ANALIŞTII CITAŢI DE CNBC :  "Investitorii speriaţi de Grecia şi volatilitatea din China ar trebui să privească spre România"

Ziarul BURSA #Internaţional / 13 august 2015

Investitorii neliniştiţi de evoluţia pieţelor în ultima perioadă ar trebui să privească către Europa de Est şi în special către România, pentru a găsi un refugiu în contextul volatilităţii bursei din China şi al crizei datoriilor Greciei, potrivit analiştilor consultaţi de CNBC.

"Europa Centrală şi România arată chiar un pic atractive", a declarat Charles Robertson, economist-şef la banca de investiţii Renaissance Capital, concentrată pe pieţele emergente.

Regiunea este o investiţie sigură într-o perioadă în care investitorii vor să evite expunerea la declinul preţurilor materiilor prime, la intervenţiile autorităţilor chineze în piaţă şi la incertitudinile create de solvabilitatea Greciei.

Bursa de Valori Bucureşti este până în prezent piaţa de frontieră cu cea mai bună evoluţie la nivel global în acest an, a spus Robertson, avansul BVB de la începutul anului fiind de 9%.

"Atunci când nu-ţi plac materiile prime - investitorii fiind precauţi faţă de Rusia şi Africa de Sud - şi nu-ţi place nici situaţia din Turcia, unde ajungi? Ajungi în Polonia, Cehia, Ungaria. Acestea nu sunt ţări lovite de scăderea cotaţiilor materiilor prime, cauzată de China, din contră, sunt beneficiari", a declarat Robertson, citat de Mediafax.

Temerile legate de ritmul creşterii economice din China, de intervenţiile în piaţă şi de volatilitatea bursei au lovit pieţele materiilor prime şi au accelerat scăderea acestora, în contextul în care cotaţia petrolului se află deja la jumătate faţă de mijlocul anului trecut.

Banca centrală a Chinei a şocat ieri pieţele financiare pentru a doua zi consecutiv, după ce a depreciat yuanul în raport cu dolarul american. Aceste măsuri au venit după intervenţii masive în ultimele săptămâni pentru stabilizarea pieţei de capital. Indicele Shanghai Compozit se află cu aproximativ 25% sub maximul înregistrat în iunie.

Ţările din Europa Centrală şi de Est sunt beneficiare ale preţurilor mai mici la petrol şi materii prime, puţine dintre acestea având legături comerciale cu China, a afirmat Timothy Ash, analist pentru pieţe emergente la Nomura International.

"Analizând pieţele emergente, locuri în care «poţi fugi să te ascunzi» sunt probabil în Europa Emergentă - Europa Centrală, Ţările Baltice şi Balcanii", a scris Ash într-o notă către analişti şi investitori.

Totodată, regiunea a beneficiat de legăturile strânse cu Germania, cea mai mare economie din Europa, a declarat Bob Parker, consilier pentru investiţii, strategie şi cercetare la Credit Suisse.

Ţările precum România şi Bulgaria au fost afectate de legăturile puternice ale sectoarelor bancare cu Grecia, dar multe economii din regiune continuă să exporte semnificativ în Germania.

"Dacă accepţi raţionamentul că măsurile masive de stimulare din zona euro susţin economia Germaniei şi consideri, ca mine, că în Germania creşterea accelerează şi trece de 2%, atunci trebuie să investeşti în Europa Centrală, care este ieftină şi îşi trage o mare parte din forţă din recuperarea Europei", a spus Parker.

Grecia rămâne, însă, un motiv de îngrijorare pentru cei care investesc în regiune, potrivit Capital Economics. Cele mai vulnerabile la o eventuală ieşire a Greciei din zona euro sunt Serbia şi Bulgaria, dar şi alte ţări din regiune, printre care şi România, au legături semnificative la nivel de sistem bancar cu Grecia.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb