ANALIŞTII ANTICIPEAZĂ: Preţul petrolului s-ar putea apropia de 30 de dolari barilul, în câteva luni

ALINA VASIESCU
Ziarul BURSA #Internaţional / 21 august 2015

Preţul petrolului s-ar putea apropia de 30 de dolari barilul, în câteva luni

Actualizare 13:12 Preţurile petrolului continuă să scadă, influenţate şi de date economice în scădere din China

Preţurile petrolului continuă să scadă, influenţate de tendinţa negativă a burselor la nivel mondial şi de date sub aşteptări referitoare la industria chineză, cotaţia ţiţeiului de referinţă pe piaţa americană fiind pe cale să înregistreze cea mai lungă perioadă de declin săptămânal după 1986, potrivit Reuters.

Activităţile fabricilor din China au înregistrat în august cel mai pronunţat declin din ultimii şase ani şi jumătate, pe fondul scăderii cererii interne şi externe, amplificând temerile legate de cererea scăzută de petrol din al doilea mare consumator de ţiţei din lume.

Petrolul WTI, de referinţă pe piaţa americană, se îndreaptă spre al optulea declin săptămânal consecutiv, cea mai lungă perioadă negativă după 1986.

La sfârşitul anului 1985, preţurile petrolului au coborât în decurs de cinci luni la 10 dolari pe baril, de la circa 30 de dolari pe baril, după ce OPEC a majorat producţia pentru a recâştiga cota de piaţă pierdută în favoarea producătorilor din afara organizaţiei.

Directorul general al grupului BP, Bob Dudley, a declarat la sfârşitul lunii iulie, când preţurile petrolului erau cu circa 8 dolari peste nivelul actual, că situaţia seamănă cu cea din 1986.

Cotaţia petrolului WTI cu livrare în octombrie este în coborâre cu 0,56%, la 41,09 dolari pe baril. Cea mai scăzută valoare înregistrată în şedinţa de azi de cotaţia WTI a fost, până în momentul transmiterii acestei ştiri, de 40,65 dolari pe baril.

Petrolul Brent, de referinţă pe piaţa londoneză, este în scădere cu 0,64%, la 46,32 dolari pe baril, după ce a înregistrat azi valoarea minimă de 46 de dolari.

(A.C.)

--------------

Tot mai mulţi analişti sunt de părere că preţul futures al petrolului american ar putea să scadă cât de curând până aproape de 30 de dolari barilul, în condiţiile în care acesta a coborât la nivelul minim al ultimilor şase ani, apropiindu-se de 40 de dolari/baril.

Scăderea este generată, conform specialiştilor, de declinul cererii de pe piaţa de profil, de temerile legate de mersul economiei Chinei şi de supraoferta de pe piaţă.

"Dat fiind nivelul la care am ajuns acum, există posibilitatea, în proporţie de 90%, ca preţul să scadă la 30 de dolari/baril", a declarat, conform Wall Street Journal, Chris Main, strateg la "Citigroup" Inc.

Carsten Fritsch, senior analist la "Commerzbank" AG, afirmă că temerile legate de creşterea economiei Chinei ar putea duce "uşor" preţul petrolului american în jurul valorii de 30 de dolari/baril, în lunile viitoare.

Andrew Lipow, preşedinte al firmei de consultanţă "Lipow Oil Associates", spune, la rândul său, că vor continua până în martie 2016 presiunile asupra preţului ţiţeiului, dat fiind că stocurile din domeniu cresc. Lipow estimează că ţinta de preţ pe această piaţă va fi de 32-34 dolari/baril, în următoarele şase luni.

Ieri, preţul futures al petrolului american West Texas Intermediate (WTI) cu livrare în septembrie a scăzut cu 0,3% la ora 07.24, la Nymex, ajungând la 40,49 dolari barilul. La ICE Futures Europe din Londra, cotaţia ţiţeiului Brent cu livrare în octombrie a coborât cu 0,5%, la 46,63 dolari/baril.

Analiştii subliniază că piaţa se pregăteşte, acum, pentru milioanele de barili de petrol iranian care vor ajunge pe piaţă după ridicarea sancţiunilor împotriva Teheranului. Acest petrol se va adăuga ofertei mari existente deja.

În opinia unor analişti, cotaţia petrolului urmează să ajungă în curând "la limita de jos", după care îşi va relua ascensiunea şi se va îndrepta către 70 de dolari barilul, nivel preconizat pentru finele anului viitor.

În schimb, strategii băncii americane "Citigroup" sunt de părere că preţul petrolului WTI va scădea spre 30 de dolari barilul către finele anului curent şi se va menţine la acest nivel şi în cea mai mare parte a anului 2016.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Oricum Rusia nu va fi afectata. Nu-i asa tov Rechea?

    1. gospodin ai sa ti cash in freza de la strung

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb