ANA BIRCHALL:  "Ţara noastră acordă o importanţă deosebită cooperării cu SUA"

M.A.I.
Internaţional / 19 iunie 2019

Ana Birchall

Ana Birchall

Ministrul Justiţiei, Ana Birchall, care este şi vicepremierul pentru implementarea parteneriatelor strategice, interimar, s-a întâlnit, ieri, cu o delegaţie a Departamentului de Justiţie din Statele Unite ale Americii, condusă de procurorul general William Barr. "România acordă o importanţă deosebită cooperării cu SUA în domeniul aplicării legii (law enforcement) care alături de dimensiunea economică şi de securitate, constituie teme prioritare din perspectiva Parteneriatului Strategic România - SUA", a declarat Ana Birchall, conform News.ro.

Întrevederea între Ana Birchall şi delegaţia Departamentului de Justiţie din SUA, condusă de procurorul general William Barr, a avut loc la Ministerul Justiţiei, fiind discutate teme de interes comun în contextul cooperării bilaterale dintre România şi SUA, cu accent pe domeniul justiţiei.

Potrivit unui comunicat de presă transmis de Ministerul Justiţiei, în principal, cooperarea cu SUA vizează fapte penale grave, care au o componentă transfrontalieră, domeniile cu potenţial infracţional fiind reprezentate în principal de: criminalitate informatică şi trafic de droguri, grup infracţional organizat, corupţie sub toate formele ei, spalare de bani. Totodată, în cadrul întrevederii au fost discutate şi teme relevante de pe agenda europeană în contextul deţinerii de către România a Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene.

Ministrul român al justiţiei a salutat excelenta cooperare bilaterală şi dialogul constructiv dintre cele două stateîn domeniul justiţiei, scrie News.ro.

"România acordă o importanţă deosebită cooperării cu SUA în domeniul aplicării legii (law enforcement) care alături de dimensiunea economică şi de securitate, constituie teme prioritare din perspectiva Parteneriatului Strategic România - SUA", a declarat Ana Birchall, citată în comunicat.

Birchall a evidenţiat eforturile depuse de Preşedinţia română la Consiliul UE pentru avansarea unor dosare importante, precum cel referitor la accesul transfrontalier la probe electronice (e-evidence) şi cel privind combaterea diseminării în mediul online a conţinutului cu caracter terorist.

"România a exercitat mandatul la Preşedinţia Consiliului UE, urmărind să fie un mediator onest. România este un partener solid, credibil şi de încredere al SUA în domeniul justiţiei şi se angajează să continue parteneriatul strategic cu partenerii americani, având ca obiectiv consolidarea şi dezvoltarea cooperării judiciare bilaterale în materie penală, în special în combaterea formelor cele mai grave ale criminalităţii. Ne exprimăm speranţa că aceste dosare vor fi continuate şi după finalizarea mandatului României la Preşedinţia Consiliului UE", a declarat Ana Birchall.

Totodată, ca stat membru al UE, România susţine demararea negocierilor pentru un acord între UE şi SUA privind obţinerea probelor electronice în cadrul cooperării judiciare în materie penală, în baza mandatului de negociere adoptat de Consiliu, în 6 iunie 2019, în cadrul reuniunii Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne, arată sursa citată, informează News.ro.

Ana Birchall a reiterat că România va identifica cele mai bune soluţii pentru buna funcţionare a justiţiei şi a legislaţiei penale, în acord cu angajamentele internaţionale asumate de ţara noastră, cu respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale şi a recomandărilor din cadrul MCV, ale Comisiei de la Veneţia sau ale GRECO precum şi cele ale SUA,

Întrevederea a avut loc în marja Reuniunii ministeriale UE-SUA în domeniul justiţiei şi afacerilor interne, programată miercuri, la Bucureşti.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb