea faţă de faptul că de două luni am cerut măsuri ferme pentru combaterea criminalităţii", a precizat Birchall, referindu-se la discuţia avută marţi cu Felix Bănilă, informează News.ro.

De asemenee, conform ministrului Justiţiei, o altă nemulţumire a sa, pe care a transmis-o şi vineri, într-o convorbire telefonică, şefului DIICOT, este modul de desfăşurare a intervenţiei la casa familiei Melencu, unde numeroşi jandarmi au fost trimişi pentru a o lua pe mama Luizei Melencu în vederea prelevării probelor biologice pentru un nou test ADN.

"Mi-am exprimat profunda nemultumire - am avut şi vineri o discuţie telefonică - pentru că că eu nu consider deloc acceptabil modul în care s-a acţionat vineri la domiciliul familiei Melencu", a precizat Ana Birchall, suibliniind că e important să respectăm legea, dar să avem, respect şi faţă de suferiţa familiei, a cărei fiică a dispărut în urmă cu aproape şase luni.

"Aceşti oameni nu vor decât să fie ascultaţi şi să se afle adevărul", a precizat ministrul Justiţiei.

Preşedintele Klaus Iohannis i-a cerut luni şefului DIICOT Felix Bănilă să îşi înainteze demisia. Iohannis a început prin a spune că nu se va referi la marile rateuri PSD-iste din ultima vreme, ci la altă problemă, tragedia de la Caracal, unde a cerut măsuri clare, şi la cumplitul caz din Dâmboviţa. El a reamintit premierului că menirea sa este să guverneze, nu să întreprindă turnee electorale externe care nu aduc niciun beneficiu României.

"Dar astăzi nu mă refer doar la Guvern. Mă refer şi la conducerea DIICOT, instituţie a cărei implicare în cazul Caracal ar fi trebuit să aducă un plus de profesionalism şi credibilitate. Doar că, sub conducerea domnului Bănilă, acest lucru nu s-a întâmplat, iar ancheta continuă să genereze semne de întrebare majore. Modul în care s-au desfăşurat lucrurile până acum nu face decât să ridice suspiciuni şi să accentueze lipsa de încredere a oamenilor în autorităţi, iar o astfel de abordare nu poate duce decât la rezultate proaste. Aşadar, îi cer domnului Felix Bănilă, procuror şef la DIICOT, să îşi înainteze imediat demisia din funcţia de procuror şef al DIICOT. Este imperativ ca greşelile din ultimele săptămâni să fie asumate cu responsabilitate şi este nevoie de o schimbare la acest nivel, pentru a recredibiliza această instituţie.", a declarat Iohannis, după ce a criticat reacţia instituţiilor statului în cazul Caracal şi în cazul fetiţei ucise în judeţul Dâmboviţa.

Marţi dimineaţă, înaintea întâlnirii cu Birchall, Bănilă a transmis printr-un comunicat că va culege opiniile colegilor săii, ale şefului ierarhic şi ale celor implicaţi în actul numirii procurorului şef al DIICOT, după care va aduce la cunoştinţă publică rezultatul deciziei luate, spunând că demisia şefului DIICOT va fi rezultatul unui "amplu proces cognitiv", nu doar "expresia unei simple porniri instinctuale".

"Demisia este un act unilateral de voinţa, dar sunt împrejurări in care aceasta ar putea reprezenta expresia unui om laş şi poate chiar lipsit de responsabilitate. Vă asigur că în cazul meu, nu se va întâmpla aşa", spunea Bănilă.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Stimata doamna a cazut macar o frunza uscata dintr-un copac putred daca v-ati exprimat dvs. ceva?

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb