ANALIZĂ BLOOMBERG: Creşterea economiei României o depăşeşte pe cea a Chinei, dar reapar amintirile crizei din 2008

S.A.
Macroeconomie / 18 noiembrie 2017

Creşterea economiei României o depăşeşte pe cea a Chinei, dar reapar amintirile crizei din 2008

Ultima dată când ritmul de creştere al economiei României l-a depăşit pe cel al Chinei a fost în 2008, cu puţin înaintea izbucnirii crizei financiare globale. Politicienii s-au bucurat de acel succes înainte ca România să fie puternic afectat de criză, fiind nevoită să solicite asistenţă financiară internaţională de 20 de miliarde de euro (24 miliarde de dolari), se arată într-o analiză publicată ieri de agenţia Bloomberg şi citată de Agerpres.

După aproape un deceniu, România a înregistrat în trimestrul trei din 2017 o creştere anuală de 8,8%, depăşind din nou China - a doua economie mondială - ca rezultat al boom-ului determinat de consum, în urma reducerilor de taxe şi a majorării salariilor în sectorul public, notează Bloomberg. Alţi indicatori - precum fi inflaţia şi deficitul de cont curent - nu sunt la nivelurile de dinaintea crizei din 2008, dar unii provoacă îngrijorări, se mai arată în analiză.

Ionuţ Dumitru, economist şef al "Raiffeisen Bank" România şi preşedintele Consiliului Fiscal, un organism independent care consiliază Guvernul în privinţa politicii bugetare, a afirmat: "Această creştere economică de tip chinezesc ar trebui să-i facă pe cei care iau decizii să se gândească ce vor face în continuare. România se confruntă cu derapaje pe care pieţele financiare nu le vor ignora".

Dezechilibrele de astăzi nu sunt fără însemnătate, susţin analiştii. Deficitul bugetar se măreşte peste limita Uniunii Europene (UE), cererea consumatorilor majorează importurile şi deficitul de cont curent, iar preţurile de consum cresc după o perioadă de deflaţie, precizează sursa citată.

Randamentele obligaţiunilor au urcat deja, anticipând încheierea perioadei de aproape doi ani cu dobânzi scăzute, în timp ce din rândul statelor din Europa de Est, leul a avut cea mai slabă performanţă faţă de euro anul acesta, notează analiştii.

Deşi România încă este a doua cea mai săracă ţară din UE, la o decadă după aderare, Guvernul susţine că măsurile cum ar fi majorarea salariului minim sunt necesare pentru a reduce diferenţa faţă de statele mai bogate ale blocului comunitar. Banca Naţională a României este îngrijorată că relaxarea fiscală vine în detrimentul investiţiilor şi îşi pierde din valoare, mai scrie Bloomberg.

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, este îngrijorat că experienţa din 2008, când politicienii români au bătut din palme când avansul economiei l-a depăşit pe cel al Chinei, a fost uitată, menţionează analiza. Mugur Isărescu a afirmat recent: "Nu suntem împotriva stimulării consumului sau a majorării salariilor, dar trebuie să acordăm atenţie dozajului - cât de mulţi poţi accelera fără să frânezi brusc. De câte ori trebuie să ne spargem capul până când vom învăţa lecţia?".

Conform estimărilor "semnal" publicate marţi de Institutul Naţional de Statistică (INS), Produsul Intern Brut (PIB) al ţării noastre a crescut în 2017 în termeni reali cu 2,6% în trimestrul trei faţă de trimestrul precedent, în timp ce raportat la perioada similară a anului trecut avansul a fost de 8,8% pe serie brută şi de 8,6% pe serie ajustată sezonier.

În primele nouă luni din acest an, economia ţării noastre a înregistrat o creştere cu 7%.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. Articolul Bloomberg e scris de Andra Timu, apărătoarea statului de drepți băsist.

    Hardly someone who should be taken seriously. 

    1. Nici comentariile unui belinar mu sunt tocmai ceva de care sa ti cont. La voi, la subsolul psd or fi interesante. Nou, romamii, stim ca sunteti doar un GIO care se zvarcoleste in asteptarea catuselor.

      Nu mai merge prosteala propagandei securiste. Scrie Bloomberg, conform DW, un editorial din Nature, praf și publere s-a ales de manipularea proștilor. :)

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Fix la cos
transilvaniainvestments.ro
IBC SOLAR
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Sep. 2024
Euro (EUR)Euro4.9742
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5156
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2830
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8940
Gram de aur (XAU)Gram de aur365.6995

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hipo.ro
citiesoftomorrow.ro
govnet.ro
energyexpo.ro
roenergy.eu
notorium.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
oaer.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb