Planul de remunerare de tipul Stock Option Plan, ce presupune oferirea de acţiuni în cadrul companiei angajatoare salariaţilor-cheie, în anumite condiţii, este mai favorabil fiscal comparativ cu ale altor state din regiunea Europei Centrale şi de Est, rezultă dintr-o analiză Deloitte România remisă, astăzi, Redacţiei noastre.
Analiza include ţara noastră şi alte opt state din regiune, şi anume Ungaria, Polonia, Cehia, Slovacia, Bulgaria, Croaţia, Serbia şi Letonia.
"Oferirea de beneficii sub formă de acţiuni în companie este un tip de remunerare prin care angajatorul poate conecta performanţa individuală a angajaţilor din top management cu performanţa afacerii, generând atât loialitatea acestora, cât şi o motivare suplimentară. Deşi fiscalitatea acestui instrument este clar mai avantajoasă decât pentru elementele salariale uzuale, decizia de implementare ar trebui să fie generată în primul rând de strategia de dezvoltare a afacerii şi de nevoia de cointeresare a salariaţilor în realizarea acesteia", a declarat Raluca Bontaş, Partener Global Employer Services, Deloitte România.
Facilităţile fiscale reprezintă principalele avantaje ale mecanismelor de remunerare bazate pe capitaluri proprii (mai specific, Stock Option Plan) atât timp cât, de regulă, impozitarea intervine atunci când angajatul vinde acţiunile primite şi obţine un câştig de capital, şi nu când le primeşte, aşa cum se întâmplă cu alte categorii de beneficii, cum ar fi bonusurile în numerar.
"În esenţă, un Stock Option Plan este bazat pe două elemente: raportarea remuneraţiei la creşterea valorii acţiunilor angajatorului şi, implicit, retenţia angajatului pe o perioadă mai lungă, fie pentru a beneficia de o valoare mai mare a acţiunilor, fie pentru a încasa dividendele asociate", spune Elena Răileanu, Manager, Global Employer Services, Deloitte România.
• Principalele concluzii privind planurile bazate pe acţiuni din cele nouă state analizate:
Legislaţiile din România, Polonia, Serbia, Letonia şi Ungaria prevăd facilităţi fiscale asemănătoare pentru planuri de remunerare ce oferă acţiuni în companie, principala deosebire fiind că cel din România este mai favorabil din perspectiva impozitării.
În Polonia, Letonia, Serbia şi Ungaria, facilitatea este similară cu cea din România, taxarea fiind amânată până la momentul vânzării acţiunilor;
Totuşi, impozitul pe venit pentru câştigurile de capital este mai mare: în Letonia 20%, în Polonia 19%, iar în Serbia şi Ungaria, 15%, faţă de 10%, cât este în prezent în România;
Legislaţiile din Cehia, Slovacia, Bulgaria şi Croaţia nu prevăd planuri de remunerare ce oferă acţiuni în companie care să beneficieze de tratament fiscal favorabil;
Cu privire la tipurile de planuri care pot beneficia de avantaje fiscale, în unele ţări, acestea sunt asemănătoare cu cel din România (de exemplu, în Letonia, planul trebuie să fie de tip Stock Option Plan), în timp ce în alte ţări există şi condiţii suplimentare (de exemplu, în cazul Serbiei, perioada de angajare în companie nu poate fi mai mică de doi ani).
De menţionat este şi că, pe lângă impozitul pe venit datorat pentru beneficiile primite ca urmare a participării la planuri bazate pe capitaluri proprii, salariaţii şi angajatorii trebuie să ia în considerare şi contribuţiile sociale obligatorii, datorate în fiecare ţară, în funcţie de legislaţia locală şi europeană în acest domeniu.
Deloitte furnizează la nivel global servicii de audit, consultanţă, servicii juridice, consultanţă financiară şi managementul riscului, servicii de consultanţă fiscală şi alte servicii adiacente către clienţi din sectorul public şi privat provenind din industrii variate.