Analiză Deloitte: România este printre cele mai active pieţe de fuziuni şi achiziţii din Europa Centrală şi de Est

T.B.
Companii / 12 februarie

Radu Dumitrescu, Partener Coordonator Consultanţă Financiară, Deloitte România

Radu Dumitrescu, Partener Coordonator Consultanţă Financiară, Deloitte România

Piaţa de fuziuni şi achiziţii (mergers and acquisitions - M&A) din România a scăzut uşor în volum în 2023 faţă de anul anterior, însă valoarea s-a menţinut, potrivit unei analize efectuate de Deloitte România, se arată într-un comunicat al companiei, remis redacţiei. Numărul de tranzacţii cu valori de peste 5 milioane de euro analizate de Deloitte România a fost de 130 anul trecut, faţă de 157, în 2022, când piaţa locală de profil a înregistrat un record. Valoarea totală estimată a pieţei s-a situat între 6,5 şi 7,2 miliarde de euro, din care 4,9 miliarde de euro reprezintă tranzacţii cu valori comunicate public, potrivit sursei. Pentru comparaţie, valoarea de piaţă a tranzacţiilor în 2022 a fost de 6,5-7,5 miliarde de euro, informează compania.

Acest volum de activitate plasează România pe locul al doilea în topul celor mai active pieţe din Europa Centrală şi de Est, conform datelor Mergermarket analizate de Deloitte România, transmite compania. Astfel, ponderea României în numărul total de tranzacţii înregistrate în regiune a crescut de la 13%, în 2019, când ţara noastră a fost depăşită de Polonia (37%) şi de Cehia (21%), până la 15%, în 2023, când ţara noastră a fost depăşită doar de Polonia (44%) şi a fost urmată de Cehia (13%) şi Ungaria (8%), informează sursa precizată.

Potrivit comunicatului, "Analizând cele mai active pieţe de M&A din Europa Centrală şi de Est în ultimii ani, observăm că acestea evoluează în direcţii şi ritmuri similare. Însă este de remarcat faptul că, deşi anul trecut a fost marcat de contracţie a activităţii atât la nivel global şi regional, cât şi la nivel local, totuşi România a înregistrat cea mai mică scădere din regiune a numărului de tranzacţii, de 17%, conform unei analize efectuate de Deloitte pe baza datelor Mergermarket. Spre comparaţie, media scăderii la nivelul Europei Centrale şi de Est a fost de 20%, iar numărul de tranzacţii din Cehia s-a diminuat cel mai mult, cu 22%. De asemenea, este de remarcat faptul că, deşi am văzut această scădere în volum, valoarea pieţei de profil din România s-a menţinut, datorită celor două mari tranzacţii din 2023 - preluarea Enel de către Public Power Corporation şi a Profi Rom Food de către Ahold Delhaize. Pentru anul 2024, ne dorim să vedem o creştere atât la nivel de volum, cât şi la nivel de valoare a pieţei de M&A din România comparativ cu anii anteriori, urmând trendul de creştere observat în baza analizelor ultimilor cinci ani. De asemenea, ne-am bucura să vedem cât mai multe tranzacţii în care actorii să fie numai jucători locali", a declarat Radu Dumitrescu, Partener Coordonator Consultanţă Financiară, Deloitte România.

Excluzând mega-tranzacţiile, cu valoare de peste 500 de milioane de euro, valoarea medie a unei tranzacţii a fost de 25 de milioane de euro în 2023, arată datele comunicatului.

Sectoarele în care s-au înregistrat cele mai multe tranzacţii în 2023 în România sunt imobiliar (28%), energie (15%), produse de consum şi tehnologie (câte 11%), transmite compania. Din punctul de vedere al valorii, însă, sectorul energie a contribuit cu 35% din totalul pieţei, urmat de retail şi distribuţie (21%), imobiliare (14%), servicii financiare şi produse de consum (câte 8%), precizează sursa indicată.

Dintre tipurile de investitori care au fost activi pe piaţa de fuziuni şi achiziţii în România în 2023, cei strategici au continuat să domine, cu 87% din numărul total de tranzacţii, informează sursa precizată.

Investitorii strategici din România au fost implicaţi în 29% din numărul total al tranzacţiilor înregistrate pe piaţa locală în 2023, potrivit comunicatului. Dintre investitorii strategici străini, cei care provin din Grecia au investit cele mai mari sume (35% din valoarea pieţei), urmaţi de olandezi (25%) şi italieni (7%). În funcţie de numărul de tranzacţii în care au fost implicaţi, se mai remarcă investitorii din Polonia (8% din volumul pieţei locale din 2023), cei din SUA (7%) şi cei din Austria (6%), conform sursei citate.

Deloitte România coordonează o practică M&A multidisciplinară, cu o abordare holistică, ce include linii de business precum Consultanţă M&A, Servicii Suport Tranzacţii, Consultanţă Fiscală şi Consultanţă Juridică. Astfel, echipele de profesionişti Deloitte pot acoperi toate aspectele relevante ale unei tranzacţii, se mai arată în comunicat.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb