Analiştii estimează o inflaţie între 0,10 şi 0,50% în martie faţă de februarie

N.I.
Ziarul BURSA #Politică / 10 aprilie 2007

Analiştii anticipează o inflaţie pentru luna martie cuprinsă între 0,10 şi 0,50% faţă de februarie, impulsionată de creşterea preţurilor la combustibili şi a tarifelor la transportul pe calea ferată şi temperată de ieftinirea alimentelor, ca efect al aderării, şi de aprecierea monedei naţionale.

"Principalele evenimente care au influenţat inflaţia din martie au fost creşterile de preţuri la combustibili şi la transportul pe calea ferată. S-ar putea, pe de altă parte, să vedem scăderi de preţuri la alimente, ca urmare a eliminării taxelor vamale cu Uniunea Europeană (UE) şi a aprecierii leului faţă de euro, ceea ce a atras importuri mai ieftine", a spus economistul şef al Raiffeisen Bank România, Ionuţ Dumitru, citat de NewsIn.

În februarie, inflaţia a fost de 0,04%, iar cea anuală a coborât la 3,81%, de la 4,01% la finalul lunii ianuarie. În martie 2006, preţurile de consum au crescut cu 0,21%.

Domnul Dumitru a mai spus că în aprilie se înregistrează, deja, scumpiri ale ţigărilor şi se aşteaptă ca preţurile să mai crească şi în lunile mai şi iunie din cauza măririi accizelor la ţigări şi a preţurilor administrate. În vara acestui an este posibil ca inflaţia să înregistreze un nivel mai ridicat, din cauza faptului că nivelul de anul trecut, cu care se va face comparaţia, a fost foarte scăzut. Astfel, în luna august 2006 s-a înregistrat chiar o scădere a preţurilor (deflaţie) cu 0,07%. Dumitru a estimat că nivelul anual al inflaţiei se va menţine la 3,8-3,9% în următoarele două luni, pentru ca ulterior să crească la 4%, iar până la finalul anului la 4,50%.

Economistul şef al ABN Amro Bank România, Radu Crăciun, se aşteaptă ca inflaţia anuală să se accentueze în a doua parte a acestui an, astfel încât în septembrie-octombrie să înregistreze un "vârf".

"Cred că, în martie, presiunea asupra preţurilor a venit din partea serviciilor, a bunurilor nealimentare şi a combustibililor. Cred că inflaţia a fost mai pronunţată mai ales între 1 şi 8 martie", a spus analistul Credit Europe Bank România, Melania Hăncilă.

Principalele motoare ale inflaţiei în perioada următoare vor fi creşterile salariale, serviciile şi preţurile administrate, consideră vicepreşedintele Chartered Financial Analyst (CFA), Dragoş Cabat. O mare necunoscută vine din evoluţia cursului de schimb. "Rămâne de văzut cât se va mai aprecia şi leul, pentru că o depreciere a lui va avea un efect inflaţionist", a menţionat Cabat.

"Având în vedere că dobânzile sunt în scădere, cred că ne vom confrunta, în continuare cu o creştere a cererii, ceea ce va pune presiune asupra preţurilor. Dacă banca centrală va scădea rata rezervelor minime obligatorii până la sfârşitul acestui an, cererea ar trebui să fie cu atât mai mare, iar inflaţia ar trebui să fie stimulată suplimentar", a spus Ciprian Mihai, director în cadrul departamentului de trezorerie al Volksbank.

Cei şase analişti care au participat în cadrul sondajului, au prognozat o inflaţie anuală la finalul lunii martie ce variază între 3,70% şi 4,10%, cu o valoare mediană de 3,95%.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb