Analişti: Probabilitatea unui Brexit se menţine la 25%

A.M.
Internaţional / 4 septembrie 2018

Analişti: Probabilitatea unui Brexit se menţine la 25%

Probabilitatea ca Marea Britanie să iasă din Uniunea Europeană în luna martie fără să încheie un acord este de 25%, iar Banca Angliei va aştepta până după Brexit pentru a mări din nou costurile de împrumut, potrivit unui sondaj realizat de Reuters în rândul analiştilor.

Sondajul din perioada 29 august-3 septembrie a fost efectuat pe fondul presiunilor în creştere la care este supus premierul Theresa May, care încearcă să promoveze propriului partid şi naţiunii divizate un Brexit favorabil afacerilor.

Cu mai puţin de două luni înainte de termenul până la care Marea Britanie şi UE doresc să stabilească termenii separării, cele două părţi încă sunt în dezacord, transmite şi News.ro.

Întrebaţi despre probabilitarea unui Brexit dezordonat, respectiv lipsa unui acord până la sfârşitul lunii martie 2019, participanţii la cercetare au estimat în medie o probabilitate de 25%, neschimbată comparativ cu luna august.

Cu toate acestea, nouă din 34 de participanţi la sondaj şi-au majorat estimarea referitoare la probabilitatea unui Brexit dur, iar cea mai ridicată predicţie a fost de 60%. Doar patru participanţi şi-au revizuit în scădere estimarea, iar 21 au lăsat-o neschimbată, potrivit surselor citate.

"Şansele ca Marera Britanie să iasă din UE au crescut în ultima perioadă şi am devenit mai puţin optimişti în privinţa unui exit ordonat. Credem însă în continuare că probabilitarea ca Marea Britanie şi UE să ajungă la un acord este mai mare decât lipsa unui acord, dar ar putea fi târziu pentru ratificarea acestuia până în martie 2019", a declarat Howard Archer, de la EY ITEM Club.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7176
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3172
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9544
Gram de aur (XAU)Gram de aur393.2836

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb