ANA Hotels "Europa" aniversează 20 de ani de activitate şi anunţă iniţierea unui proces de renovare începând cu luna mai din anul 2024, potrivit unui comunicat al companiei, remis astăzi redacţiei.
"Valoarea totală a investiţiei depăşeşte 10 milioane de euro, semn că ne concentrăm cu toată seriozitatea şi dedicarea asupra misiunii noastre de a vă oferi servicii de cea mai înaltă calitate. Renovarea va acoperi atât aspecte estetice, cât şi funcţionale şi va viza o varietate de dotări ale hotelului, de la spaţiile de cazare şi restaurante, până la zonele de relaxare şi spa, punându-se accent pe crearea unei destinaţii prietenoase cu mediul şi eficientă energetic" a declarat George Copos, proprietarul ANA Hotels.
"În tot acest proces, ne propunem să păstrăm spiritul şi identitatea care ne-au definit de-a lungul celor 20 de ani de activitate, dar şi să aducem în hotelul nostru o nouă viziune, modernă şi inovatoare, menită să întreacă aşteptările chiar şi ale celor mai pretenţioşi oaspeţi. Mulţumim tuturor celor care ne-au susţinut în călătoria noastră de 20 ani minunaţi şi vă asigurăm că angajamentul nostru faţă de calitate, ospitalitate şi servicii excepţionale va rămâne acelaşi" a declarat Iuliana Tasie, Director General ANA Hotels "Europa".